În prag de vară, tratamentele anti-țânțari nu au început încă în București. Cum explică Primăria întârzierile

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Sâmbătă, 15 mai 2021, 10:14 Actualitate | Administratie Locala


Tantari
Foto: Hotnews
Suntem la jumătatea lunii mai, dar Primăria Capitalei nu a făcut niciun tratament de combatere a țânțarilor. În mod normal, în funcție de vreme, activitatea era începută spre finalul lunii martie, astfel că avem o întârziere de aproape două luni și au fost ratate tratamentele larvare, foarte importante ca să nu ne trezim la venirea căldurii cu o invazie de țânțari. Într-un răspuns transmis HotNews.ro de Primăria Capitalei, se arată că activitatea va fi prestată și anul acesta de Compania Municipală Eco Igienizare, căreia i-a fost delegat serviciul în 2019, până la dizolvare, și va începe cel mai probabil la finalul acestei luni, după aprobarea în Consiliul General a Programului Unitar de Acțiune 2021, care stabilește unde se stropește și de câte ori.

Municipalitatea nu a demarat procedurile de achiziție pentru desemnarea unui nou operator care să presteze serviciul.

”Pâna la dizolvarea companiei, activitatea de deratizare, dezinsecție și dezinfecție va fi prestată de Compania Municipală Eco Igienizare București (CMEIB), în baza contractului de delegare a acestui serviciu, încheiat în anul 2019. Programul Unitar de Acțiune (PUA) 2021, care stabileşte numărul de tratamente şi perioada de acţiune, a fost introdus pe ordinea de zi a sedinţei de îndată din data de 26.04.2021. Menţionăm ca ordinea de zi nu a fost aprobata, astfel încât documentul va fi introdus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de Consiliu. După aprobarea acestuia vor fi aplicate de urgenţă tratamentele care se impun”, se arată în răspunsul trimis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Bugetul alocat pentru anul acesta este de circa 38 milioane lei și vizează atât tratamentele de combatere a țânțarilor cât și a șobolanilor.

”În ceea ce privește bugetul alocat de Municipalitate pentru combaterea țânțarilor și șobolanilor pentru anul 2021, a fost prevăzută suma de 37.843.000, din care valoarea facturilor restante reprezintă 19.843.000 lei, cu posibilitatea rectificării în funcţie de necesităţi”, a mai răspuns instituția.

Potrivit informațiilor comunicate HotNews.ro de municipalitate, în aprilie, de Compania Municipală Eco Igienizare, angajații acesteia erau în șomaj tehnic începând cu data de 01.02.2021.


---

La finalul anului 2020 compania avea datorii de 12,1 milioane lei (furnizori, bugetul de stat) și se află în insolvență. Compania are de încasat de la Primăria Capitalei peste 19 milioane lei pentru serviciile prestate - combatere țânțari și șobolani în 2020.

Ștefan Stofor, reprezentantul Consiliului General din partea USR-PLUS în Adunarea Generală a Acționarilor a companiei spune că serviciul poate fi prestat fără probleme dacă Primăria Capitalei dă banii necesari.

„Compania este în continuare în insolvență. Conducerea companiei a făcut solicitări către Primărie să deblocheze banii ca să putem presta serviciile, dar decizia este la domnul primar. Noi asta vrem, asta se dorește, să prestăm acest serviciu, suntem în întârziere, trebuia să începem mai devreme. O parte dintre angajați și-au dat demisia, o parte sunt în somaj tehnic, o parte mai lucrează, cel puțin pe hârtie, că practic nu fac nimic. Avem cu ce să prestăm serviciul, și resursa umană și flota necesară. Bine, mai trebuie plătite RCA-urile, mai avem rămase insecticide, dar trebuie făcute stocuri noi, dar dacă banii se deblochează, treaba trebuie să meargă”, a declarat pentru HotNews.ro Ștefan Stofor.

Programului Unitar de Acțiune 2021, neaprobat încă de Consiliul General, prevede 7 treceri în spațiile deschidse de pe domeniul public și privat și 3 treceri în spațiile închise din clădirile publice.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4764 vizualizari

  • -7 (25 voturi)    
    pe bucuresteni (Sâmbătă, 15 mai 2021, 10:47)

    cucuveauamov [utilizator]

    ii va pisca votul dat la primarie
    • +6 (20 voturi)    
      Lasa (Sâmbătă, 15 mai 2021, 11:02)

      TudoracheCopilulDeDiamant [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      ca i-a "piscat" vipera din Voluntari. Trebuie sa fii amiba sa nu-ti dai seama ca Bucurestiul este in colaps financiar dupa 4 ani de pesedism mafiot crunt.
    • +3 (17 voturi)    
      Hehe (Sâmbătă, 15 mai 2021, 11:17)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Adica n-o sa-i mai fure PSDfirea? Purrrrrfekt!
    • +1 (11 voturi)    
      Da,ai drepatate (Sâmbătă, 15 mai 2021, 12:22)

      Landser [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Dar votul dat acum 4 ani!
    • +1 (11 voturi)    
      Fifi (Sâmbătă, 15 mai 2021, 13:49)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      anul trecut nici măcar nu s-a obosit să mai dea cu spray-ul de țânțari, dar nu te-ai pișcat deloc.
      Acuma tu zici că faci opoziție. :)) :)) :))
      Păi ia explică tu, din opoziție, cum de se făcu că toate companiile înființate de Fifi au datorii. Și la furnizori și la dările către stat. Hai curaj. Zi ceva.
      • -1 (11 voturi)    
        Hmmm (Sâmbătă, 15 mai 2021, 14:56)

        Sah [utilizator] i-a raspuns lui nahir

        Se vede ca esti din provincie, asta pentru ca sustii ca nu s-a dat cu solutie anti-tantari.
        In fiecare seara treceau masinile acelea speciale, pe la ora 23 , si dadeau pe tufisuri/gard verde, etc cu solutie impotriva tantarilor.
        Actualii nu fac decat sa dea vina pe ''vechea adiministratie'' si ''vechiul regim''! :)
        Atat pot sa faca...in rest nimic.
  • 0 (6 voturi)    
    mda (Sâmbătă, 15 mai 2021, 10:59)

    Xorciser [utilizator]

    S-ar putea sa avem noroc cu vremea relativ racoroasa.

