Doua precizari prealabile. Prima: nu ma numar printre cei care se tem de riscul de a ne culca seara in un regim oligarhic si de a ne trezi dimineata intr-o dictatura. Imi bazez, insa, optimismul (iata ca sunt si eu, intr-o privnita, optimist!) pe ratiuni care tin strict de contextul international.

A doua: vorbind despre „complicitatile cu Basescu“, nu ma refer la ce este sau cum arata Basescu in calitate de personaj politic, ci la ceea ce pot vedea unii in el si la rolul pe care el il poate juca.

Desigur, imi dau seama ca pentru Traian Basescu ar fi o zi mare ziua in care si-ar putea sterge pantofii cu filele Constitutiei si ar putea curata presa de „gaozari“ incomozi. N-ar mai fi nevoit sa-l suporte pe Tariceanu. Si nici sa faca echilibristica, usor hilara, pentru a-l suspenda definitiv pe Atanasiu. Totul s-ar simplifica atunci.

„Micul Nero“, cum il ironizeaza acum Sorin Oprescu, ar deveni subit „marele Basescu“.

Si, mai ales, imi dau seama ca Traian Basescu nu duce lipsa de lingusitori, de „yesmeni“, de trepadusi care ii deretica orgoliul. Ceea ce nu e deloc extraordinar intr-o tara unde actuala Piata Charles de Gaulle s-a chemat candva Piata Hitler, apoi Piata Stalin. Emil Bobu reprezenta la noi o specie, ilustrata azi cu brio de Emil Boc.

In aceeasi „specialitate“, PD se straduieste sa-si consolideze reputatia de „partid de papagali“, iar la Cotroceni Stolojan a compus, in calitate de valet prezidential (sub dicteul lui Valeriu Stoica, probabil), un program de federalizare a „dreptei“ menit sa faca praf PNL. Vechi obiectiv al „stangii“ feseniste.

Sa mentionez in treacat si „uneltele“ de rang secund, gen Raluca Turcan si Cristian Boureanu, care umbla cu flasneta pe la diverse televiziuni.

Dar altele sunt complicitatile majore despre care as vrea sa vorbesc in acest articol. Marile complicitati care, in alt context international, ne-ar putea pricopsi cu o dictatura cum Romania n-a mai cunoscut: una impusa de scarba de democratie.

Indiscutabil, comunismul a fost (si la noi) o etapa neagra a istoriei. El a comis, insa, o greseala care i-a fost fatala. S-a bizuit prea mult pe teroare.

Si-a inchipuit ca, inchizand gurile, amutind contestarile, isi va asigura linistea si viitorul. Or, ce vedem azi? Ca, atunci cand e combinata cu depravarea libertatii, „frica economica“ e mai eficienta decat „frica politica“.

Daca oamenii sunt lasati sa trancaneasca in voie, daca li se ia si speranta ca, vorbind, vor schimba ceva, nu mai e nevoie de „politie politica“. Ei se demoralizeaza singuri. Dupa care cauta solutii egoiste de supravietuire sau isi iau lumea in cap.

Vreau sa spun ca „marii complici“ ai lui Traian Basescu nu sunt Stolojan, Valeriu Stoica, Mona Musca sau Boc. Acestia sunt, pur si simplu, niste „auxiliari“. Marii complici au nume de fenomene.

1. Mizeria, tot mai mare din Romania, este mana cereasca pentru ambitiile unuia ca Basescu. Mai ales ca ea ii determina pe multi romani, la ora actuala, sa nu mai puna nici un pret pe libertate.

Cui i-a folosit - se intreaba ei - libertatea obtinuta prin caderea lui Ceausescu? Invartitilor care au putut sa fure tot ce putea fi furat? Panglicarilor si canaliilor care nu s-au mai lovit de nici o teama si de nici o ipocrizie? Nulitatilor gonflabile care au sarit in diverse barci? La ce serveste, in fond, o libertate care ne asigura doar dreptul de a injura?

2. In locul linistii de cimitir din timpul comunismului, postcomunismul a pus nu ceea ce s-a asteptat de la el, ci un dezmat zgomotos si agresiv, in care, pentru omul de rand, nimic nu mai e sigur. Chiar si simpla iesire pe strada reprezinta acum un risc. Cenusiului arid i-a urmat o jungla in care ratacesti fara busola.

Nu e de mirare ca, dupa saisprezece ani, numerosi romani nu mai au chef de „jocul democratic“. Ar prefera o minima siguranta, fie si cu ajutorul unei dictaturi. De „dreapta“ sau de „stanga“, n-are importanta. La urma urmei, ce doctrina mai e azi suficient de decenta? „Stanga“ a fost compromisa de PSD.

Indivizi ca Hrebenciuc, Mitrea si altii pe care nu-i mai amintesc au pregatit un soclu de pe care Traian Basescu a putut tine, cu doi ani in urma, spiciuri demagogice despre „sistemul ticalosit“. Cacealmaua oranj a facut restul. A distrus, in multe minti, orice incredere in politica. Si, deci, in democratie.

A pregatit un soi de disperare confuza in care unul ca Basescu, cu un bun instinct populist, poate reprezenta o speranta. Sunt convins, de altfel, ca fosta „Casa a poporului“ ar putea deveni, peste noapte, muzeu, daca Traian Basescu si-ar putea permite sa provoace un referendum in care romanii sa fie intrebati daca mai vor parlament sau nu.

3. In fine, ar mai trebui observat ceva.

Ca se insala grav si liberalii, si altii care isi imagineaza ca vechile legaturi ale lui Basescu, de la Anvers sau dinainte, cu Securitatea ar fi un calcai al lui Ahile.

Opinia mea e ca inclusiv mentalitatea de securist de care da dovada Basescu in tot ce face „lucreaza“ in favoarea lui.

Dupa cum si lipsa de maniere, si vulgaritatea ii cresc cota, de fapt, nu i-o scad! Sa nu uitam din ce ingrediente se compune, azi, in Romania popularitatea. Prostitutie, jaf, smecherie, tupeu si discursuri despre Europa.