Batalia pentru opinia publica (III) (de Horia-Roman Patapievici)

de     Evenimentul Zilei
Joi, 26 iulie 2007, 0:00



Ca intotdeauna, pentru a ajunge la motivatii, trebuie sa cunoastem mai intai cine sunt actorii. Cine sunt, deci, „intelectualii”? In functie de unghiul din care privim, definitia si cuprinderea notiunii se schimba.

Pentru presa care a transformat „Apelul catre clasa politica” intr-un „Apel al intelectualilor”, cu intentia vadita de a trata ceea ce fusese un apel la moderatie drept un strigat de raliere partizana, intelectualii sunt in esenta doar cativa (in frunte cu Liiceanu).

Oricati semnatari din lumea intelectuala ar fi avut Apelul (cincizeci la lansare, mii la capatul unei saptamani), „vina” pentru lansarea lui a fost pusa exclusiv in seama a doar cativa: ei au fost demascati ca partizani ai presedintelui, lor li s-a reprosat implicarea politica, lor le-a fost refuzat dreptul de a face opinie separata, iar dupa referendum lor nu li s-a iertat ca Apelul

si-a justificat oportunitatea si ca, asa cum nu au crezut nici mogulii de presa, nici politicienii reprezentati de cei 322, electoratul a mers impotriva curentului care il diaboliza pe presedinte.

Insa din unghiul de vedere al semnatarilor Apelului insisi, notiunea de intelectual acopera faptul elementar ca semnatarii erau, in marea lor majoritate, practicanti ai unor meserii intelectuale si ca acesti oameni, in calitatea lor de cetateni (nu ca „intelectuali”), au simtit de datoria lor sa semnaleze opiniei publice o stare de fapt ingrijoratoare.

Este acest lucru reprobabil? Poate fi cineva blamat pentru ingrijorarile sale civice? Fireste ca nu. Cu toate acestea, Apelul a fost judecat ca reprobabil de cvasi totalitatea presei care se straduieste sa domine opinia publica, iar intelectualii au fost imediat blamati si trasi la raspundere de catre politicieni.

De ce? Simplu spus, pentru ca Apelul a lovit in alianta dintre presa si politicieni.

Ceea ce a starnit furia majoritatii parlamentarilor, indignarea a aproape tuturor partidelor si iritarea presei care e interesata vital in dominarea opiniei publice a fost nu atat ca unii dintre practicantii meseriilor intelectuale trag un semnal de alarma (ei si?), cat faptul ca „intelectualii eponimi” pun in discutie opinia dominanta, asa cum era aceasta exprimata, la acea data, de

presa si politicieni - in totala armonie (suspecta) si deplina (dezgustatoare) coniventa.

Spun „opinie dominanta” si nu „opinie publica”, deoarece in toata perioada care a premers si urmat referendumului, presa televizata a facut tot ce i-a stat in puteri pentru a acredita ideea ca opinia propagata de ea prin dezbateri si comentarii politice (tinute cot la cot cu anumiti politicieni, pe care i-a promovat obsesiv si dincolo de orice bun simt, in ciuda nulitatii unora, lipsei de urbanitate a altora si agresivitatii partizane a tuturor)

este chiar opinia publica, iar cei care o contesta se situeaza deliberat in afara centrului, ilustrand, altfel spus, pozitii extremiste, deci, condamnabile.

Referendumul a aratat insa in mod clar ca opinia dominanta, data de presa televizata (care s-a pronuntat obsesiv in favoarea suspendarii, identificata incult cu expresia maxima a democratiei), nu este opinia publica (care a votat impotriva suspendarii, corect identificata cu imoderatia guvernarii si cu escaladarea arbitrariului deciziilor parlamentare) si ca numai alianta vicioasa intre presa si politicieni a incercat sa acrediteze confundarea lor.

Ei bine, acesta este nodul chestiunii - controlul asupra opiniei dominante, pe care la noi o confectioneaza zilnic, impreuna, mass-media si politicienii; care se bazeaza pe tentativa de a suprima ori amuti ori pune in surdina ori suspenda opinia publica in favoarea opiniei dominante; si care are ca miza monopolizarea centrului, deoarece numai cine detine centrul are dreptul moral de a hotari cine e extremist si, deci, de a decreta cine anume trebuie sa taca.

Motivul pentru care intelectualii l-au sprijinit pe presedintele Traian Basescu in chestiunea suspendarii este perfect simetric cu motivul pentru care alianta dintre presa dominanta si politicienii majoritari a diabolizat Apelul catre clasa politica.

Apelul a fost diabolizat deoarece contesta opiniei dominante dreptul de a se substitui opiniei publice, intelectualii l-au sprijinit pe presedinte pentru ca suspendarea fara temei constitutional era urmarea incercarii de a substitui dreptul care rezulta din autoritatea constitutiei cu dreptul strict politic de a servi, in parlament, interesele de partid.

In ambele cazuri, o chestiune de fapt (opinia dominanta, vointa politica) era abuziv travestita intr-o chestiune de drept (opinia publica, statul de drept), pentru aceleasi motive: sporirea puterii si marirea domeniului in care administrarea ei sa poata fi discretionara.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


83 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by