O noua runda de negocieri intre Coreea de Nord, Coreea de Sud, Statele Unite, China, Japonia si Rusia au inceput, luni dimineata, la Beijing, privind dezarmarea nucleara a Phenianului.

Negociatorii-sefi ai celor sase state implicate in tratativele incepute in 2003, s-au reunit in jurul orei 11.15 (5.15, ora Romaniei) intr-o ceremonie de deschidere a acestei noi runde, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea chineza, transmite AFP.

Anterior, Statele Unite si Coreea de Nord ajunsesera, duminica noaptea, la un acord care va duce la inceperea denuclearizarii Phenianului. Intelegerea prevede deblocarea unor fonduri nord-coreene blocate de Washington intr-o banca din Macao, din toamna anului 2005, in urma unor acuzatii de spalare de bani la adresa Phenianului.

Este vorba de aproximativ 25 de milioane de dolari, inghetati in Banca Delta Asia si care vor fi trimisi intr-o banca chineza de unde nord-coreenii vor putea sa-i foloseasca in scopuri umanitare.

Deblocarea acestor fonduri era o conditie pusa de Coreea de Nord pentru a renunta la programul sau nuclear.

Potrivit acordului semnat in 13 februarie la ultimele negocieri, Phenianul va trebui sa inchida centrala nucleara de la Yongbyon pana in 13 aprilie, sa accepte inspectia reprezentantilor Agentiei Internationale pentru Energie Atomica si sa dezactiveze toate instalatiile nucleare.

Acest acord a fost semnat la patru luni dupa explozia, la 9 octombrie 2006 a primei bombe atomice nord-coreene.