Saptamina trecuta am publicat o mini-ancheta (desi, prin numale aruncate in joc, numai de minimalizare nu putrea fi vorba) despre Partidul Popular European si reflexele populare ale coalitiei aflate la guvernare.
Gazeta a inregistrat raspunsuri de la comic la badaranie, condamnind cititorii (adica alegatorii) la o perplexitate tipic romaneasca. Nu de alta, dar despre fuziunea PNL-PD in umbra impresionista a doctrinei populare s-a vorbit cel putin la fel de mult in ultima vreme cit despre coruptie.
Concluzia a fost ca lideri locali marcanti habar nu au de reliefurile ideologice si granitele acestei doctrine, unii lasind chiar impresia ca ii doare in cot atit de PPE, cit si fuziune.
N-am avut cum sa nu-mi amintesc, citindu-le raspunsurile, de mirarea, din timpul campaniei electorale, a unui membru al Partidului Umanist care, cind l-am intrebat cum se va implica partidul din care face parte in sustinerea lui Adrian Nastase in turul doi al prezidentialelor, cind ramasese singur cu Basescu iar parlamentarii PUR isi vazusera
deja sacii in caruta, m-a intrebat mai mult decit mirat: „Dar ce avem noi cu Adrian Nastase?”.
Pardidul Democrat nu si-a clarificat nici acum doctrina, fiind tot mai clar ca, dincolo de originile comune cu PSD, imita si „marja de eroare” ideologica de care acesta a dat dovada inca de la bun inceput: e un partid de lider.
Bilbele lui Basescu de pe Aeroportul Otopeni, imediat dupa discutia cu Putin, pot deveni puncte din statut, iar greutatea cu care acesta articula cuvintele au dat senzatia pedistilor ca vizita la Moscova a fost una grea. Ideologia Partidului Democrat e mai mult folclor decit limpezime, mai mult tacla decit structura politica.
Ar fi de discutat de ce, un expansiv ca Basescu si-a ales drept succesor un om ca Emil Boc. Primarul Clujului are, probabil, toate calitatile posibile, insa, incontestabil, n-are un viciu: viciul de a fi ca Traian Basescu. Ca asta e un lucru bun, ca e un lucru rau, vom vedea.
Desi, fiind un partid de lider, ma indoiesc ca — fara indicatii, cu iz neconstitutional, de la Cotroceni — Emil Boc il va putea tine in friu.
Amestecindu-se cu social-democratia, cu mismele nationaliste ale UDMR si cu lipsa totala de principii a PUR, nici Partidul National Liberal nu putem spune ca stie exact de vrea. (Doar ca vrea la guvernare, dar asta e cu totul alta discutie.
) Prea ocupati cu „dezvaluirile” ieftine ale lui Catarama, nimeni n-a bagat de seama ca Tariceanu a candidat de unul singur la sefia liberalilor.
In asemenea conditii, ce poate iesi dintr-o fuziune intre doua partide cu identitati neclare si care viseaza sa formeze un partid despre a carui identitate nu stiu mai nimic, decit, cel mult, citiva lideri mai scoliti ori mai circotasi? Evident, un imens nimic, care nu ar face decit sa sparga nu doar coalitia,
cit si structurile PD si PNL.
In toamna, a cistigat o Alianta care este, vorba lui Vanghelie. Doar PSD se pare ca a invatat ceva din acest lucru. La primaria Bucurestilor l-au aruncat in lupta pe Vanghelie. Vanghelie, cel care este, ca si Alianta PNL-PD. Şi care va cistiga, dincolo de toate sondajele de opinie.
