George Maior este propunerea sefului statului pentru conducerea Serviciului Roman de Informatii. Claudiu Saftoiu este alesul presedintelui pentru sefia SIE. Cine sa mai comenteze numirea consilierului sau peste serviciile externe, cand presedintele a ales un membru al opozitiei sa fie stapanul secretelor noastre?!

Acum, faptul ca Traian Basescu a facut o astfel de nominalizare nu cred ca a mai surprins pe cineva. Doar liberalii par loviti in moalele capului. Nu e de colo sa te simti aruncat la periferia istoriei de candidatul la prezidentiale pentru care ai lipit afise in campania electorala. Corect e ca ambele tabere, cotroceana si liberala, se simt tradate. Dar tradarea fiecareia are un alt gust si un alt miros.

Imberbii liberali iau loviturile de la Cotroceni drept in piept. Li se vede sangele politic siroind, li se zaresc ranile deschise, convoaca briefing-uri si conferinte de presa, vor sa auda si sa vada toata tara cat sunt ei de biciuiti de comandantul suprem. Lupta liberala-i cu tunuri, tancuri, puscoace, rangi, e dura, cruda si bruta. Si miroase acru, a vestoane soldatesti tavalite prin santuri.

Batalia de la Cotroceni, in schimb, ni se-arata mai subtila, nu si mai putin eficienta. Presedintele are un singur tel. Or fi mai multe, dar unul este cel calauzitor. Sa-l faca pe premierul Tariceanu sa regrete amar ca nu si-a mai dat demisia si ca locuieste - si nu pare a avea vreun gand sa plece - in Palatul Victoria fara voie prezidentiala.

Iar pentru a-si pune in practica intentiile nu se abate de la nimic. Fostii colegi de partid numesc asta politica la nivel inalt, viziune, geniu. Fostii aliati - liberalii - vad altceva. Ostilitate, razbunare, chiar dispret. Confruntarea de la Cotroceni are gust de apa plata cu lamaie si miroase-a trandafir.

In acest joc - deloc idilic - au cazut ca musca-n borcan Maior si PSD-ul. Maior - intrucat chiar crede ca este omul potrivit la locul potrivit, iar faptul ca a fost nominalizat de Traian Basescu si nu de PSD e doar un amanunt.

Iar PSD-ul - pentru ca ii poate trece prin cap ca Maior ii va fi, vreodata, recunoscator, macar ca l-a numit in diferite functii, de unde a putut fi remarcat de Traian Basescu.

Una peste alta, toata aceasta poveste cu Maior pe post de Mata Hari, Crin Antonescu - Vasile Roaita si Traian Basescu - in rolul lui Traian Basescu, daca nu ar fi o gluma proasta, ar putea deveni chiar o veste proasta.

Un individ ca Maior, care accepta sa fie marioneta intr-un teatru al absurdului, nu merita mai mult decat asteptarea momentului cand va semna decontul. Un decont trist si lipsit de orice urma de eroism, rezervat tuturor celor care se imbata cu picaturi de la robinet, visand ca orice soldat poarta in ranita bastonul de maresal. Asta, cu siguranta, asa e.

Numai ca el era un fel de maresal in domeniul lui, candidat acum la inalta functie de soldat. Soldat recrutat de un capitan versat.