Liderul PSD Adrian Nastase ne-a declarat, ieri, ca nu intentioneaza sa se prezinte la audieri in fata procurorilor PNA in scandalul stenogramelor. Pe de alta parte, Adrian Nastase nu a acceptat informatiile potrivit carora colegi din conducerea PSD au recunoscut autenticitatea stenogramelor: "Nu cred asa ceva!" Insa celor care au confirmat ieri li se adauga si altii.

Presa a citat cazul lui Mircea Geoana care ar fi recunoscut autenticitatea lor in cadrul unui dialog informal cu ziaristii, iar fostul ministru al Justitiei Rodica Stanoiu a facut declaratii asemanatoare in cadrul unei emisiuni televizate.

Liderii PSD au inceput de ieri sa dea cu subsemnatul la PNA, in dosarul stenogramelor, deschis in ianuarie de procurorii de la Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica.

Pentru inceput, la PNA au facut o vizita ieri de dimineata Dorina Mihailescu, fost secretar executiv al partidului, fost sef al DAIS - departamentul din Guvernul Nastase care se ocupa cu supravegherea informationala a activitatii din partid si din executiv, si Dan Matei Agathon, secretarul general al partidului.

Mai sunt citati in acelasi dosar presedintele PSD Adrian Nastase, presedintele Senatului Nicolae Vacaroiu, vicepresedintii Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc si Rodica Stanoiu, precum si viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.

Dosarul stenogramelor a fost deschis, potrivit Codului de Procedura Penala, deoarece anchetatorii au constatat ca aspectele mentionate in stenogramele sedintelor Delegatiei Permanente a PSD, facute publice in campania electorala, "pot intruni elementele constitutive ale infractiunii prevazute de articolul 13 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de

coruptie".

Potrivit articolului mentionat, "fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid sau intr-o formatiune politica, intr-un sindicat ori intr-o asociatie fara scop lucrativ sau fundatie si care foloseste influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite se pedepseste cu inchisoare de la un an la cinci

ani".

Culmea este ca, dupa ce luni de-a randul liderii PSD au afirmat ca stenogramele incriminate sunt false, spunand ca acestea sunt "opera" liderilor Aliantei PNL-PD, ieri, in conferinta de presa a partidului, vicepresedintele PSD Ion Solcanu a confirmat veridicitatea acestora. "Eu nu va spun ca nu sunt reale.

Eu va spun doar ca niciodata, in sedintele Delegatiei Permanente, nu s-a vorbit de stenograme, nici daca se fac, nici daca le vede cineva. Daca cineva dintre noi, nu stiu cine, cu aparate sofisticate, a inregistrat sedintele, nu stiu.

Nu s-a dat niciodata un acord de a se face, nu stiu", a explicat Solcanu, care, mai mult sau mai putin intamplator, este unul dintre oamenii de incredere ai lui Ion Iliescu. Nici colegul sau Valer Dorneanu, prezent la aceeasi conferinta de presa, nu s-a lasat mai prejos, incriminandu-si, poate fara sa vrea, sefii acuzati in dosarul stenogramelor.

Dupa ce s-a balbait in declaratii, Dorneanu a spus ca "in ceea ce-l priveste, pasajele care il privesc pe el personal in stenograme nu sunt adevarate". Despre restul dialogurilor intre sefii sai, citate de stenograme, nu baga mana in foc ca nu-s adevarate.

Ba mai mult, fara sa infirme autenticitatea stenogramelor, Dorneanu s-a mirat doar ca "niste stenograme din 2001-2003 au fost date pe piata de-abia in 2004". "Daca aceste stenograme prezentau un pericol public, de ce nu le-au dat in momentul in care au pus mana pe ele, de ce le-au dat de-abia in campania electorala?", a spus Dorneanu.

Procurorii anticoruptie i-au audiat, ieri, pe Dan Matei Agathon si Dorina Mihailescu in cazul stenogramelor sedintelor Delegatiei Permanente a PSD.

Magistratii Serviciului Anchete speciale din PNA au constatat ca faptele sesizate in denuntul penal intrunesc elementele constitutive ale infractiunii prevazute de articolul 13 din Legea 78/2000, privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.

Actiunea de urmarire penala s-a declansat dupa ce in presa au fost publicate fragmente din unele stenograme ale sedintelor PSD si in urma denuntului formulat de Alianta Civica, Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania - Comitetul Helsinki, Grupul pentru Dialog Social, Agentia de Monitorizare a Presei, Asociatia Pro Democratia, Asociatia Revolutionarilor fara Privilegii, Asociatia

Studentilor la Facultatea de Stiinte Politice, Fundatia pentru o Societate Deschisa etc.

Fostul secretar general al PSD Dan Matei Agathon si secretarul executiv al PSD Dorina Mihailescu au fost audiati de procurori, aproximativ o ora, in calitate de martori. Conform unor surse judiciare, zilele urmatoare, magistratii Serviciului Anchete speciale urmeaza sa audieze si alte persoane, in acelasi dosar.

(A. Dutulescu, S. Ghica)