„Toate casele sunt distruse“ - povesteste Gheorghe Grigoras. A fost potop. A venit un val de gheata cat pumnul, de dimensiunile macadanului de la liniile ferate. Oamenii au capetele sparte, animalele prinse pe camp sunt nenorocite. Pe la sase a venit un nor negru, dar ce a adus nu poate fi numit grindina. Gheata poate fi comparata cu dimensiunile macadanului.

Va imaginati, stau la etajul doi intr-un bloc, iar furtuna a distrus atat de tare acoperisul, incat imi ploua in casa. Pret de o jumatate de ora, nu s-a mai vazut nimic, peste tot se lasase intunericul. Batranii de 80 - 90 de ani spun ca nu au vazut niciodata asa ceva. Avem doar ton la telefon. Drumul a fost blocat de copacii rapusi de furtuna, totul e cu fundu’ in sus.

Porumbul pe camp arata de parca ii secerat, strugurii au cazut, casele au acoperisul spart sau nu mai au deloc“. Maria Popescu, din satul Obarsia spune ca in jumatate de ora gheata care s-a adunat putea fi luata cu lopata. „A doborat tot. Fasolea de pe harag e culcata, rosiile sunt la pamant, viile sunt distruse, nu mai avem nimic“.

Ioan Giugariu, in varsta de 92 de ani povesteste ca are aproape un secol de viata, dar de asa ceva nu-si aminteste nici sa-i fi povestit batranii. Referentul social din comuna, Maria Parjol, este paralizata de spaima. Tot ce a putut sa ne spuna a fost: „E jale, n-a mai ramas nimic“. La Colonesti, nenorocirea poarta acelasi nume: furtuna si gheata ce s-a abatut asupra localitatii.

„A fost nenorocire. Porumbul este zdrobit tot, acoperisurile, geamurile, toate sunt distruse. Totul a durat o jumatate de ora“ - povesteste Vasile Abaza.

Grindina de vineri dupa-amiaza a distrus acoperisurile a circa 370 de case din comuna Izvorul Berheciului. Dupa cum ne-a declarat primarul comunei, Ion Ciuche, 500 de hectare de cultura au fost distruse iar retelele de inalta tensiune au fost avariate. „Asa ceva nu am vazut de cand sunt“ - ne-a declarat primarul comunei. „Grindina a distrus acoperisurile din placi de azbociment.

Cat despre anexele gospodaresti nici nu le-am mai numarat cate au fost distruse“. Primarul spune ca grindina a lovit mai mult partea centrala a comunei, iar bilantul pagubelor este, deocamdata, doar unul estimativ.

250 de case afectate la Colonesti

In comuna Colonesti au fost afectate satele Spria, Valea Mare si Satu Nou. Cele mai mari distrugeri au fost inregistrate in localitatea Satu Nou, unde au fost afectate in totalitate 117 case, s-au prabusit patru stalpi de inalta tensiune, toate localitatile din zona ramanand fara curent electric iar peste 300 de persoane au nevoie urgenta de produse de prima necesitate - apa si alimente.

In satul Valea Mare au fost afectate 70 de case iar in satul Spria - 65. In toate localitatile grindina a distrus sute de hectare de culturi agricole. Administratiile locale incearca sa ajute populatia si sa evalueze pagubele.