Dacă ai fost neglijat emoțional în copilărie e dificil să-ți dai seama. Practic, nu există neapărat dovezi că ți s-ar fi întâmplat ceva rău, dar la maturitate, poți observa în relația pe care o ai cu tine, dar și cu ceilalți, efectele neglijării. Care sunt trăsăturile comune ale celor care au experimentat-o, cum le identificăm și ce putem face?
Neglijarea emoțională în copilărie
Experiențele adverse din copilărie nu se limitează la evenimentele negative ci și la prea puține experiențe pozitive cu cei care ne-au fost îngrijitori. Ne referim la relațiile cu părinții noștri sau cu bunicii dacă am fost crescuți de aceștia. La maturitate, nu știm să identificăm ce ni s-a întâmplat, tocmai pentru că nu există amintiri legate de un eveniment anume.
Ne putem, totuși, gândi la copilărie ca fiind temelia vieții noastre, iar pe aceasta vom construi tot ceea ce mai târziu în viață vom considera drept reprezentativ și relevant pentru noi. Dacă această temelie se bazează pe o indiferență inconștientă din partea părinților noștri, pe insuficientă interacțiune pozitivă cu ei, pe feedback precar, pe lipsa limitelor și regulilor, ceea ce poate fi interpretat drept libertate în copilărie vorbim, de fapt, neglijare emoțională.
Când eram mici, libertatea poate era chiar interesantă. Ne erau permise anumite lucruri, nu primeam prea multe întrebări din partea îngrijitorilor despre performanțele academice, despre prieteni, despre timpul liber, dar în același timp poate le observam la alții. Totodată, dacă limitele erau percepute cu frustrare din partea grupului de apartenență, puteam chiar să fim invidiați sau să ne bucurăm noi înșine de lipsa lor.
Nu ne-am pus niciodată întrebarea: dar eu de ce nu am reguli și limite? Oare nu reprezintă ele implicarea în rol de educator a părinților noștri? Nu acesta este rolul lor, de a ne învăța cum să navigăm prin viață, cum să ne adaptăm și să ne exersăm reziliența, flexibilitatea, exprimarea nevoilor și respectarea nevoilor celorlalți? Mulți părinți, cu bune intenții, iau rolul de „prieten al copilului”, dar acest lucru înseamnă o degrevare de responsabilități a părintelui și ceea ce pare libertate pentru copil este neglijare.
Golul interior
Neglijarea emoțională din copilărie este experimentată în viața adultă precum un gol interior, un vid pe care adesea nu reușește să îl umple nimic. Acest lucru se poate datora lipsei anumitor experiențe pe care astfel, nu știm să le căutăm, întrucât nu ne par posibile sau accesibile.
Tendința va fi să ne învinovățim pentru anumite dificultăți cu care ne confruntăm la maturitate. Ne putem întreba „De ce eu nu sunt fericit ca ceilalți?”, „De ce nu mă simt apropiat de cei dragi mie?” sau „De ce îmi e mai ușor să ofer decât să cer?”, și alte lucruri pe care rareori le vom exprima cu voce tare. Doar cei foarte apropiați nouă pot ajunge să cunoască ce e în interiorul nostru. Chiar și atunci, putem fi percepuți eronat drept egoiști, închiși, indisponibili.
Experiențele noastre din copilărie sunt trăite diferit de fiecare dintre noi, însă în privința temelor comune din neglijarea emoțională, Dr. Jonice Webb, psihoterapeut specializat în neglijarea emoțională din copilărie, identifică 10 dintre acestea, expuse în cartea sa, „Drama neglijării emoționale din copilărie”.
Acestea sunt:
- 1. sentimentele de gol interior;
- 2. contra-dependența; autoevaluarea nerealistă;
- 3. lipsa de compasiune față de sine, dar prezentă față de alții;
