Incepand de luni, 15 mai 2006, programul de lucru al unitatilor CEC va fi modificat astfel incat in intervalul de varf al activitatii bancare ( orele 11,00-15,00 ) personalul CEC sa fie complet, se arata intr-un comunicat de presa al bancii. Prin aceasta masura, banca urmareste diminuarea timpului de operare la ghisee si fluidizarea activitatii.

Incepand de luni, 15 mai 2006, programul de lucru al unitatilor CEC va fi modificat astfel: 8,30-18,30 pentru 132 de unitati (din care 47 in Bucuresti); 8,30-16,30 pentru 1.161 de unitati (26 in Bucuresti); 8,30-12,15 pentru 111 unitati aflate in mediul rural.

Din totalul de 1.404 unitati CEC, 1.320 vor intra pe noul program incepand cu data de 15 mai, iar restul de 84 de unitati, incepand cu data de 22 mai 2006, se mai arata in comunicatul de presa al institutiei.

Potrivit reprezentantilor bancii, in fiecare unitate, programul va fi organizat astfel incat in intervalul de varf al activitatii bancare (11,00-15,00) personalul CEC sa fie complet, efectul imediat al acestor masuri fiind diminuarea timpului de operare la ghisee si fluidizarea activitatii.

Pentru acest an, CEC are ca principal obiectiv cresterea cotei de piata inclusiv prin mentinerea clientelei actuale, dar si prin atragerea de noi clienti, persoane fizice si juridice, pentru care pregateste permanent noi produse si servicii bancare.

Fondata in anul 1864, CEC are in prezent un capital social de 149,7 milioane lei noi, active totale de peste 6 miliarde lei noi si o retea de peste 1.400 unitati, in mediul urban si rural. In primele trei luni ale acestui an, Casa de Economii si Consemnatiuni a inregistrat un profit net de 12.6 milioane lei, iar valoarea activelor a crescut cu aproximativ 400 de milioane.