Calitatea vieții din zonele cu densitate ridicată a populației orașelor este în scădere, arată un Raport al Băncii Mondiale. Oamenii sunt atrași în mod instinctiv de locurile cu o calitate ridicată a vieții: ei apreciază peisajele urbane plăcute din punct de vedere estetic, preferă să petreacă timp în spații publice animate și să dezvolte un sentiment de apartenență în cadrul unor comunități.
Calitatea vieții este o noțiune definită de Eurostat ca ceva „mai mult decât producția economică și nivelul de trai, incluzând o gamă completă de factori ce influențează aspectele vieții care dau un sens existenței oamenilor, dincolo de aspectele materiale”. Calitatea scăzută a locuințelor și a spațiilor publice, fragmentarea țesutului urban (de exemplu, terenuri dezafectate), traficul aglomerat și gestionarea insuficientă a parcărilor au un impact semnificativ asupra calității generale a vieții.
Chestionarul efectuat de echipa Băncii Mondiale pentru raportul Orașe-magnet, „marea majoritate a respondenților au menționat calitatea vieții ca unul dintre cei mai importanți factori” ai deciziei de mutare într-un anumit oraș.
Multe administrații locale sunt copleșite de declinul demografic, rata mare de spații vacante și nevoia de a furniza servicii publice de bază
Multe administrații locale, în special cele mici și mijlocii, mai puțin dinamice, nu au acordat suficientă atenție și nu au realizat suficiente investiții pentru îmbunătățirea calității vieții, copleșite de declinul demografic, rata mare de spații vacante și nevoia de a furniza servicii publice de bază.
Orașele dinamice cu bugete mai generoase s-au axat în general pe restaurarea clădirilor istorice în scopuri de agrement, stimulând turismul și economia, dar nu au acordat suficientă atenție calității vieții din cartierele rezidențiale urbane.
Deși centrele istorice bine definite și spațiile publice de înaltă calitate au un impact major asupra calității generale a vieții, incapacitatea de a asigura spații de socializare de bună calitate și locuințe moderne în cartierele rezidențiale din centrul urban are un impact mai mare în decizia de mutare într-un anumit loc.
E încurajat un stil de viață dominat de dependența de autovehicul, timp lung de navetă, trafic aglomerat și poluare
Lipsa amenajării teritoriului la nivel regional și local duce la un stil de viață dominat de dependența de autovehicul, timp lung de navetă, trafic aglomerat și poluare. Deși numărul de autoturisme pe cap de locuitor în România este unul dintre cele mai mici din Europa, numărul de autovehicule a crescut de patru ori din 1990 și de două ori din 2006, în timp ce infrastructura de transport public nu a reușit să țină pasul cu această explozie.
În același timp, numărul autovehiculelor de transport public a scăzut cu 26,2%, mai puternic după 2006, în timp ce lungimea totală a liniilor de transport public (fără autobuze) a scăzut cu 26,6 km sau 15%.
Lupta cu gestionarea parcărilor
Orașele dinamice se luptă cu gestionarea parcărilor. Având în vedere că numărul de autovehicule aproape că s-a dublat din 2006, autoritățile publice nu au fost capabile să limiteze impactul spațial și ecologic al acestora nici prin norme de politică, nici prin extinderea infrastructurii de parcare. Prin urmare, în special orașele dinamice sunt sufocate de autovehicule parcate ilegal, care ocupă orice bucată de teren nerevendicat, inclusiv trotuare, zone verzi și spații publice.
Șoferii pierd zilnic foarte mult timp încercând să găsească un loc de parcare, în timp ce pietonii sunt puși în pericol. Zonele cele mai afectate sunt cartierele rezidențiale din interiorul orașului, prinse între centru și suburbiile în creștere. Poluarea fonică și atmosferică sunt probleme des întâlnite în mediul urban, România fiind una dintre țările cu cel mai mare procent al populației afectate de zgomotul provenit de la vecini sau de pe stradă25. Viața publică este direct afectată de traficul aglomerat și de o gestionare deficitară a parcărilor, din cauza contracției spațiilor de socializare, inclusiv a activităților statice spontane de pe trotuare.
Numărul și calitatea spațiilor publice urbane la nivel național sunt surprinzător de scăzute, iar multe clădiri istorice sunt în pericol sau într-o stare avansată de degradare
Aceasta rămâne o problemă des întâlnită în multe orașe mai puțin dinamice, dar sunt și exemple pozitive ale unor orașe mari precum Alba Iulia, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu, Oradea, care oferă o paletă largă de strategii de regenerare. Regenerarea clădirilor istorice și a spațiilor publice este esențială pentru definirea identității urbane, sprijinirea turismului, implicarea comunității și îmbunătățirea calității vieții.
