Primaria sta destul de bine in ceea ce priveste transparenta acordarii contractelor din banii publici.

Insa din datele furnizate chiar de catre aceasta institutie rezulta ca mai multe contracte privind tehnologia informatiei au fost divizate astfel incat sa nu depaseasca valoarea de 40.000 euro si sa poata fi acordate fara organizarea unei licitatii deschise.

Mai mult, aproape jumatate din aceste contracte au fost incheiate pe baza unor negocieri cu o singura firma, desi in Timisoara exista numeroase firme in domeniu.

426.000 de euro

In perioada 2001-2004, Primaria Timisoara a incheiat cu firma QCT Connect SRL 16 contracte, in valoare totala de 426.000 euro - reprezentand aproape jumatate din fondurile pentru tehnologizare -, dintre care sapte prin negociere cu o singura sursa si doua pe o singura cerere de oferta.

Doar in cazul achizitiei pachetelor de programe si de licente software s-a organizat licitatie.

Contractele vizeaza, printre altele, realizarea portalului web al Primariei Timisoara, reproiectarea aplicatiei de taxe si impozite, mentenanta sistemului informatic al Primariei, si ulterior, extinderea sau reproiectarea acestor servicii, astfel incat cel mai scump contract este in valoare de 39.500 euro, cu doar 500 de euro mai putin decat suma limita pentru care Primaria ar fi trebuit sa organizeze o licitatie deschisa.

La limita legii

Pentru incheierea contractelor cu QCT Connect, biroul de licitatii invoca art. 12 al Ordonantei de urgenta nr. 60/2001, dar acesta se refera la servicii suplimentare contractului initial sau la situatii de forta majora, astfel incat procedurile legale nu au fost respectate ad litteram.

Daca serviciile respective puteau fi prestate doar de un singur contractant, trebuia sa se aplice procedura de negociere cu o singura sursa in toate cazurile, iar daca se aplica procedura cererii de oferta, primaria trebuia sa solicite cel putin cinci oferte.

In ciuda nerespectarii procedurilor, viceprimarul Adrian Orza sustine ca sumele investite de municipalitate in implementarea serviciilor informatice sunt relativ reduse: "Din 2001 pana in prezent, 37 de miliarde de lei; defalcata pe cei patru ani, suma reprezinta aproximativ 0,25% din bugetul local anual.

(...) Din moment ce QCT Connect castigase licitatia pentru pachetele de programe si licente software, noi eram obligati, in virtutea dreptului la copywright, sa le acordam si contractele pentru realizarea portalului primariei."

O firma preferata

Conform ordonantei mentionate, toate achizitiile publice care depasesc valoarea de 40.000 de euro trebuie facute prin licitatie deschisa, la care poate participa orice ofertant.

Insa, in cazul portalului Primariei, desi valoarea contractului pentru realizarea portalului web depasea cu mult aceasta suma, a fost gasita o chichita legislativa pentru a acorda contractul preferential, impartind valoarea acestuia in trei transe.

In primul trimestru al anului 2003, pe baza unei singure oferte, realizarea site-lui primariei a fost incredintata firmei QCT Connect S.R.L., valoarea contractului fiind de 37.684 euro.

Plati suplimentare

La sfarsitul anului, cand contractul se apropia de final, viceprimarul Adrian Orza a hotarat extinderea acestuia, platind firmei QCT Connect suma de 17.739 de euro pentru acest serviciu si inca 19.900 de euro pentru extinderea aplicatiei "Taxe si impozite locale" care permite timisorenilor plata taxelor prin tranzactii on-line.

In anul 2004, site-ul are nevoie de o noua extindere si se negociaza din nou cu aceeasi firma, care mai primeste inca 14.286 de euro pentru un contract de sase luni. In total, aproape 90.000 de euro.

Doar cele doua extinderi ale solutiei de portal, fara a mai socoti aplicatia de taxe si impozite locale, totalizeaza o suma aproape egala cu cea platita initial, respectiv 32.025 euro, fapt care denota cel putin un management defectuos, din moment ce municipalitatea a incheiat un contract fara sa stie exact ce doreste, in conditiile in care o procedura de achizitie mai transparenta ar fi putut aduce economii la bugetul local.

