Cotidianul

Pasiunile de taina din cabinetele ministrilor

de     Cotidianul
Vineri, 6 iulie 2007, 0:00


Foto: Cotidianul

La Economie si Finante, ministrul Vosganian le cinta la pian valsuri de Chopin celor care pleaca de la el cu mina goala, Ludovic Orban isi tine in camera de taina a cabinetului chitara si o sabie de seppuku, Teodor Melescanu nu face nici un pas in viata politica fara trabucuri si Avram Iancu, Adrian Cioroianu e vegheat de pe birou de chipul logodnicei, iar Tudor Chiuariu ia, in general, deciziile importante inspirindu-se din Borges.

Cind li se implineste visul si primesc scaunul de ministru, politicienii il inconjoara cu odoare care sa le insenineze zilele din greaua viata de ministru. „Aceasta implica responsabilitati enorme“, spune Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii, care in fiecare zi semneaza jumatate de metru de documente.

„E un lucru cit se poate de normal“, zice Ludovic Orban, care se declara satul de metamorfoza omului politic in ministru: „Il vezi, parca are pasul mai apasat, umerii cocirjati, ca are sarcina mare, si privirea undeva departe“. De functia de ministru, spune Teodor Melescanu, te bucuri ca de o masina de ocazie: „Cind o iei si cind scapi de ea“.

Vor sa se bucure si altii de ea, crede Adrian Cioroianu: „Atit de mult se bucura de noua ta pozitie si atit de mult vor sa dovedeasca lucrul asta, dar incep prin a-ti cere ceva“.

Decebal Traian Remes e convins ca in viata de ministru ai nevoie de toate calitatile pe care ursita nu ti le-a harazit: „Cu mine sigur a fost zgircita! Nu ma preocupa daca am calitati, ma preocupa sa fac lucruri de calitate“.

Varujan Vosganian, pe vremea cind era doar ministrul Economiei, nu inca si al Finantelor, si-a facut viata de ministru suportabila salvind de Martisor o pianina din subsolul institutiei. „Am dat cite un martisor la toate functionarele. Si mergind la cele de la subsol am gasit o pianina. Am intrebat: «Ce-i cu pianina asta?».

Mi s-a spus ca nimeni nu stie de cind este acolo si nimeni n-a cintat vreodata la ea. Le-am spus sa mi-o aduca in birou. Am acordat-o si, la sfirsitul programului, uneori cintam la pian“. Cind s-a imbogatit si cu Ministerul Finantelor si a trebuit sa schimbe sediul principal, ministrul Vosganian a parasit pianina. „Mi-am manifestat regretul ca aici, la Finante, n-o sa mai am pianina.

Si cei de aici mi-au spus: «Cum, domnu’ Vosganian, exista undeva la parter, uitat, un pian cu coada, de concert (n.r. - Steinway&Sons)». Mi l-au adus, l-am acordat si acum e aici.“ Impreuna, pianina si pianul i-au dat un semn ministrului Vosganian: „Se dovedeste ca am fost harazit pentru Economie si Finante, ca fiecare minister avea pianul lui!“.

Miniconcertele sale la pian le priesc ficusilor si rododendronilor de la Finante, asa cum bonsaiului pe care il are la Economie ii plac discutiile de specialitate: „De cind discutam strategia energetica a si crescut, ca stiti ca bonsaii trebuie sa participe la conversatie si probabil ca sint de acord cu viziunea noastra energetica“, ride ministrul.

Usierul de incredere, frumos, sensibil si politicos al lui Vosganian e Chopin: „Cind as vrea sa dau cuiva bani si n-am, ii spun «Uite ce-ti pot da: un vals de Chopin». Ca sa nu plece chiar cu mina goala si nici nu se adauga deficitului bugetar“.

Ministrul Vosganian aduce din camera din spate o pana de poet, cumparata la Florenta, „de unde a pornit spre lume, izgonit politic, Dante Alighieri“. Are patru penite, carora ministrul le-a gasit, rizind, si intrebuintari practice: „Pentru ordine ale ministrului, penita asta mica.

Pentru proiecte, hotariri de guvern, penita asta albastra si pentru Monitorul Oficial, pentru legi, penita asta cu virful mai gros“.

