„Daca ar exista forte militare straine in New Jersey, Tony Soprano ar fi lider insurgent“ - oficial american citat de raportul Baker-Hamilton. „Al-Qaeda este acum o franciza in Irak, ca McDonald’s” - oficial irakian citat de acelasi raport.
Mult asteptatul raport al Grupului de Studiu pentru Irak a fost publicat, in sfirsit. Presedintele Bush i-a primit pe autori la Casa Alba si a promis ca va tine cont de recomandari dupa ce le va studia.
Si are ce studia. Documentul este impresionant in partea de analiza a starii de fapt. Concluzia majora expusa chiar de la inceput spune ca situatia din Irak este grava si in curs de deteriorare. Asta in ciuda eforturilor americane care pot fi rezumate brutal: 2.900 de morti, 21.000 de raniti si 400 miliarde de dolari cheltuiti.
In partea de recomandari (79 cu totul), raportul respinge si o retragere precipitata din Irak, dar si pastrarea strategiei actuale. Alternativa recomandata: o ofensiva diplomatica masiva si schimbarea strategiei militare, trupele americane urmind sa devina mai mult trupe de suport pentru unitatile irakiene.
Ma voi referi aici la recomandarile diplomatice. Implicarea tuturor statelor din regiune, inclusiv Siria si Iran, si a comunitatii internationale suna bine. Problema e ca filosofia de baza a recomandarilor se poate rezuma la principiul: „Ar fi bine sa fie bine“.
Siria si Iranul trebuie cointeresate sa participe la stabilizarea Irakului. Dar de ce s-ar implica Iranul? Pentru ca, desi pare ca blocarea americanilor in Irak e in avantajul sau, Teheranul ar pierde de fapt pe termen lung din caderea in haos a vecinului sau. Cam acest gen de argumente sint folosite peste tot in raport.
Adica argumente care par intelepte la seminariile diplomatice, dar nu e clar de ce ar achiesa la ele persoane ca presedintele Iranului, care ameninta sa stearga Israelul de pe harta si in acelasi timp spune ca are dreptul la tehnologie nucleara.
Un alt exemplu: Siria trebuie cooptata in noua strategie diplomatica, dar in acelasi timp trebuie sa coopereze in ancheta internationala privind uciderea unor politicieni libanezi. De care este suspectat tocmai regimul sirian. De ce ar coopera acest regim? Poate pentru ca SUA ar renunta sa mai urmareasca schimbarea regimurilor din aceste tari, sugereaza raportul.
Bine, dar oricum America nu poate face mare lucru. Mai ales cita vreme este blocata in Irak.
Alt exemplu: stabilitatea regionala depinde de rezolvarea problemei palestiniene. Asa ca administratia americana trebuie sa convinga partile sa reia discutiile, incluzind toate factiunile palestiniene care accepta existenta statului Israel. Dar exact asta e problema: au cistigat alegerile cei care nu recunosc existenta Israelului.
Raportul Baker-Hamilton vine cu un diagnostic exact, dar cu recomandari diplomatice care ar impinge America intr-un balet diplomatic si umilitor si fara perspective clare de a da rezultate.
