Expertii americani in problema incalzirii global nu mai au voie sa vorbeasca la intalniri formale despre acest subiect. Ursii polari, gheata arctica si efectele schimbarilor climatice sunt subiecte tabu, cel putin in public, pentru oameni de stiinta americani, dar si pentru alte autoritati din domeniu.

Activistii pe mediu critica drastic administratia Bush pentru impunerea unei astfel de cenzura stiintifica, relateaza Reuters.

H. Dale Hall, directorul Fish and Wildlife Service, agentie responsabila cu protectia, conservarea si dezvoltarea florei si faunei pe cale de disparitie din peste 167 tari, a spus ca masura este una pe termen lung menita sa impiedice oamenii de stiinta sa se abata de la o agenda stabilita la summit-urile internationale.

Problema a iesit la iveala din e-mailurile de la "Fish and Wildlife Service" distribuite Consiliului de aparare a resurselor naturale si Centrului pentru bio-diversitate.

"Noua cerinta" se refera la oamenii de stiinta americani, platiti cu fonduri de la guvernul american si prevede ca in cazul cererilor pentru calatorii in strainatate "care au legatura sau implica schimbarea climei, gheata arctica sau ursii polari" este nevoie de un tratament special, inclusiv sa se informeze cine va fi purtatorul de cuvant oficial al calatoriei.

Directorii de la Fish and Wildlife Service trebuie sa se asigure ca purtatorul de cuvant, "cel care raspunde de intrebarile pe aceste domenii" trebuie sa inteleaga "pozitia administratiei privind subiectul incalzirii globale" si nu va vorbi sau nu va raspunde intrebarilor din aceste domenii".

Interdictia de a vorbi despre aceste subiecte se aplica publicului, situatiilor formale, a precizat Hall. Discutiile stiintifice private in afara intalnirilor si departe de media sunt permise si incurajate.

"Administratia are o istorie lunga in a cenzura discursurile si demersurile stiintifice privind incalzirea globala", a spus Eben Burnham-Snyder de la Consiliul pentru apararea resurselor naturale.

Ursii polari sunt un subiect fierbinte pentru administratia Bush care a decis, in decembrie 2006, sa analizeze includerea in Actul speciilor amenintate cu disparitia a animalelor mari, cu blana alba, amenintate, din cauza rapoartelor stiintifice care arata ca gheata ursilor polari se topeste din cauza incalzirii globale.

Hall a declarat ca o decizie in acest sens se asteapta abia in ianuarie 2008. O lista cu "amenintati" cu disparitia ar impiedica guvernul sa mai intreprinda orice actiune care ar pune in pericol existenta acestora si ar strarni dezbateri privind masuri mai dure pentru a reduce gazele cu efectul de sera.