Primaria Capitalei va acorda un stimulent de 500 lei pe luna pentru adultii cu handicap care au domiciliul stabil/resedinta pe raza municipiului, potrivit unui proiect adoptat miercuri de Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Cererea privind acordarea stimulentului se va depune la Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti. Proiectul a starnit critici din partea opozitiei.

Primarul Gabriela Firea a declarat ca a propus acordarea acestui stimulent dupa ce a primit o avalansa de sesizari de la ONG-urile de profil care au sesizat ca se discrimineaza adultii dupa acordarea stimulentului de 1.000 lei/luna copiilor cu handicap. In Bucuresti sunt circa 50.000 de adulti cu handicap care vor putea beneficia de acest ajutor.

"Am dubii serioase cu privire la sustenabilitatea acestui ajutor", a declarat Catalin Deaconescu, consilier PNL. Acesta este de parere ca acest ajutor ar trebui acordat in functie de gradul de handicap si o prioritate pentru municipalitate ar trebui sa accesibilizeze orasul pentru persoanele cu handicap si integrarea acestora in societate.

"Asistam la inca o pomana electorala marca PSD", a declarat Ana-Maria Ciceala, consilier USR. Si aceasta a ridicat problema accesibilizarii orasului pentru persoenele cu handicap.

Reamintim ca trotuarele sunt blocate de masini, bordura nu este coborata pentru accesul persoanelor cu handicap, institutiile publice nu sunt accesibilizate pentru aceasta categorie, mijloacele de transport public etc.

Acte necesare

- cerere tip de solicitare a acestui drept;

- certificatul de incadrare in grad de handicap, original (in termen de valabilitate). In cazul in care exista diferente de nume intre actul de identitate si certificat, se solicita actul care sa ateste schimbarea numelui;

- cartea de identitate sau buletinul de identitate adult cu handicap, original

- actul de identitate al reprezentantului legal/tutore, original;

- extras de cont;

Nu beneficiaza de stimultent persoanele care:

a) nu se incadreaza in criteriile de eligibilitate stabilite de Metodologie;

b) au depus un dosar incomplet sau actele care fac obiectul dosarului nu sunt valabile;

c) adultii cu handicap ingrijiti si protejati in centre rezidentiale publice, cu exceptia centrului de tip respiro;

d) adultii cu handicap care sunt retinuti sau condamnati definitiv la o pedeapsa privativa delibertate, pe perioada retinerii ori detentiei;

e) adultii cu handicap grav sau accentuat care realizeaza venituri, aflati in ingrijirea si protectia asistentului personal profesionist.

Documentele doveditoare, respectiv certificatul de incadrare in grad de handicap, cartea de identitate sau buletinul de identitate, extras de cont pentru persoanele adulte cu handicap/titularul cererii, actul de identitate al reprezentantului legal/tutore vor fi centralizate la nivelul Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului de la nivelul sectorului unde beneficiarul figureaza cu domiciliul.