„Navă rusească, du-te dracului!”, spusă în prima zi de război de un militar de pe Insula Șerpilor, un punct strategic în Marea Neagră și foarte râvnit de armata rusă, este un adevărat simbol al curajului ucrainenilor față de agresorul rus. La doi ani de la declanșarea invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, corespondenta HotNews.ro a vorbit cu Roman Hrybov, militarul ucrainean care și-a asumat acest mesaj.
El a fost decorat, după întoarcerea lui din captivitate cu medalia „Pentru Vitejie”, anunțul fiind făcut de ministrul ucrainean al Apărării cu mesajul „Slavă eroului”. O fundație de binefacere care îi poartă numele lui Roman Hrybov colectează donații pentru Forțele Armate ale Ucrainei.
Bărbatul în vârsta de 34 de ani, originar din regiunea Cherkasy, a revenit pe front, după aproximativ o lună de captivitate în Rusia în 2022. În cadrul interviului în exclusivitate pentru HotNews.ro, Roman a povestit despre momentul celebrului mesaj, bombardamentele din prima zi de război, anunțul despre „moartea” sa, zilele de captivitate, lupta din prezent și viitorul Ucrainei.
Bună ziua, Roman! Vă mulțumesc că ați acceptat să răspundeți la întrebările noastre. A fost destul de complicat să luăm legătura cu dumneavoastră.
După ce m-am întors din captivitate, totul părea neobișnuit și diferit. La început, atrăgeam multă atenție din toate părțile. Cu timpul, m-am obișnuit cu această situație și m-am reintegrat în brigada mea.
Nu ne puteți spune locația în care vă aflați?
În prezent, mă aflu în zona Hersonului.
Cum vă simțiți în calitate de autor al celebrei „Navă rusească, du-te dracului” care a devenit un slogan anti-Rusia în acest război?
Nu am avut „boala de stele”, nu mi-am pus „o coroană”. Așa cum am fost, așa am rămas. Desigur, am obținut anumite privilegii în urma acestui caz, însă le folosesc cu maximă responsabilitate pentru victoria noastră, pentru subdiviziunea mea, pentru brigada mea.
Dacă puteți să ne povestiți detalii despre acea zi. Era data de 24 februarie, începutul războiului. În primul rând, cum a ajuns la dumneavoastră vestea că războiul a început și dacă v-ați așteptat la un asemenea scenariu?
Eu nu am putut să cred până în ultima clipă. Însă în proporție de aproximativ 70%, înțelegeam că asta se va întâmpla. Primele gânduri erau să ne lase în pace, pentru că eram pe insulă și nu aveam cu ce să ajungem spre partea continentală, să fim alături de camarazii noștri. Asta a fost prima noastră preocupare.
Când totul a început însă, la ora 03.00, în noaptea de 24 februarie, am fost ridicați în alertă de luptă. Ne-am ocupat cu toții pozițiile, ne-au transmis informații despre câte nave ale lor (rușilor - n.r.) se aflau în mare, câte unități de aviație, etc.
La ora 07.00 dimineața, am zărit prima navă care se îndrepta spre noi, la o distanță de 15 kilometri. Ulterior, când a ajuns mai aproape de noi, am constatat că era crucișătorul „Moscova”. Acesta era însoțit de o altă navă de desant, din care două bărci se apropiau de noi.
Atunci când vi s-a spus să vă predați și dumneavoastră, fiind cel care ați răspuns comandamentului de pe aceasta nava rusească, în acel moment, nu v-ați gândit că aceasta frază ar putea fi ultima pentru dumneavoastră?
Sigur, noi toți ne-am gândit că suntem obligați să rezistăm cât putem pe această insulă, pentru că nu eram pregătiți pentru o luptă cu două nave, dintre care una era croazieră. Nu aveam nimic împotriva lor. Ulterior, nu știu, poate Dumnezeu ne-a ajutat, poate unitatea noastră ucraineană: până la orele 17.00 ne-am ținut cum am putut.
Am fost bombardați din aer, ei (rușii - n.r.) au încercat să ajungă la noi, ne-au atacat și cu „Moscova” (n.r.- nava rusească scufundată ulterior de ucraineni). Și totuși, cumva, am rezistat până la orele 17.00.
Cel mai important, nu am permis acestor nave să ajungă până la Odesa încă de dimineață. Ei credeau că avem suficient armament pe insulă și le era frică. Cred că serviciile lor secrete nu le-au oferit informații reale. Din acest motiv, ei încercau să nu se apropie de insulă și, respectiv, de Odesa, pentru că insula se află la o distanță de 37 de kilometri de Odesa. Nu le-am permis să se debarce în Odesa, astfel că Odesa a reușit să se pregătească pentru luptă.
Despre cum a fost „trimisă” în croazieră „Moscova” nu pot să vă povestesc în detaliu, pentru că a fost pur și simplu „un strigăt al sufletului”, un mesaj care nu a fost gândit din timp, a fost spus în grabă. Detalii suplimentare nu pot fi oferite publicului larg. Aceasta va fi posibil după război. Când m-am întors din captivitate, am înțeles că această frază a mobilizat întregul popor ucrainean și după aceasta, toți au început să trimită nu doar nave, ci și oameni cu armamentul lor.
„Cred că sunt foarte norocos în această viață”
Ulterior, a urmat captivitatea. Înțeleg că nu puteți să ne povestiți multe, dar ne puteți spune cum ați trecut peste această perioadă? Cât timp ați petrecut acolo? Știm că încă 25 de persoane mai rămân prizonieri.
