KPMG Romania a anuntat numirea a sase noi parteneri ai companiei, incepand cu data de 1 octombrie 2007, informeaza un comunicat de presa al companiei. Cinci dintre cei sase parteneri sunt romani, cel de-al saselea fiind francez.

Patru dintre partenerii numiti fac parte din departamentul de Audit, in timp ce ceilalti doi sunt din Tax, respectiv Advisory, departamente ce au cunoscut o dezvoltare intensa in ultimii ani.

Potrivit unui comunicat al companiei, cei sase parteneri sunt Aurelia Costache, Alexandra Depoire, Andreea Manole, Razvan Mihai, Ana-Maria Notingher si Raluca Soare. Noii parteneri lucreaza toti la biroul KPMG din Romania si au fost confirmati saptamana trecuta intr-o declaratie a KPMG.

KPMG este o retea globala de firme de servicii profesionale care furnizeaza servicii de audit, consultanta fiscala si in domeniul afacerilor. Grupul isi desfasoara activitatea in 148 de tari si are 113.000 de angajati in firmele membre din intreaga lume. Societatile independente membre ale retelei KPMG sunt afiliate la KPMG International , o corporatie elvetiana.

In Romania si Republica Moldova, KPMG isi desfasoara activitatea in cadrul celor trei birouri din Bucuresti, Timisoara si Chisinau.