Discutam recent cu un deputat roman care a recunoscut ca Romania nu e constienta de problematica ridicata de exodul a milioane din cetatenii sai la munca in strainatate si ca nu are o strategie pentru a exploata resursa pe care acestia o reprezinta.
Acelasi deputat imi spunea ca ramificatiile fenomenului de emigratie inca nu sunt recunoscute la nivelul aparatului politic-administrativ. Nu se stie decat ca sutele de mii de "capsunari" trimit miliarde acasa, miliarde care stimuleaza activitatea economica.
Chiar daca nimeni nu contesta efectul benefic al acestor influxuri, ele nu reprezinta un fenomen unidimensional intr-o economie globala complexa.
Nevoia Romaniei de a elabora o strategie pentru a redresa efectele emigratiei in masa este dictata de experienta altor tari care au trecut prin asa ceva.
Intr-o excelenta serie de articole, cotidianul "Los Angeles Times" dezvaluie complexitatea fenomenului de migratie economica, examinand dedesubturile fluxurilor de miliarde de dolari si euro care circula anual prin retelele Western Union sau MoneyGram, din tarile importatoare de forta de munca in cele exportatoare.
Un caz izbitor prin lectiile pe care le transmite il reprezinta Filipinele, de unde pleaca zilnic 3.100 de oameni la munca in toata lumea, in conditiile in care peste 10 la suta din populatie e deja plecata. "LA Times" spune ca regimul de la Manila nu a stiut sa foloseasca acest export pentru a stimula dezvoltarea economica.
"Exportul de muncitori" contribuie cu circa 12 la suta in PIB-ul Filipinelor si se materializeaza in constructii, vile, restaurante ridicate cu bani din afara. Cu toate acestea, clasa de mijloc este inexistenta, iar guvernul nu investeste in invatamant sau sanatate - deja multe spitale duc lipsa de doctori, cei mai buni dintre ei luand drumul Americii sau Europei.
Aceasta migratie incepe sa dea contururile unei crize de resurse umane in sanatate. O generatie intreaga de copii a fost crescuta de bunici si vrea sa-si urmeze parintii in exil economic.
O alta asemanare cu Romania o reprezinta rezultatul concret al banilor trimisi de emigrantii filipinezi acasa: case mari, in stil italian, masini noi, computere. In cateva cazuri, cei plecati doneaza pentru un spital, pentru o ambulanta, dar acestea sunt exceptii.
Ar fi tentant sa spunem ca pentru noi e altfel, ca Filipinele nu sunt Romania. Dar alte asemanari sustin comparatia.
Ca si noi, Filipinele au avut parte de o dictatura, urmata de regimuri care au adoptat politici economice si de dezvoltare inepte, fara viziune. In cazul concret al migratiei, s-a urmarit facilitarea plecarii muncitorilor cu orice pret, pierzandu-se din vedere consecintele.
Ca si multi dintre romanii plecati, filipinezii vorbesc engleza sau spaniola si invata limbi straine repede, fiind bine educati si muncitori. In timp ce pleaca segmentul cel mai productiv al fortei de munca, cei ramasi duc o viata ghidata de nevoia de supravietuire.
Numitorul comun al acestor emigranti, ca si cel al miilor de romani, este ca abuzurile indurate sunt o alternativa preferabila saraciei si lipsei de oportunitate de acasa. Chiar daca parintii ajung sa nu-si cunoasca copiii, chiar daca indura umilinte si singuratate, tot e mai bine decat ce au lasat in urma.
Departe de a avea un plan pentru a confrunta consecintele exodului economic al propriilor cetateni, Romania nu are, de fapt, niciun plan de viitor pentru aproape nimic. Asta era concluzia acelui deputat mentionat la inceputul editorialului.
In climatul politic autohton, de frica, viziunile si planurile de viitor sunt inlocuite de compromisuri care nu asigura altceva decat acoperire in caz de incendiu - nu o casa mai solida care sa nu ia foc. Nu exista un orizont dincolo de 1 ianuarie 2007, in afara miliardelor pe care le asteptam de la Bruxelles. Ideea ca ele trebuie nu numai primite, dar si bine cheltuite, nu intra in discutie.
De ce se comporta astfel politicienii nostri? Pentru ca pot si nu li se cere altceva. Exemplul Filipinelor ne arata unde putem ajunge astfel. Daca luam aminte nu depinde decat de noi.
Andrei Postelnicu este jurnalist la "Financial Times"
