ELCEN amenință că va sista furnizarea apei calde în Capitală după ce RADET a acumulat în ultimele luni datorii de peste 200 milioane din cauza faptului că Primăria Capitalei nu a plătit subvenția. În plus, furnizorul de energie termică a acuzat că rețeaua RADET are pierderi de până la 1,3 miliarde litri/lună în sezonul de iarnă, iar transferul RADET către Termoenergetica nu a fost încă făcut. În plus, fondurile europene pentru modernizarea rețelei RADET încă nu au fost luate de municipalitate.

Avarie RADETFoto: Hotnews / Clarice Dinu

Primarul Gabriela Firea a dat asigurări, miercuri, într-o conferință de presă, că bucureștenii vor avea apă caldă și căldură în această iarnă. Aceasta a declarat că din 2016 a modernizat 180 de km din rețeaua RADET, din care 30 km de rețea primară, și alti 20 de km sunt în lucru. În ceea ce privește transferul afacerii RADET către compania municipală Termoenergetica, Sorin Chiriță, city managerul Bucureștiului, spune că s-au făcut toate documentele premergătoare, iar până la 1 noiembrie, cel mult, problema va fi rezolvată, iar fondurile europene vor fi accesate, respectiv 177 milioane de euro.

Și iarna trecută Primarul Gabriela Firea a declarat că bucureștenii vor avea apă caldă și căldură, însă au existat doar câteva zile fără avarii majore, și aproape zilnic zeci-sute de blocuri au rămas fără apă caldă și căldură. Rămâne de văzut cum se va încheia războiul dintre cele două entități și dacă bucureștenii vor avea de suferit.

Ce acuză ELCEN

La începutul lunii septembrie, Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN a anunțat că va cere adunării creditorilor aprobarea sistării furnizării apei calde în capitală din cauza datoriilor acumulate de RADET, circa 217 milioane lei, din care 110,3 milioane cu scadența de 90 de zile depășită. Adunarea creditorilor nu a luat o decizie în acest sens, însă administratorul judiciar spune că va reveni cu solicitarea la următoarele întâlniri.

Sierra Quadrant mai acuză că din cauza faptului că Primăria Capitalei nu a investit în modernizarea rețelei RADET, situația s-a înrăutățit în ultimii ani, iar pierderile au ajuns la 1,3 miliarde litri/lună în sezonul de iarnă, iar apa de adaos trebuie plătită de ELCEN.

”În prezent, din cauza stării tehnice deplorabile în care se află țevile din sistemul de termoficare, ELCEN este obligată să livreze apă de adaos - care să suplinească pierderile de apă înregistrate - la valori medii de 1.835 tone/h, în sezonul de iarnă și de 1.225 tone/h în sezonul de vară. Valorile maxime ale cantităților de apă de adaos livrate în sistem de ELCEN, în locul apei care se scurge în pământ, ajung iarna la 2.600 tone/h și la 1.600 tone/h în perioada de vară. Până în anul 2017 se livra apă de adaos doar din centralele aflate în funcțiune pentru producerea de energie termică. În prezent, RADET solicită frecvent livrarea din toate centralele ELCEN”, se arată într-un comunicat de presă emis recent de Sierra Quadrant.

Administratorul judiciar mai acuză că la mai mult de două luni de la înființarea companiei municipale Termoenergetica, Primăria Municipiului București (PMB) nu a efectuat niciun demers de substanță în ceea ce privește preluarea activității RADET de către noua companie, în ciuda apelurilor repetate pe care ELCEN le-a transmis autorităților.

”Această tergiversare a PMB urmărește menținerea ELCEN într-o poziție de furnizor captiv pentru RADET, o companie falimentară care nu face altceva decât să acumuleze datorii, afectând implicit situația economică a ELCEN care se află în plin proces de reorganizare”, acuză Sierra Quadrant.

Ce spune primarul Gabriela Firea

Primarul Gabriela Firea spune că bucureștenii vor avea apă caldă și căldură în sezonul rece, iar în ultimii 3 ani a modernizat circa 180 de km de rețea RADET, din care 30 de km de rețea primară.

”În sistemul de termoficare nu s-a mai investit serios de 50-60 de ani. În ultimii 10 ani s-au făcut mai mult cârpeli. De 3 ani, de când sunt primar general am reușit să reabilităm 180 de km de conductă a RADET. Veți spune că nu este foarte mult comparativ cu totalul, dar este foarte mult comparat cu cât s-a realizat anterior (...) Sub nicio formă, nici anul acesta nu se pune problema în ciuda dificultăților financiare prin care trece Primăria Capitalei din cauza tăierii bugetului de Guvern cu 30% nu se va sista livrarea agentului termic. Vom avea în continuare apă caldă și căldură în București”, a declarat Firea.

Primarul spune că la modernizarea rețelei lucrează atât RADET, cât și Compania Termoenergetica, dar și 4 firme private. ”Am demarat pe 3 paliere atât reparații în zonele unde aveau loc cele mai dese și mai grave avarii și, de asemenea, în paralel, înlocuirea țevii vechi cu țeavă nouă de bună calitate. Pe aceste șantiere lucrează atât angajați ai RADET, ai companiilor municipale care se ocupă de acest domeniu, Termoenergetica și Energetica Servicii. De asemenea, ceea ce nu s-a întâmplat până acum, a existat o procedură de licitație prin care să urgentăm aceste reparații și modernizări, avem un contract cadru pe 2 ani, cu posibilitatea de prelungire la 4 ani, cu 4 companii private”, a spus Firea.

