Dupa ce ani de zile s-au admirat reciproc, si-au cantat unul altuia piesele si s-au laudat unul pe altul pe unde au apucat, J.J Cale si Eric Clapton s-au hotarat sa faca si un disc impreuna.
A iesit The Road To Escondido, prima colaborare a celor doi care se concretizeaza intr-un album.
Desi multa lume ar fi tentata sa-l considere pe Clapton pionul principal in realizarea acestui disc, doar 4 din cele 14 piese sunt compuse de el, restul fiind creatia lui Cale.
Clapton insa, isi asuma cu distinctie rolul secundar poate si din cauza ca primele succese pe care le-a avut cand si-a inceput cariera solo, acum mai bine de 30 de ani, au fost Cocaine si After Midnight, adica piese compuse de J.J. Cale.
De atunci, in mai toata muzica pe care a facut-o, s-a simtit acut influenta acestuia, influenta care persista si acum, astfel incat, ascultand The Road To Escondido, e aproape imposibil sa-ti dai seama care solo-uri de chitara ii apartin lui Cale si care lui Clapton. Chiar si inflexiunile vocale ii seamana aproape perfect cu al lui Cale.
Cu toate astea, Clapton nu cade in derizoriu si sub nici o forma nu poate fi acuzat ca il copiaza, pentru ca stilul sau este in continuare unul unic si personal chiar daca influentat de cel al lui J.J. Cale.
The Road To Escondido nu e insa un album senzational si in nici un caz unul pe care sa-l asculti si peste 10 ani. Este un disc pe care il pot intelege si aprecia numai pasionatii de blues dar poate ca tocmai asta e farmecul lui.
7 noiembrie 2006, Reprise Records