Si la aceste obiectii, viceprimarul are o explicatie: "Portalul se dezvolta permanent, de aceea am incheiat mai multe contracte. Am trimis mai multe oferte, dar numai aceasta firma a venit".

Coincidente?

Insa cine este QCT Connect si de ce a primit tocmai aceasta firma contracte publice de miliarde de lei? Asociatii firmei inregistrate in anul 1998 sunt Barbu Brehui (totodata administrator al firmei) si sotia sa, Corina Brehui.

Coincidenta sau nu, Barbu Brehui este membru PNTCD - actualul PPCD - (partidul al carui presedinte este Gheorghe Ciuhandu) din 1994, iar Corina Brehui este membra a Clubului Femeilor Crestin Democrate (presedinte - Anamaria Ciuhandu). Lucrurile devin si mai interesante cand aflam cine a construit site-ul Primariei: Daniel Tanasie.

De pe site-ul personal al acestuia aflam ca a lucrat la mai multe firme, printre care si MG Building Design, unde a fost programator web.

La respectiva firma - care, pe langa activitati de arhitectura se ocupa si de servicii in domeniul informaticii -, unul dintre asociati si, totodata, unul dintre administratorii firmei este George Cristian Ciuhandu, fiul primarului Timisoarei.

De la MG Building Design, Daniel Tanasie s-a mutat, tot ca programator web, la firma QCT Connect, adica la usa urmatoare, pentru ca ambele firme au sediul in aceeasi cladire, pe bulevardul Take Ionescu nr. 51, in spatii inchiriate de la Administratia Domeniului Public, societate comerciala al carei actionar unic este Consiliul Local.

Intrebat cum explica atatea coincidente, viceprimarul Orza ne-a declarat: "Ca sunt coincidente in acordarea contractelor... asta e! Pe mine ma intereseaza rezultatele, iar portalul primariei a primit premiul pentru cel mai bun portal din tara.

Acum, ce era sa fac? Sa nu dau contractul acestei firme doar pentru ca patronul ei este membru PNTCD?".

-----------------------------------------------------

SURPRIZE. Site-ul primarului Ciuhandu si cel al vicelui Orza au fost realizate tot de Daniel Tanasie. Fost coleg de liceu cu fiul primarului si prieten cu Adrian Orza, Tanasie spune ca a vrut sa le faca o surpriza celor doi: "Nu am luat nici un ban pentru aceste site-uri.

Cel putin pentru site-ul domnului Orza, am dorit sa-i fac o surpriza. Nici seful meu nu cred ca stie de ele. Eu sunt simpatizant PNTCD si le-am facut intr-un week-end, din proprie initiativa". Surprinzator, Adrian Orza nu isi mai aminteste cine i-a realizat site-ul; ce stie sigur este ca l-a primit cadou.

"Daca exista vreo suspiciune legata de acordarea acestui contract, exista organe abilitate care pot veni sa controleze. Noi suntem intotdeauna deschisi si putem sa le punem la dispozitie toate actele"

Gheorghe Ciuhandu, primarul Timisoarei

"Portalul se dezvolta permanent, de aceea am incheiat mai multe contracte. Am trimis mai multe oferte, dar numai aceasta firma a venit. Bineinteles ca-l cunosc pe Barbu Brehui, am lucrat cu el, dar nu l-am vazut niciodata la partid. Il cunosc si pe Daniel Tanasie, colaboram.

Nu stiu daca el mi-a facut site-ul (www.adrianorza.ro - n.r.), l-am primit cadou. Dar daca exista suspiciuni, maine il dau jos"

Adrian Orza, viceprimarul Timisoarei

"Am mers pe procedura cererii de oferta sau negociere directa pentru ca detineam drepturile de autor pentru nucleul de soft al Primariei. Paginile web pentru dnii Ciuhandu si Orza nu s-au realizat prin firma, nici nu stiu de ele"

Barbu Brehui, patron QCT Connect SRL