Furtul tablourilor de la Palatul Brukenthal, petrecut in 1968 la Sibiu, a fost trecut sub tacere de autoritatile vremii, in 1972, dupa mai bine de patru ani de anchete fara rezultate concludente. In acest rastimp, familiile angajatilor de la Muzeul Brukenthal nu au mai cunoscut linistea.
Putini mai sunt acum in viata pentru a se bucura de revenirea acasa a superbelor lucrari de arta (patru dintre ele regasite in America si repatriate in 1998), iar cei care mai traiesc o fac si astazi cu amintirea terifiantelor nopti de ancheta in incaperile intunecoase ale Palatului Brukenthal, intesate cu securisti si militieni adusi in pragul exasperarii de ingeniozitatea unor hoti, dar si de lipsa de prevedere a administratiei din acea vreme a muzeului.
Era abia inceputul "epocii de aur" si nimeni nu se gandea ca o parte dintre "bunurile intregului popor", praduite si ele de la fostii lor proprietari, puteau tenta si pe altcineva decat hulpavii comunisti.
In 1968, Muzeul National Brukenthal avea un sistem de paza rudimentar, un singur paznic de noapte care se ingrijea de "siguranta" valorilor adapostite in superbul imobil din centrul Sibiului. Naivitatea avea sa ne coste foarte scump.
Un mare mister al Romaniei postbelice
Opt tablouri, evaluate in perioada respectiva la peste 25 de milioane de dolari, au fost furate in noaptea unei frumoase duminici de mai (26 mai 1968) si scoase din tara intr-un timp-record, de numai trei zile.
Evenimentul, unul dintre cele mai celebre si misterioase cazuri de furt petrecute in perioada comunismului in Romania, a ramas si astazi nerezolvat, un esec, ar spune unii, pentru echipa de peste o suta de criminalisti condusa de nu mai putin celebrul lor "tartore", colonelul Dumitru "Mitica" Ceacanica, un rezultat programat, ar spune altii, ajunsi acum la varsta la care nu mai au nimic de
pierdut. Cert lucru, cazul inca fascineaza romanii stabiliti in intreaga lume, iar "insuccesul" anchetatorilor care au lucrat la dosarul "Tablourile lui Brukenthal" alimenteaza inca cele mai neasteptate teorii ale conspiratiei.
Ultima dintre ele vorbeste tocmai din Statele Unite ale Americii (SUA) despre modul in care securisti loiali familiei Ceausescu ar fi regizat celebrul furt si ar fi dus rapid operele de arta furate de la Sibiu in ascunzatori de peste hotare, undeva mai inspre... Est.
Mai tarziu, aceiasi loiali ai lui Nicolae Ceausescu ar fi schimbat cea mai mare parte dintre tablourile originale, ramase mostenire la Sibiu in urma faimosului baron von Brukenthal, cu falsuri maiastru lucrate intr-un atelier din vecinatatea istoricei crasme sibiene "La Calugarul". Desi ingrijoratoare, aceasta ipoteza nu a fost infirmata de cei care conduc astazi celebrul muzeu din Sibiu.
"Ar fi fost imposibil ca miile de piese de pictura, gravura si desen aflate in colectiile Brukenthal sa fi fost inlocuite cu falsuri, oricat de diabolic si bine organizat ar fi fost un asemenea plan", sustin oameni care cunosc muzeul sibian ca pe propria lor casa.
Locuri faimoase dintr-un Sibiu romantic, personaje de legenda ale militiei comuniste, securisti verosi si fara scrupule, valori de patrimoniu furate si doar partial regasite, toate acestea se amesteca inca in cel mai mare mister al Romaniei postbelice: disparitia tablourilor lui Brukenthal.
Hotii au iesit prin acoperis
La muzeu, orice duminica e doar o alta zi obisnuita de lucru. Vizitatorii sunt mai multi, incasarile sunt sensibil mai mari, toata lumea e fericita si linistita. Duminica lui mai, 26, 1968, in urma cu 38 de ani, nu era cu nimic diferita de restul superbelor zile ale inceputului de vara.
Sibiul stralucea auriu in soarele cald al serii, in parcul verde din fata Palatului Brukenthal mirosea a brad proaspat si flori de liliac. In muzeu, un sfarsit de zi ca oricare altul. Miile de vizitatori plecasera, dupa o zi incarcata de frumos, era deja aproape opt si jumatate seara, iar dna Maria Ciuciu, supraveghetoarea salilor de la etajul 1 al palatului, se pregatea linistita sa plece acasa.
Duminica, muzeul era mai animat pentru ca nu toti oamenii muncii mergeau la mititei si bere. Unii preferau sa se bucure de minunatiile adunate de-a lungul vietii de un singur om, baronul aventurier Samuel von Brukenthal, celebrul amant al imparatesei Maria Tereza, si nu putini erau cei care isi aduceau la muzeu si copiii sau rudele venite de la tara. Maria Ciuciu mai face o tura pe sala si,
aparent, totul e in regula. De cateva zile, la etajul 1 al palatului e deschisa o expozitie cu cele mai frumoase dintre picturile ramase dupa baronul von Brukenthal.
Sunt tablouri rare, acolo un Tizian, dincolo "Barbatul cu craniu in mana" al anonimului maestru al Sfantului Augustin, in sala principala, deasupra portii impunatoare, sta asezata pe un suport inspirat amenajat si "Moartea Cleopatrei", panza de mari dimensiuni a lui Anton van Dyck.
Dna Maria priveste spre scara grea in spirala ce duce inspre etajul doi si mansarda cladirii, dar cine sa mai fie acolo la ceas de seara? Linistita, intoarce comutatorul si minunatiile pictate se scufunda in semiintunericul placut al noptii de mai. Undeva, la etaj se aude un scartait, ca o parere. Patru siluete asculta cu nervii intinsi la maximum venirea noptii.
Dupa ora 22, ochii li se obisnuiesc incet cu intunericul si nici nu le e prea greu. Lumina felinarelor din parc ii ajuta sa se orienteze, dar in momentul in care au pornit la actiune stiau deja ce au de facut.
Maini experte decupeaza rapid panza lui van Dyck din rama de aproape doi metri si jumatate, altele se ocupa de "Barbatul cu pipa la fereastra", atarnat si el pe matasea visinie a tapetului din Salonul Baroc, restul membrilor bandei desfac rapid din agatatori si rame alte sase tablouri pretioase, cele care ii interesau.
Infasoara nepretuitele picturi cu panze moi de lana, apoi, cu pasi de felina, se pierd pe scara in spirala si dispar in hruba neagra a podului. Se reped grabiti spre luminator, ies peste tigle si, dupa o cursa de cateva zeci de metri peste acoperisurile din vecinatate, sar in curtea vechii biserici reformate maghiare de pe strada Mitropoliei.
La adapost, curata de resturi si fac sul picturile, ce par vii, se felicita reciproc si se despart. In urma lor avea sa se dezlantuie iadul.