Cred că sunt foarte norocos în această viață. A fost primul schimb de prizonieri în Ucraina. Eu am fost în captivitate 33 de zile și am fost schimbat cu soldați mobilizați în termen (din Rusia - n.r.). Acest lucru s-a întâmplat în ciuda declarațiilor lor de la știri, care susțineau că soldații în termen nu participă în acest război.
Cu toate acestea, în cazul meu, erau schimbați anume acești soldați, care erau ca și „copiii bătuți”, și au fost schimbați cu mine, dar și cu civilii care au fost trimiși pe insulă pentru a recupera cadavrele noastre. Acești civili, de asemenea, au fost capturați. Inițial, a fost răspândită informația că noi toți am murit, chiar domnul președinte a afirmat acest lucru. Ca urmare, au fost trimiși salvatori pe insulă, doi preoți, pentru a prelua cadavrele noastre, dar și ei au fost luați în captivitate.
Cum s-au comportat cum dumneavoastră în captivitate? Și dacă au știut că dumneavoastră „ați trimis” nava militară rusă?
Primele zile a fost un haos foarte mare. Cred că ei nu prea aveau timp pentru a se lămuri cu acea frază, care poate schimba ceva, poate schimba desfășurarea evenimentelor. Când am ajuns în Sevastopol, era prima noastră locație, reprezentanții FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei - n.r.) au întrebat, printre alte: „Cine “trimite” navele acolo? Ulterior, s-a uitat despre asta.
După Crimeea, în care am fost o săptămână, au început să ne transporte în orașul Kursk, de acolo - în Șebekino, ulterior locația mea finală era regiunea Belgorod, Starîi Oskol - penitenciar cu regim de securitate sporit. Acolo am petrecut două săptămâni, până la schimbul (de prizonieri - n.r.). În aceasta perioadă, ei nu au reușit să afle că am fost eu. Am reușit să plec de la ei la timp. Băieții care ulterior au fost eliberați din captivitate au povestit de mai multe ori că acolo se ajungea chiar până la expertiza vocii, adică au fost verificați - cine dintre ei a spus asta.
Dacă s-ar fi aflat mai devreme, ce ar fi urmat, o răzbunare din partea rușilor?
Cred că cel puțin ar fi aplicat tortura, ceea ce le place lor să facă în privința băieților noștri.
„Încă nu a venit timpul să ne relaxăm”
Cum apreciați evenimentele care au loc în prezent: sâmbătă se vor împlini doi ani de la invazia pe scară largă. V-ați așteptat să dureze atâta timp și că în februarie 2024 veți mai fi încă pe front?
Nu pot să vă spun exact, pentru că nu sunt un expert militar, dar cu siguranță presupuneam că nu vom putea să-i învingem rapid, sunt „o grămadă”. Rușii nu-i consideră pe soldații săi oameni și îi folosesc ca și carne de tun. Pentru ei este indiferent cine a murit acolo. Sunt mormane de cadavre, dar ei tot vin și vin. În asta constă principala dificultate. Și, desigur, problema cu armamentul: dacă ar fi fost mai multe livrări de armament, probabil, totul s-ar fi încheiat mai repede.
Adică nu vă ajunge armamentul, ceea ce afirmă și oficial domnul Zelenski? Voi de pe teren simțiți asta pe propria piele?
Da, nu ne ajunge. Este o necesitate maximă ca armamentul să ne fie transmis nouă în cantități maxime, să fie susținută Ucraina, nu doar prin cuvinte.
Dacă ne puteți răspunde la această întrebare: schimbarea conducerii Forțelor Armate ale Ucrainei, de la domnul Zalujnîi la domnul Sîrskii, a influențat cumva desfășurarea acțiunilor militare și comportamentul armatei ucrainene?
Pentru mine, asta a fost neașteptat, dar nu pot să-i judec pe comandanții mei, aș putea să am probleme (glumește - n.r.), dar în locul în care mă aflu eu, totul rămâne stabil, așa cum a fost. Nu simt schimbări în direcția negativă, dar nici în cea pozitivă.
Aveți anumite așteptări cu privire la momentul în care se va încheia acest război?
Eu sper că cel puțin faza activă a luptelor va fi pusă pe pauză până la sfârșitul acestui an.
Ce mesaj ați avea pentru ucrainenii de rând și ce, în opinia dumneavoastră, îi ajută pe ucraineni să reziste?
Cel puțin starea morală a ucrainenilor, civililor, militarilor, camarazilor mei, scade destul de considerabil. Este cel mai important ce avem noi și trebuie ca starea morală să fie la nivel ridicat. Din acest motiv, vrem să ne adresăm tututor să nu fie disperați, încă puțin să depună efortul pentru ca într-un final să-i alungăm pe ruși de pe teritoriile noastre.
Asta este cel mai important, încă nu a venit timpul să ne relaxăm. Însă nu pot să spun că vom mai găsi o altă sursă de inspirație, deoarece atâta s-a întâmplat în acești doi ani. Nu prea cred că o să mai apară o astfel de frază remarcabilă din partea militarilor ori populației ucrainene de rând, care-i va putea inspira pe toți. Nu cred. Este deja o rutină a noastră prin care suntem obligați să trecem până la capăt.
Dar aveți vreun mesaj către militarii ruși și către populația rusă?
Nu înțeleg cum o persoană poate să amăgească atât de mult 140 de milioane de oameni, dacă nu mă înșel în privința cifrei, din Federația Rusă. Cred că jumătate dintre aceștia, în general, nu înțeleg nimic din ceea ce se întâmplă, adică nu înțeleg ce face Putin. Cred că sunt cei care vor face ca populația să se ridice și să decidă că toate acestea trebuie să se încheie, deoarece nu va aduce nimic bun.
6
48