Provocările spațiale sunt legate de gestionarea parcărilor, întrucât chiar și spațiile publice sunt sufocate de autovehicule parcate, lipsa infrastructurii pietonale și a planificării la scară umană – oamenii preferă spațiile intime, dar spațiile civice ale epocii socialiste se extind pe suprafețe mari, cu puține piese de mobilier urban.
Orașele mai mici se confruntă cu rate mari de neocupare și închiderea facilităților culturale. Restaurarea arhitecturală sau intervențiile urbane nu activează în mod implicit viața publică; acestea trebuie să fie completate de o funcționalitate îmbunătățită, ținând cont de preferințele oamenilor.
Cartierele de locuințe se confruntă cu un țesut urban îmbătrânit, o calitate scăzută a spațiilor publice și lipsa implicării în comunitate
Planificate ca niște comunități-dormitor bazate pe conceptul de uniformitate socială și unitatea familiei, aceste cartiere nu mai corespund preferințelor actuale de a locui în unități mai mari, flexibile, cu facilități și funcțiuni noi amestecate în țesutul urban (spații comerciale, facilități culturale și de agrement, spații comunitare).
În plus, lățimea străzilor din zonele rezidențiale nu a fost planificată pentru noul volum de autovehicule și cererea de locuri de parcare, ocupând din spațiul public dedicat. În timp ce unele orașe se confruntă cu lipsa spațiilor verzi și a copacilor, altele nu reușesc să profite de zonele verzi existente și le consideră spații reziduale, sub formă de grădini împrejmuite, neîntreținute, ratând oportunitatea de a crea spații de socializare vibrante. Dincolo de termoizolarea fațadelor – în derulare în unele orașe, este nevoie de expertizarea și consolidarea structurală a clădirilor îmbătrânite.
Fațadele din beton cenușii, repetitive creează o imagine urbană anostă, în timp ce renovarea necoordonată a apartamentelor individuale după 1989 a avut consecințe estetice suplimentare – imagine haotică, „peticită”.
Platformele industriale urbane dezafectate cauzează fragmentare urbană și declin în zonele înconjurătoare
Declinul industrial de după căderea comunismului a avut un impact spațial asupra multor orașe, întrucât fostele situri industriale au fost abandonate fără o reabilitare corespunzătoare a mediului și au fost lăsate să se degradeze lent. În lipsa unei strategii de reamenajare și a unor informații clare cu privire la nivelul de contaminare, terenurile dezafectate sunt în general evitate de dezvoltatorii imobiliari.
Prin urmare, acestea devin principala cauză a fragmentării în centrul urban, constituind bariere fizice care cauzează declinul în zonele înconjurătoare. Este o situație deosebit de problematică pentru orașele mici și mijlocii, în special cele monoindustriale unde terenurile dezafectate ocupă o mare parte din intravilan (Călan, Năvodari, Reșița, Călărași), precum și pentru unele orașe mari care au avut industrie siderurgică și metalurgică (Galați, Hunedoara, Baia Mare) și, prin urmare, au unele dintre cele mai mari situri industriale dezafectate.
Investițiile private în reamenajarea fostelor situri industriale au fost limitate de costurile ridicate și de dificultatea procesului de decontaminare. Câteva exemple de succes provin din industria de retail, unde locația este esențială. Totuși, investitorii preferă, în general, dezvoltarea pe terenuri neexploatate, în ciuda distanței față de transportul public și serviciile publice. Autoritățile publice ar trebui să privească siturile industriale urbane dezafectate ca pe o provocare pentru calitatea vieții, fiind necesară gestionarea corespunzătoare a reabilitării mediului și degajării terenurilor. În plus, oportunitățile de reamenajare funcțională, de reabilitare a spațiilor verzi și de conservare arhitecturală ar trebui explorate și propuse ca o alternativă durabilă la expansiunea necontrolată.
Restrângerea spațiilor verzi și a numărului de copaci în mediul urban are un impact negativ asupra sănătății, microclimatului urban și calității vieții
Calitatea și cantitatea spațiului verde din orașele românești este cu mult sub norma de 50 m2/cap de locuitor recomandată de OMS, în timp ce doar câteva orașe îndeplinesc standardul UE de 26 m2/cap de locuitor, în ciuda datelor oficiale care indică o creștere semnificativă a spațiilor verzi urbane începând cu 1990.
Realitatea urbană indică faptul că această aparentă creștere se datorează modificărilor aduse metodologiei de calcul și nu se reflectă într-o creștere efectivă a spațiilor verzi publice de calitate. Deși parcurile mari s-au bucurat de atenția cuvenită, spațiile verzi informale situate de obicei în cartierele rezidențiale sunt tratate ca spații reziduale – îngrădite, neîntreținute. În același timp, în multe cartiere rezidențiale nu există niciun parc la o distanță de până la 10 minute de mers pe jos, un standard general privind calitatea vieții.
