Presedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, a declarat ieri ca Iranul este gata sa negocieze cu Statele Unite problema nucleara, cu conditia ca americanii sa renunte la „atitudinea rauvoitoare". Ahmadinejad continua astfel eforturile incepute in urma cu citeva zile, atunci cind a trimis o scrisoare presedintelui Bush, de a declansa un dialog direct cu Washingtonul.

Aflat intr-o vizita de sase zile in Indonezia, Ahmadinejad a declarat intr-un interviu televizat: „Nu exista limite in dialog, din partea noastra. Dar daca cineva indreapta o arma spre capul tau si spune ca trebuie sa vorbesti, o vei face?".

Singura tara cu care Iranul nu doreste sa negocieze problema nucleara este Israelul, stat pe care nu il recunoaste, „un regim tiranic care va fi distrus intr-o buna zi", a continuat Ahmadinejad.

Presiuni asupra lui Bush

In timp ce Ahmadinejad da din ce in ce mai multe semnale ca vrea sa antameze o negociere directa cu americanii, asupra administratiei Bush se fac din ce in ce mai multe presiuni pentru o astfel de negociere bilaterala. Presiunile vin atit de la nivel international, cit si din partea moderatilor americani, din Partidul Democrat, dar si din cel Republican.

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a propus in repetate rinduri ca SUA si Iranul sa negocieze direct problema nucleara.

Inca doua saptamini

Marea Britanie, Franta si Germania pregatesc o serie de propuneri care sa contina avantaje comerciale pentru Teheran, in cazul in care accepta sa opreasca programul de imbogatire a uraniului.

Daca iranienii nu vor accepta aceste propuneri, membrii Consiliului de Securitate al ONU vor lua din nou in discutie posibilitatea adoptarii unei rezolutii sub capitolul 7 al Cartei ONU, care ar putea deschide calea catre impunerea de sanctiuni. Rezolutia nu ar putea fi luata in discutie mai devreme de doua saptamini.

China si Rusia se opun in prezent impunerii de sanctiuni Teheranului, deoarece aceste sanctiuni le-ar leza interesele economice.

Rusia indaratnica

Diplomatul numarul doi din Departamentul de Stat al SUA, Robert Zoellick, responsabil de dialogul cu China, considera ca, daca Rusia va fi de acord cu impunerea de sanctiuni Teheranului, „China nu va fi un obstacol". Zoellick s-a referit la tendinta Chinei de a evita sa ramina izolata pe scena internationala.

Mai mult decit atit, diplomatul american a aratat ca atitudinea Chinei fata de problema iraniana va fi „un test critic" in privinta relatiilor cu SUA.

Articol integral in Cotidianul