Cronologia ultimelor zile referitoare la dosarele preotilor scoate la iveala legaturi interesante intre presedintele Basescu, patriarhul Teoctist, preoti si membri ai CNSAS.

Totul a inceput pe 22 august, cind preotul Iustin Marchis, parohul Bisericii Stavropoleos, a fost intr-o vizita aparent fara importanta la sediul CNSAS. Dupa trei ore, preotul Marchis a iesit si a declarat presei ca a venit in vizita la fiul sau duhovnicesc Ticu Dumitrescu „cu gindul personal sa-i spun ca pe mine Dumnezeu m-a ferit sa scriu vreun rind despre cineva la Securitate“.

A doua zi, pe 23 august, apare in „EVZ” un editorial al lui Christian Mititelu despre „Un alt CNSAS”.

Paradoxal, desi in editorial nu se spune absolut nimic despre deconspirarea preotilor sau despre dosarul de la Securitate al preotului Marchis, un cititor, Mihai, posteaza la sfirsitul editorialului urmatoarea opinie: „Pe mine acum ma tulbura din toata fiinta «spovedania» parintelui Marchis la CNSAS.

Daca a colaborat in cea mai mica masura cu Secu, daca are asa ceva pe constiinta, de ce nu a facut o declaratie publica de presa, care sa stea model pentru clerul din Romania?”.

Reactivarea prietenilor

Conform surselor noastre, preotul Marchis a fost de fapt pe 22 august la CNSAS ca sa-si vada propriul dosar. Speriat de ce a vazut, Marchis ar fi tinut neaparat sa se intilneasca, in aceeasi zi, si cu seful CNSAS, Claudiu Secasiu. In aceeasi zi, Ticu Dumitrescu a declarat ca nu el l-a chemat pe Marchis la CNSAS, ci ierarhul a venit din proprie initiativa.

In momentul in care colaborarea cu Securitatea a preotului Marchis devenise iminenta, vine cu o declaratie oarecum intempestiva un bun prieten de-al sau: ministrul Culturii.

Vineri, 25 august, Adrian Iorgulescu, care a recunoscut ca il cunoaste pe Marchis de vreo 30 de ani si ca il pretuieste foarte mult, a declarat la Mamaia ca „unii dintre capii cultelor si multi preoti de rind au scris note informative la Securitate”. Asa a inceput oficial „dosariada preotilor”.

Surse concordante de la Cotroceni si Patriarhie sustin ca simbata, 26 august, presedintele Basescu a avut o intrevedere cu Preafericitul Teoctist, in cadrul careia patriarhul i-ar fi cerut presedintelui Basescu sa incerce cumva sa tempereze campania de desecretizare a dosarelor inaltilor prelati.

A doua zi, duminica, 27 august, Preafericitul Teoctist critica dur declaratia ministrului Iorgulescu. Luni, 28 august, toata presa a preluat declaratiile lui Iorgulescu si Teoctist si deja subiectul „inaltii prelati care au colaborat cu Securitatea trebuie deconspirati” luase amploare.

Urmarea: cazul preotului Marchis nu mai era singular, pentru ca deja presa incepe sa reaminteasca despre colaborarea cu Securitatea si a altor preoti.

Basescu cere clementa pentru prelati

Tot luni, Basescu a convocat CSAT. La sfirsitul sedintei, el a anuntat, in mod neasteptat, ca a cerut si desecretizarea dosarelor inaltilor ierarhi. Pentru prima data de la inceputul campaniei, Basescu a cerut clementa in cazul preotilor.

El si-a exprimat convingerea ca CNSAS va avea in vedere faptul ca „in perioada comunista, in care ateismul a fost introdus in institutiile statului si in politica de partid si de stat, bisericile au trebuit sa supravietuiasca“. Sursele noastre sustin ca precizarea a fost facuta la cererea patriarhului, urmare a intilnirii de simbata.

Marchis - doua vizite la CNSAS in trei zile

In dimineata de 28 august, inainte ca Basescu sa anunte public desecretizarea dosarelor preotilor, Marchis a fost iar la CNSAS. „M-am dus sa-mi vad dosarul pentru ca eram invitat, a doua zi, la Realitatea TV, la o emisiune”, ne-a declarat ieri Marchis.

Marti seara, la emisiunea „Oamenii Realitatii” de la Realitatea TV, Marchis i-a atras atentia „acelui Mihai” din „EVZ” ca n-a scris nici un rind la Securitate despre vreun cetatean roman.

In cele din urma, preotul Iustin Marchis a recunoscut ca a semnat „trei-patru, poate cinci-sase” note informative despre cetatenii straini care vizitau Manastirea Cheia.

Integral in Cotidianul