Un avion moldovean, cu 35 de persoane la bord, s-a prabusit, marti, la nord de Bagdad, in timp ce incerca sa aterizeze in conditii de ceata. Cel putin 30 de pasageri, majoritatea muncitori turci, au murit, sustine un diplomat turc citat de AFP.

In aparatul de tip Antonov 26 erau 29 de cetateni turci si un american, au anuntat autoritatile, la CNN.

Ei lucrau pentru una dintre companiile turcesti implicate in programul de reconstructie a Irakului.

Un oficial din ministerul turc de Externe a spus ca avionul companiei Aerian Tur Airlines s-a prabusit langa Balad, la circa 80 kilometri nord de Bagdad, unde se afla principala baza a aviatiei militare.

Incidentul s-a produs in timpul aterizarii in conditii meteorologice nefavorabile, a declarat adjunctul guvernatorului provinciei, Abdullah Dolek, citat de agentiile internationale de presa.

Avionul decolase marti dimineata din Adana, provincie situata in sudul Turciei.