George Maior si Claudiu Saftoiu, nominalizati de presedintele Basescu pentru sefia SRI si SIE, au fost validati de comisiile parlamentare. Votul are rol consultativ, urmand ca miercuri sa aiba loc votul decisiv, in fata camerelor reunite ale Parlamentului.

Saftoiu a fost validat in Comisia de control a SIE, cu trei voturi pentru si doua impotriva, in timp ce Maior a trecut de audieri cu sapte voturi pentru si doua contra.

Imediat dupa iesirea de la audieri, Saftoiu, nominalizat la sefie SIE, a declarat ca nu cunoaste prea multe despre Serviciul de Informatii Externe: "Despre SIE stiu relativ putine lucruri, dar am colaborat strins cu ei in criza ziaristilor ostatici in Irak, apoi pe legile sigurantei".

Referindu-se la obiectivele pe care le-a expus in fata parlamentarilor din Comisia de control a activitatii SIE, Saftoiu a pus pe primul plan intarirea controlului parlamentar. Actualul consilier prezidential a insistat si asupra legitimitatii viitoarelor actiuni ale SIE, precum si in legatura cu eficienta si transparenta serviciului.

La audierea lui Saftoiu a participat si Maior, in calitate de membru al acestei comisii, el fiind, la rindul sau, nominalizat de presedintele Basescu pentru sefia SRI.

Maior a fost audiat ulterior de Comisia de control a SRI, el trecind fara probleme de test.

Audierile se vor finaliza prin realizarea unui raport ce va fi transmis Birourilor Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului. Votul decisiv pentru cele doua nominalizari va fi dat miercuri, in plenul celor doua camere parlamentare reunite.