Primul mare peste al securismului aproape ca a cazut in plasa. Nu ne bucuram - poate ca nici nu e cazul, intrucit e agatat atit de tirziu -, dar ne intristam si ne dam de ceasul mortii ca acesta nu e pe cale sa fie prins cu metode curate.

Nu e o tema noua: sintem obisnuiti sa alegem sensurile mici, meschine, derivate, derutante si sa ocolim sensul mare, obligatoriu, al unor momente de rascruce ale istoriei noastre recente. „Scandalul“ Voiculescu - editia adusa la zi, revizuita si, esential, adaugita - ne ofera doua mari motive care intaresc nefasta traditie a driblingului adevarului.

Primul il are ca sursa pe insusi seful conservatorilor: decizia CNSAS cum ca Dan Voiculescu ar fi fost colaborator al Securitatii, care nu e inca publica, dar care a transpirat catre presa, anuleaza cele mai teribile mituri despre acest personaj - mitul lui Voiculescu ca general de Securitate si, secundo, ca detinator si exploatator al conturilor lui Ceausescu.

Al doilea vine dinspre presa si e imbratisat, cu entuziam, de avocatii si apropiatii liderului conservator: marele public a aflat ca sentinta pusa de CNSAS, urmare a unor lucraturi politice, se datoreaza unor scurgeri de informatii.

Atit scurgerile de informatii, cit si lucraturile politice ar fi, spun moralistii de serviciu, blamabile. Daca primul motiv e din start fals in argumentul care il sustine, al doilea e mai complicat si, de aceea, mai pervers.

Noile dezvaluiri despre Dan Voiculescu nu anuleaza ce se spune de rau despre acest personaj, ci doar ce se spune de bine; cind esti indicat drept colaborator al Securitatii, nu poti sa pretinzi nici ca esti o victima si, cu atit mai putin, ca ai fi un invingator decit in situatia in care tii cu tot dinadinsul sa faci glume ieftine, la care sa rizi numai tu si oamenii a caror vocatie certa e sa iti curete scamele de pe rever.

Pe de alta parte, cei care acuza imoralitatea scurgerilor de informatii si a lucraturilor politice pling cu lacrimi de crocodil. Multi dintre ei, prinsi in trecut cu „lucratura“ si cu scurgerea de informatii in gura, erau mindri ca iti pot etala o prima pagina care sa bubuie in acea zi.

Atunci, „scurgerea“ si „lucratura“ lucrau, cot la cot, la performanta jurnalistica, in vreme ce acum, brusc, defectiunile de sistem care ajung la presa si combinatorica politica sint parte a unui scenariu gretos, imoral, insalubru. Brrrr!

Tema scurgerilor de informatii si a lucraturilor politice nu e falsa, dar utilizarea ei este una ipocrita atunci cind perspectiva in care e plasata e una ingusta. De acord ca scurgerile de informatii reprezinta in sine un rau. Dar raul pe care il produc acestea este mic, in cazul Dan Voiculescu, comparativ cu raul a carui dezvaluire o provoaca asemenea scapari.

Colaborarea cu Securitatea ca politie politica e raul cel mare, acum. Colaborationismul lui Dan Voiculescu e teribila idee din centrul dezbaterii publice; restul sint detalii. Reactia imediata si fireasca e sa injuram institutiile care permit „scurgeri“ si sa ne indignam la vederea unor lucraturi politice.

Daca insa analizam consecintele acestor scurgeri, vedem ca ele au un rol imens in deconspirarea ticalosiei. „Scurgerea“ si „lucratura“ vin din interesul unora si se produc in dauna altora. Au o fatala nota personala.

Dar in Romania, aici unde persoanele continua sa fie deasupra institutiilor, „lucratura“ si „scurgerea“ reprezinta metoda, machiavelica, de acord, prin care se ajunge de la interesul personal, obscur si poate nedemn, la interesul general; cu alte cuvinte, maniera prin care interesul general este atins prin urmarirea asidua si egoista a interesului personal.

Daca in trecutul nostru recent au existat suficiente exemple in care lucratura politica a fost utilizata pentru a ascunde cit mai bine adevarul, cazul Voiculescu, adus la zi, rastoarna aceasta traditie: aflarea adevarului despre un nume greu din politica romana este, punctual, rezultatul inevitabil al lucraturilor politice.

Uzind de mijloace discutabile, rele pina la un punct, consecintele sint, in acest caz, benefice.

De aceea, scurgerea de informatii si lucratura politica merita elogiate si aplaudate. Cum altfel l-am fi prins pe Dan Voiculescu, autoacuzator in fond, penibil si ridicol, dind din colt in colt si spunind, chipurile in apararea sa, ca in Romania ar fi fost 8 milioane de turnatori?