Astfel, în prezent municipalitatea are încheiate următoarele contracte:

- un contact cu compania Termoenergetica pentru modernizarea a 63 de km de rețea primară, din care s-au modernizat până acum 600 metri din magistrala 2, în zona Bobocica, și urmează încă 400 de metri până la începerea sezonului de încălzire. Gabriela Firea a dat vina pe USR care a blocat în instanță activitatea companiei.

- două acorduri-cadru cu 4 companii private pentru încă 27 km de rețea.

- lucrările pe care le face RADET cu propriii angajați.

”Anul acesta a fost demarat poate cel mai ambițios program de reparații și modernizare și a rețelei primare. Până la finalul sezonului rece vor fi finalizați un număr de 20 de km de rețea primară. Vom lucra inclusiv iarna, fără a afectata furnizarea agentului termic”, a explicat Administratorul special al RADET, Alexandru Burghiu.

În ceea ce privește datoriile acumulate de RADET către ELCEN, circa 200 milioane lei, Gabriela Firea spune că suma nu este cea reală. Această dă vina pentru acumularea datoriilor pe contractul păgubos pentru RADET încheiat cu ELCEN. ”Din cele 200 milioane lei vehiculate a fi datorii foarte vechi ale RADET către ELCEN, o nouă dezinformare ca să nu spun minciună, jumătate reprezintă facturi scadente și jumătate facturi interne. Nu înțeleg ce lege comercială sau contract între părți prevede să plătim înainte aceste facturi. ELCEN câștigă foarte bine de pe urma RADETULUI. Am făcut demersuri să nu se mai acumuleze lunar o datorie de către RADET la ELCEN. Și anume, de ani de zile, se perpetuează o situație nefirească, eu mi-aș dori să-i punem punct cât mai rapid, și anume un ecart de minim 10 zile între momentul în care RADET încasează banii de la populație și momentul în care trebuie să achite factura la ELCEN. Altfel, RADET va fi dator la ELCEN și trebuie să plătească penalități la ELCEN. Din datoria istorică de 3,8 miliarde lei, 1,2 miliarde lei reprezintă datoria de bază, iar restul sunt penalități. Am solicitat Guvernului să dea o Ordonanță de urgență să clarifice această situație”, a declarat Firea.

În ceea ce privește transferul RADET către Termoenergetica, Sorin Chiriță, administratorul public al orașului a declarat că acesta se va face în jurul datei de 1 noiembrie, dar nu mai târziu de finalul anului. Reamintim că la finalul anului expiră contractul de furnizare a energiei termice dintre RADET și ELCEN. În plus, după preluarea RADET de către Termoenergetica ar urma să fie accesați cei 177 de milioane de euro fonduri europene pentru modernizarea rețelei.

Primăria Capitalei ar putea cumpăra energie de pe bursă

Administratorul special al RADET, Alexandru Burghiu, a declarat că se lucrează la caietul de sarcini astfel încât municipalitatea să cumpere energie termică din piață cel puțin pentru zonele Aviației și Colentina.

"Putem anunţa în premieră că în momentul de faţă lucrăm la caietul de sarcini pentru achiziţia de energie termică de pe piaţă, în primă instanţă pentru zonele deficitare, astfel încât acele cartiere care în momentul de faţă suferă pentru că acele CET-uri s-au desfiinţat să revină ca distanţă aproape de sursele de producere şi starea de normalitate, să fie ceva la ordinea zilei (...) Cu privire la costul gigacaloriei, în prezent cumpărăm puţin mai scump gigacaloria de la ELCEN, cu toate că preţul gazelor pentru populaţie a fost plafonat la 68 de lei de la 94. E o întrebare pe care şi noi am adresat-o autorităţilor statului şi sperăm ca în perioada imediat următoare bucureştenii să beneficieze aşa cum e normal de această prevedere legală", a adăugat Burghiu.

Primăria Capitalei nu plătește datoria RADET către ELCEN

Gheorghe Piperea, administratorul judiciar RADET, a declarat în cadrul conferinței de presă că planul de reorganizare al RADET este bun, iar Primăria Capitalei nu își poate asuma să plătească datoria de 1,2 miliarde lei, cerută în planul de reorganizare al ELCEN, din datoria istorică de 3,7 miliarde lei a RADET către ELCEN.

”Atragerea răspunderii Primăriei este naivă. Primăria nu s-a pronunțat asupra plății acestei datorii fiindcă nu avea cum. Ar fi venit Curtea de conturi și ar fi întrebat în ce calitate face PMB și CGMB asta. În procedura de insolvență ELCEN a involuat. Noi am speculat la maxim această oportunitate. Exceptând datoria istorică, situația RADET este stabilizată chiar îmbunătățită. Am făcut un plan de reorganizare bine gândit. Situația juridică de faliment la RADET este mincinoasă. Noi am făcut ceea ce presupunea un plan de reorganizare bine gândit”, a declarat Piperea.

Acesta acuză ELCEN că dorește falimentul RADET pentru a încasa cotele din TVA pentru datoria istorică, iar administratorul judiciar ar primi 2,755% din această sumă.

”Singura entitate care insistă pentru falimentul RADET este ELCEN-ul. Din falimentul RADET ELCEN urmează să obțină, dacă se va definitiva procedura, de la statul român, cu titlul de rambursare a TVA, suma aferentă facturii de 3,7 miliarde lei. Este în jur de 500 milioane lei. Pentru această rambursare de TVA domnii administratori judiciari și-au propus un onorariu de 2,75% din această sumă”, a declarat Piperea.