Cristian Adomnitei, tinarul ministru, de 30 de ani, al Educatiei, nu mai are timp deloc pentru el de cind a fost numit in functie. Nu mai are timp sa joace fotbal cu parlamentarii, sa mearga prin cluburi si restaurante sau sa joace cu prietenii lui suceveni taroc. „Sucevenii joaca un joc de carti putin cunoscut in Romania.

E bucovinean, de pe vremea in care Bucovina era ocupata de habsburgi, se cheama taroc. Pe unde vad pe cineva ca joaca taroc, inseamna ca ori e din Suceava, ori are vreun neam pe acolo, ori a stat in camera la camin cu un sucevean“, iti tradeaza originile tarocul, „un joc al mintii, ca bridge-ul“.

Desi nu are nici un model politic, nici printre oameni, nici printre carti, Cristian Adomnitei spune ca romanul lui de capatii este „Ion“: „Elevii il urasc, pentru ca poate sa le cada la bacalaureat, dar, cind te maturizezi si il recitesti, intelegi multe despre psihologia noastra ca popor“.

Entuziast, ministrul Educatiei face si un scurt comentariu literar romanului „Ion“: „Ambitia de a-si depasi soarta, nivelul social, pretul personal pe care-l plateste, sacrificiile pe care le face pentru a avea pamint, care simbolistic este pentru a reusi in viata... Acest roman, pe care-l citesti, politician fiind, te ajuta sa intelegi comportamentul romanilor.

Tu nu intelegi de ce comportamentul oamenilor este asa cum este, dar, daca ai asemenea lecturi suplimentare, de multe ori reusesti sa te apropii de adevar“. Cristian Adomnitei isi desfasoara activitatea de ministru la birou alaturi de propria caricatura, primita de la niste studenti din Galati, si citeva icoane.


La fel de tinarul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, incearca de cind e pe functie sa nu se plinga prea mult. „Uneori, sigur, ai un somn mai agitat.

Dar eu incerc sa fac miscare si asta ma ajuta sa dorm bine.“ De cind e ministru, Tudor Chiuariu nu mai citeste ziarele, functioneaza dupa principiul „ciinii latra, caravana trece“: „Numai daca e vorba de o chestiune pe care trebuie sa avem un drept la replica.

Eu stiu care sint lucrurile pe care le am de facut si, desi sint o fire inclinata catre consultare, din momentul in care am luat o decizie ma intorc destul de greu“. Micuta statuie a lui Kogalniceanu, din holul Ministerului Justitiei, ii creeaza in fiecare dimineata obligatii morale: „E o figura cu care noi am crescut in cartile de istorie, chiar daca nu a avut mandate foarte lungi.

Nu stiu ce mi-a inspirat mai multa admiratie: faptul ca era si om politic, si om de cultura“. Daca la 30 de ani e deja ministru, ar mai avea doar cinci ani pina ar putea sa candideze la Presedintie. „E greu de spus, poate ca nu m-as fi gindit acum doi-trei ani ca o sa fiu ministru, tocmai de aia nu ma gindesc ca o sa fiu presedinte.

E devreme si va depinde de prea multi factori ca sa spun acum lucrul asta“, declara Tudor Chiuariu. Oricum, functia de presedinte are in ochii sai un defect: „Ma gindesc la atributiile presedintelui, ca nu sint asa de largi...“.

Cind are de luat o decizie, ministrul Justitiei se ajuta de literatura lui Borges: „Cind nu am o solutie pentru o problema, citesc o povestire de Borges. Atunci descopar unghiuri noi de abordare, ideile se reasaza, se pun in ordine prin claritate“.

Cind il rugam sa ne dea exemplu de decizii pe care le-a luat avindu-l pe Borges consilier personal, ministrul Chiuariu pastreaza discretia: „Am luat intotdeauna decizii importante si nu vreau nici sa stricam alchimia acestui fenomen. Imi place o povestire in mod deosebit, «Guayaquil». Acolo e vorba despre vointa.

Pina la urma, ceea ce conteaza nu sint aptitudinile, experienta, trecutul personal, ci vointa. Intotdeauna, cine are o vointa mai mare invinge“. Tudor Chiuariu si-a personalizat biroul repunind in drepturi o balanta aurita, pe care a trecut-o din camera din spate a biroului intr-un mediu oficial.

de Steluta Voica, Raluca Ion
integral in Cotidianul






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


131 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by