Cum ne distrugem patrimoniul mondial. Avem suficient.

O biserica maramureseana inclusa in patrimoniul UNESCO e in moarte clinica. Valoroasa pictura care a clasat-o in patrimoniul mondial se afla intr-o stare avansata de degradare, preotul sustinand ca „s-a savasit o crima”!

In timp ce in „protejata” manastire ortodoxa de la Barsana se pompeaza anual foarte multi bani (inclusiv fonduri publice), biserica monument UNESCO din aceeasi localitate agonizeaza. Singurele “obiecte de patrimoniu” pe care le mai adaposteste biserica sunt niste schele si cateva cutii cu vopsea intarita.

In cimitirul ciumatilor

Biserica din Barsana are hramul Intrarea Maicii Domnului in Biserica si este inclusa in patrimoniul universal datorita picturii interioare, de o valoare inestimabila.

Legenda incepe in jurul anului 1711, cand Ioan Stefanca (un preot vaduv care s-a retras pe Valea Slatioarei, impreuna cu fiul sau, Gavril) a construit o biserica de lemn. Mai tarziu, Gavril a devenit episcop si a mutat biserica pe platoul actualei manastiri din Barsana, transformand-o-n schit.

Insa in jurul anului 1780, calugarii au parasit schitul, indreptandu-se catre o manastire din Neamt, iar biserica a fost inchisa. Pentru a nu fi lasata in paragina, satenii au mutat-o pe Dealul Jbarului, in cimitirul unde erau inmormatati ciumatii.

O alta data de referinta este estimata la 1805-1808. Atunci, Toader Hodor din Viseul de Mijloc si Ioan Plohod din Dragomiresti (doi tarani, pictori de biserici) au pictat interiorul bisericii. Rezultatul: cel mai coerent ansamblu decorativ din Maramures, reprezentat de singura pictura naiva cu elemente baroc.

Reparatii criminale

Desi in ultima jumatate de secol biserica a suferit mai multe renovari, modul „profesionist” de executie mai mult a daunat. Vinovatul, cautat cu lumanarea, pe bajbaite, a fost gasit: vremea. „Forul de conducere a Culturii a inceput prima renovare in toamna anului 1965. Au descoperit-o, dar n-au mai avut timp sa o acopere si au pus provizoriu hartie asfaltata.

Peste iarna, in urma unei furtuni a ramas fara acoperis, iar pictura s-a degradat extrem de mult.

In 1988, a urmat a doua renovare (de data aceasta pe banii enoriasilor) si au fost impuse reguli stricte (in biserica nu ardeau mai mult de doua lumanari deodata, era interzisa aglomeratia etc.). Regulile acestea au ajutat la pastrarea monumentului in conditii destul de bune, pana cand…

In 1997, Ministerul Culturii a finantat restaurarea partii arhitecturale. Era a treia renovare. Atunci au constat ca situatia arhitectonica nu mai corespunde cu cea originala din 1805 (cand biserica a fost mutata de pe platoul manastirii pe actualul amplasament). Turnul era deplasat cu vreo 70 de centimetri in interior, spre altarul bisericii si apasa pe structura fragila a peretilor.

Din cauza aceasta peretii s-au indoit, iar biserica era in pericol sa se darame. S-a decis sa se faca o noua structura, prin care biserica sa fie eliberata de povara turnului. Restaurarea a inceput in luna mai si s-a terminat prin noiembrie. Familia pictorilor restauratori de pictura a insistat sa se lucreze in armonie, pentru a salva pictura.

In mod normal, nu trebuiau sa se apuce de consolidare pana nu era fixata pictura, insa ei au lasat biserica fara acoperis, au acoperit-o doar cu o folie! Si, in seara de Rusalii din 1997 a pornit o furtuna strasnica.

Vantul a suflat folia si, de sambata seara pana marti noaptea, biserica a ramas fara acoperis, cu pictura aceasta foarte importanta, in ploaie! Toata mizeria care era adunata pe bolta, plus apa care a curs pe pereti… Apoi, restauratorii au demontat niste elemente si pictura a inceput sa curga, asa cum curge o ploaie. Ploua cu bucatele din pictura.

Pentru mine asta a fost o crima impotriva bisericii. N-am avut drept de cuvant, pentru ca mi s-a spus ca nu eu platesc. Cand le-am spus specialistilor, au zic ca ei n-au prevazut ca va fi furtuna, ca asa se intampla in viata, ca nu stiu ce... S-au scuzat foarte simplu: conditii meteorologice nefavorabile”, isi aminteste preotul Gheorghe Urda.

Ultimatum

Dupa furtuna din ’97 au inceput si lucrarile de restaurare a picturii, numai ca, din cauza lipsei banilor si interesului, acele lucrari nu au fost definitivate niciodata. “La pictura au lucrat in paralel cu restaurarea. Au fixat ce s-a mai putut fixa si recupera de prin gunoaie, au eliminat elementele de la baza boltii (ca altfel cadea bolta) si au decupat pictura.

Au reusit sa salveze doar o parte din imagine si mai trebuia refacuta partea superioara a boltii, dar n-au mai lucrat. Au mai venit abia in toamna lui 2004 si au stat trei saptamani, insa opt ani nu s-a lucrat nimic, biserica a ramas in halul acesta. Nu stiu daca restauratorii vor veni in acest an, ca am inteles ca nu sunt bani”, a declarat preotul Urda.

Ana Mojolic, consilier pe probleme de Patrimoniu Imobil din cadrul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural Maramures (DCC), recunoaste ca lista vinovatilor e lunga. „E greu sa sanctionezi o fapta savarsita dupa atata timp. Putem da amenzi doar de un an si ceva si oricum, in lipsa unei asistente juridice, e destul de complicata aceasta problema.

Conform legii, vinovat este in primul rand proprietarul, apoi autoritatile locale, comunitatea, DCC si Ministerul Culturii”, spune Mojolic.

In propunerile de finantare pe 2005, trimise catre Ministerul Culturii (singura speranta de “resuscitare”), DCC a subliniat necesitatea definitivarii lucrarilor. Altfel, biserica din Barsana isi va continua drumul spre dezastru, privind catre noua, falnica si kitsch-oasa manastire prospera. Probabil „ordinea prioritatilor” are o alta logica. Pentru noi, ilogica.

Desi ar fi vrut sa scoata biserica din “tacere” in acest an, cand se-mplinesc doua veacuri de cand „bunul mondial” sta pe Dealul Jbarului, preotul Urda spune ca va mai astepta finalizarea „restaurarii fara sfarsit”, inca un an. „Daca nu, la anul tot o s-o sfintim si atunci n-o sa mai poata lucra deloc. Biserica asta-i muta de 8 ani, nici clopotele nu au batut. Mi-e jena de turisti...

” a sus preotul.