Legislatie: Ciorba de potroace de dupa betia integrarii in UE

de Monica Cercelescu     Saptamana Financiara
Luni, 6 noiembrie 2006, 0:00



Desi au fost publicate in Monitorul Oficial cu mai mult timp in urma, o serie de legi vor intra in vigoare de la data aderarii la Uniunea Europeana. Cele mai multe schimbari sunt in domeniul drepturilor strainilor, al drepturilor salariatilor si al drepturilor consumatorului. Aceste acte au fost publicate anticipat, pentru a da timp celor in cauza sa se pregateasca pentru aplicarea lor.

In jur de 100 de acte normative vor intra in vigoare la 1 ianuarie 2007. Insa in legile care sunt deja in vigoare sunt presarate tot felul de dispozitii pentru care termenul intrarii in vigoare este amanat pana la data aderarii. „Saptamana Financiara” a facut o selectie a acestor normative.

Dobandirea de terenuri si arendarea de catre cetatenii straini
Cetateanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul intr-un stat membru sau in Romania, precum si persoana juridica constituita in conformitate cu legislatia unui stat membru vor putea dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor in aceleasi conditii cu cele prevazute de lege pentru cetatenii romani si pentru persoanele juridice romane.

Pentru a putea dobandi terenuri, cetatenii straini trebuie sa fie rezidenti. In caz contrar, vor putea dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru resedinte secundare, respectiv sedii secundare, numai la implinirea unui termen de 5 ani de la data aderarii Romaniei la UE.

In ceea ce priveste terenurile agricole, forestiere si padurile, acestea vor putea fi dobandite de straini doar dupa 7 ani de la data aderarii. (Legea nr. 312 din 10 noiembrie 2005 privind dobandirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi, precum si de catre persoanele juridice straine)

Drept consecinta a eliminarii restrictiilor legate de dobandirea proprietatii de catre cetatenii straini, era necesar sa se elimine si restrictiile fata de acestia si fata de firmele straine in ceea ce priveste arendarea bunurilor agricole. (Legea nr. 276 din 5 octombrie 2005 pentru modificarea art. 3 din Legea arendarii nr. 16/1994)

Rezidenta si dreptul de munca pentru straini
Persoanele aflate in intretinere, precum si partenerul vor beneficia de drepturile membrilor de familie ai cetateanului Uniunii Europene privind intrarea si rezidenta pe teritoriul Romaniei.

Membrii de familie care nu sunt cetateni UE vor beneficia de dreptul de rezidenta pentru o perioada de peste 3 luni daca insotesc sau se alatura ulterior cetateanului UE care indeplineste una dintre urmatoarele conditii:

a) desfasoara pe teritoriul Romaniei activitati dependente sau activitati independente, in conditiile legii;
b) detine mijloace de intretinere pentru el si membrii de familie, de regula cel putin la nivelul venitului minim garantat in Romania, si are asigurare de sanatate recunoscuta in sistemul asigurarilor sociale de sanatate din Romania;
c) este inscris la o institutie din Romania, acreditata in conditiile legii, avand ca obiect principal de activitate desfasurarea de activitati de invatamant sau de perfectionare a pregatirii profesionale, are asigurare de sanatate recunoscuta in sistemul asigurarilor sociale de sanatate din Romania si asigura autoritatile competente, printr-o declaratie pe proprie raspundere sau prin orice alt

mijloc, ca detine mijloace de intretinere pentru el si membrii de familie, de regula cel putin la nivelul venitului minim garantat in Romania;
d) este membru de familie al unui cetatean UE care indeplineste una dintre conditiile prevazute mai sus. (Ordonanta Guvernului nr. 30 din 19 iulie 2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European)

Vor putea presta munca fara permis de munca la persoanele fizice si juridice din Romania strainii membri de familie ai cetatenilor romani. (Ordonanta Guvernului nr. 49 din 30 august 2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 203/1999 privind permisele de munca)

Pensii private in strainatate
Persoanele care indeplinesc conditiile pentru a deveni participanti la scheme de pensii facultative si intreprinderile din Romania vor putea vira contributii catre fonduri de pensii administrate de administratori autorizati intr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European.

Tot de la data aderarii, administratorii fondurilor de pensii facultative autorizati in Romania pot primi contributii de la participanti si intreprinderi dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European. (Legea nr. 204 din 22 mai 2006 privind pensiile facultative)

Protectia salariatilor
Suplimentar fata de protectia acordata salariatilor de Codul Muncii, mai sunt reglementari care vor intra in vigoare de la data aderarii si care asigura acestora drepturi sporite in cazul transferului societatii comerciale catre un alt patron.

In cazul in care transferul implica o modificare substantiala a conditiilor de munca in detrimentul salariatilor, angajatorul este cel responsabil pentru incetarea contractului de munca.

Salariatilor li se va putea aplica contractul colectiv de munca existent la nivelul noului angajator daca acesta contine dispozitii mai favorabile salariatilor „transferati”. Din formularea legala insa nu rezulta daca angajatii au un drept de optiune in a li se aplica acest contract colectiv de munca.

Integral in Saptamana Financiara






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


82 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by