Cat despre evolutia aprehensiunii consumatorului roman pentru 3G, cei doi operatori raman destul de rezervati: spre deosebire de alte servicii, stirile despre 3G sunt rare si numai despre noi orase sub acoperire.

"Desi Vodafone si Orange nu au mai furnizat de ceva vreme informatii despre numarul de clienti 3G, iar acest lucru denota ca nu poate fi vorba despre o crestere spectaculoasa, o estimare pesimista a pietei 3G ar situa-o in jurul valorii de 20 milioane de euro pe luna la nivelul primului trimestru.

In 2007, piata 3G din Romania ar putea ajunge la 300 milioane de euro", a declarat, pentru Business Standard, analistul telecom Nicolae Oaca.

Compania RCS&RDS, unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata de cablu din Romania, a demarat de curand procesul de listare la London Stock Exchange, unde intentioneaza sa obtina capital pe baza unei emisiuni de certificate globale de depozit.

Capitalul ar putea fi folosit pentru intrarea pe piata de telefonie mobila, prin lansarea serviciilor 3G. RCS&RDS a castigat licenta 3G in octombrie anul trecut si a dobandit-o oficial in luna ianuarie a acestui an, dupa achitarea primei transe de 10,5 milioane de dolari.

"Ca sa fie competitiv si sa aiba o sansa in fata operatorilor Vodafone si Orange, RCS&RDS trebuie sa ofere peste 90% acoperire. Altfel, risca sa repete povestea Cosmorom", a precizat Oaca.

Vodafone a intrat pe piata de servicii 3G la sfarsitul lunii aprilie 2005, in prezent ajungand la aproximativ 400.000 de clienti. Pentru dezvoltarea retelei 3G in prima etapa, in iunie anul trecut, operatorul Orange a investit 22 milioane de euro.

La doar trei zile de la lansare, operatorul a anuntat 25.767 de clienti, iar in prezent a anuntat si el aproximativ 400.000 de utilizatori ai serviciului 3G si EDGE.

Orange Romania a anuntat ieri extinderea retelei 3G+ in zece noi orase: Braila, Bacau, Arad, Pitesti, Sibiu, Targu-Mures, Baia-Mare, Buzau, Satu-Mare si Ramnicu Valcea. Orange avea 8,271 milioane de clienti la sfarsitul primului trimestru al anului 2007.

La sfarsitul primului trimestru al acestui an, Orange a inregistrat venituri de 283,3 milioane de euro, in crestere cu 29,1% fata de anul precedent.

Un articol de Irina Crudu

Integral in Business Standard