Diferitele momente ale vietii politice sunt insotite, cel putin in Romania, de preponderenta, as zice chiar fascinatia exercitata de unele teme si cuvinte. Un timp, pe la inceputul anilor ‘90, marota politicienilor era cuvantul tehnocrat. Se stabilise, in mintea redusa si in cultura si mai redusa a celor care ne conduceau atunci, ca tehnocratia ar salva Romania.

Pe pereti, altii, cu ceva cunostinte de istorie in plus, credeau ca monarhia salveaza Romania. Dar monarhia n-a devenit un cuvant-cheie al dezbaterilor politice, pentru ca era agreata mai ales de zona societatii civile care-si impune rareori modelul clasei politice de la noi.

O exceptie ar fi preluarea de la societatea civila a expresiei "un parlament curat" si murdarirea ei cu sosuri politice favorabile celor care o pronunta.

A trecut vremea tehnocratiei si a tehnocratilor, desi din cand in cand cate cineva mai lanseaza un "Mugur Isarescu" drept posibil premier sau, din nou, presedinte. Acum e vremea cuvantului oligarhie. Dupa cum multa lume stie, oligarhie inseamna nimic altceva decat concentrarea puterii in mainile catorva persoane.

Despre care nu se specifica niciodata ca ar trebui sa fie neaparat oameni de afaceri cu cifre mari in circuitele averilor. Oligarhie era si regimul comunist, care concentra puterea, obtinuta prin cea mai brutala ilegalitate, in mainile unei familii sau ale unui "birou politic" atent selectat.

Oligarhia este pericolul pe care dl Traian Basescu il flutura in fata cetatenilor romani pentru a-i trezi si a-i aduce la referendum. Oligarhia, se pare, este bine instalata la Moscova, cea spre care privesc si azi destui politicieni romani dintre cei 322. In spatele unora stau si interesele de afaceri ale sustinatorilor lor din umbra.

Naivii care crezusera ca pericolul rus a fost inlaturat o data cu intrarea noastra in NATO si UE se insala. Iata ca o seama de intelectuali care-l sustin infocat pe dl Traian Basescu au ca argument faptul ca presedintele este campionul orientarii noastre spre Washington si suspendarea sa o manevra a promoscovitilor.

Am vrea sa nu mai putem crede in asemenea constructii, desi date care sa duca intr-acolo exista. si nu e numai faptul ca PSD este, prin traditie si presedinte de onoare, un partid cu ochii la vechiul "prieten de la rasarit", ci si acela ca unii liberali, ca dl Dinu Patriciu, sustin o mai mare atentie la relatia cu acesta.

Nu-l las la o parte nici pe dl Cosmin Gusa, calator de cateva ori la Moscova si sustinator al acestei "relatii", dar d-sa nu e liberal. Reactia Washingtonului nu e cunoscuta. Sau, dat fiind refuzul dnei Condoleezza Rice de a se intalni cu dl Adrian Cioroianu, il cunoastem.

Sigur ca, in principiu, "dictatura parlamentului", pe care o acuza sustinatorii infocati ai dlui Traian Basescu, e o contradictie in termeni. Cateva sute de oameni, insa, pot fi interfata unei reale oligarhii care, de dincolo de acestia, sa dicteze cine sa fie si cand suspendat.

Culmea este ca tocmai acela care-l ataca cel mai vehement pe fostul presedinte Emil Constantinescu pare a porni spre soarta acestuia, si anume de a fi invins de fosta securitate. Ma rog, de ceea ce a ramas, ca orientare, din ea.