Mai multe ONG-uri organizeaza sambata, 19 iulie, incepand cu ora 11, in Bucuresti, marsul "Oras pentru oameni" dedicat drepturilor pietonilor din capitala. Marsul va avea ca punct de plecare Piata Universitatii (zona statui) si se va incheia in Piata Victoriei, respectand urmatorul traseu: Piata Universitatii, Bulevardul Nicolae Balcescu, Strada C.A. Rosetti, Bulevardul Magheru, Piata Romana, Bulevardul Lascar Catargiu, Piata Victoriei. Organizatorii marsului sunt ActiveWatch, OPTAR si ONPHR.

Potrivit organizatorilor, evenimentul are ca scop evidentierea problemelor cu care se confrunta pietonii din Capitala, mai ales persoanele cu dizabilitati (locomotorii, auditive, vizuale) si cele cu mobilitate redusa (varstnicii, parintii cu copii in carucior, copiii).

"Consideram ca lipsa de accesibilizare a spatiului public aduce grave prejudicii calitatii vietii pentru toti locuitorii orasului, diminueaza posibilitatea de integrare socio-economica a persoanelor cu dizabilitati si este un impediment major in calea conceptului de imbatranire activa. Principala problema identificata este nerespectarea Legii 448/ 2006 (actualizata in ianuarie 2008) si a Normativului privind adaptarea cladirilor civile si spatiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap. In ciuda existentei acestor legi, autoritatile din Bucuresti nu au elaborat inca un plan de accesibilizare a orasului, iar numeroasele lucrari de reabilitare pe care le deruleaza nu respecta conditiile privind accesibilizarea", sustin organizatorii.

Acestia au facut recent un experiment ce a avut ca obiect traversarea intersectiei de la Piata Universitatii de catre o persoana in scaun rulant si au ajuns la concluzia ca infrastructura urbana este dezvoltata preponderent pentru tranzitarea orasului cu autoturismul. "Am constatat ca platformele pasajului nu sunt functionale in week-end, cheia aflandu-se in posesia personalului administrativ angajat de PMB, care nu era la post in ziua experimentului. Astfel, am fost nevoiti sa mergem mai mult de 1 km pentru a traversa intersectia", mai spun organizatorii marsului.

Alte probleme identificate de ONG-uri sunt: nu este respectata inaltimea de maxim 2 cm a bordurii in zona intersectiilor (pe Soseanua Pantelimon, unde tocmai se amenajeaza spatiul public, coborarea este de 11 cm), asfaltul este, in multe zone, plin de gropi, unele trotuare sunt prea stramte pentru a permite accesul unei persoane in scaun rulant, parcarea autoturismelor pe trotuar obtureaza circulatia pietonilor pe trotuar (una dintre aceste zone critice este chiar trotuarul din fata Primariei Generale), continuitatea trotuarului este afectata de chioscuri si mobilier stradal, semafoarele nu sunt accesibilizate pentru persoane cu dizabilitati vizuale, marcajele tactile, acolo unde exista, sunt un pericol pentru persoanele varstnice, fiind desprinse de trotuar. Organizatorii si sustinatorii marsului vor depune la primariile de sector, Primaria Generala si Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale scrisori deschise pentru a solicita masuri urgente pentru solutionarea acestor probleme.