Compania Astra Asigurari a castigat licitatia pentru asigurarea flotei de aeronave a companiei Tarom, contractul fiind incheiat pe o perioada de 12 luni, incepand cu 1 mai. Celelalte companii care au depus oferte pentru asigurarea flotei operatorului aerian sunt Allianz-Tiriac Asigurari, BCR Asigurari si Omniasig.

Astra Asigurari va furniza polita Casco pentru aeronave civile si piese de schimb si de asigurare de raspundere fata de pasageri, bagaje, marfa, posta. Compania de asigurari nu a facut publica valoarea politei, insa anul trecut, Tarom a platit asiguratorului Allianz-Tiriac Asigurari o prima de 13,7 milioane de lei pentru asigurarea flotei.