    In mod normal la jumatatea lui mai deja vedeam tantari in Bucuresti, pana acum nu am vazut nici unul- nici in parc (langa lac).
    • +2 (6 voturi)    
      Cat poate sa tina acest noroc? (Sâmbătă, 15 mai 2021, 12:42)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Xorciser

      Larvele de tantari nu 'expira'.

      De fapt, asta este si cauza problemei - in fiecare Bucurestiul este otravit ca sa scapam doar de tantarii aflati in a 4a (si ultima) faza de dezvoltare, cand deja isi depun ouale pentru generatia urmatoare. Celelalte 3 sunt ignorate.
  • 0 (6 voturi)    
    Hmm (Sâmbătă, 15 mai 2021, 11:24)

    war4peace [utilizator]

    La mine pe stradă au trecut mașini care dădeau cu ceva, noaptea, acum vreo lună. Alea ale cui erau?
  • 0 (6 voturi)    
    . (Sâmbătă, 15 mai 2021, 11:35)

    Adr1@n [utilizator]

    a fost un an exagerat de rece pana acum, nu sunt sigur ca vor fi probleme - singura chestiune este sa se apuce de treaba si la partea asta nu am incredere in compania respectiva, la fel ca la restul infiintate de Firea. in ultimii 2 ani de mandat ai lui Firea au fost probleme cu tantarii, si atunci de ce naiba s-ar apuca acum cand urmeaza sa fie dizolvate?

    nici n-ai cum sa desfaci toate incurcaturile facute in 4 ani batand din palme, dar nici nu o sa aiba lumea rabdare cu toate problemele astea.
  • 0 (14 voturi)    
    Nicusoare, "Greaua mostenire", haaaa?! (Sâmbătă, 15 mai 2021, 11:51)

    danduta [utilizator]

    Cu tevile de la termo, mai inteleg, dar cu tantarii???
    Trebuia facuta dezinsectia din martie si tu bagi in consiliu la 26 aprilie? Stiind ca ai probleme cu votul in Consiliu General?!
    Vezi, n-o lua pe aratura!
    • -2 (8 voturi)    
      n-ai (Sâmbătă, 15 mai 2021, 13:54)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui danduta

      citit că până și compania asta a lui Fifi, ”Prinde țânțarul și fugi” era datoare 12,1 mil. lei?
      • +3 (7 voturi)    
        Hmmm (Sâmbătă, 15 mai 2021, 14:57)

        Sah [utilizator] i-a raspuns lui nahir

        Acum compania nu va ma fi datoare, nu face nimic, nu cheltuieste nimic! :))))
      • +1 (3 voturi)    
        datorii (Duminică, 16 mai 2021, 10:05)

        atc [utilizator] i-a raspuns lui nahir

        "Conducerea companiei a făcut solicitări către Primărie să deblocheze banii ca să putem presta serviciile, dar decizia este la domnul primar."
        Tu intelegi ceva din ce scrie in articol? Hai sa-ti traduc: Compania presteaza un serviciu GRATUIT pentru populatie. Iar banii, pentru a-si plati cheltuielile materiale, salarii,etc. (actuale datorii) , vin de la Primaria Capitalei. Nu-ti convine sistemul, stropeste-te singur, da' pe bani!
    • 0 (6 voturi)    
      da, ba! (Sâmbătă, 15 mai 2021, 23:50)

      revo [utilizator] i-a raspuns lui danduta

      Greaua mostenire! N-ai citit nimic din articol? din 37 de milioane, 19 milioane sunt "datoriile", adica furturile nerusinate, jaful, dezmatul pe care le-au facut in timpul Firoaicei, "pentru ca puteau", pentru ca erau oamenii ei si ai PSD-ului HOT!!!
  • -2 (18 voturi)    
    În curând se face 1 an (Sâmbătă, 15 mai 2021, 11:51)

    Lovercraft [utilizator]

    de când e Nicușor primar, știe cineva ce a făcut concret în București până acum? Parcurile sunt în paragină totală, drumurile pline de gropi, s-au înmulțit șobolanii.
    • 0 (18 voturi)    
      S au inmultit sobolanii? (Sâmbătă, 15 mai 2021, 12:25)

      Landser [utilizator] i-a raspuns lui Lovercraft

      Pai ce ,iar a crescut numarul de alegatori psd?
    • -1 (7 voturi)    
      :)) (Sâmbătă, 15 mai 2021, 13:57)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui Lovercraft

      Măi tie îți place teoria relativității.
      Ești la mijlocul lunii Mai 2021 dar pentru tine, în curând se face anul (oct. 2021) de când a fost ales primar Nicușor.
      Ești amuzant, ca să nu zic caraghios, în opoziția ta.
  • -4 (14 voturi)    
    Cine a votat un clovn (Sâmbătă, 15 mai 2021, 12:39)

    holinessdani [utilizator]

    Sa se astepte la circ!
  • +5 (13 voturi)    
    Primarii sunt vigilenti, nu mai mintiti! (Sâmbătă, 15 mai 2021, 13:18)

    VOX. [utilizator]

    Utilajele de deszapezire sunt mai pregatite ca niciodata.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by