Orice om cu simturile sanatoase poate auzi si vedea, chiar si in fata garii sau pe marginile soselelor, in plin sezon estival, oameni de toate soiurile care sunt gata sa „ajute” turistii veniti la mare.

Chei fluturate si oferte care mai de care mai tentante, poate-poate il fac pe turist sa accepte zicerea generoasa venita din partea unui strain, inca de cand pelerinul de sezon calca pe peronul garii, in detrimentul cazarilor pe care hotelierii le ofera, de bine, de rau, dar intr-o forma legala celor interesati de serviciile acestora.

Desi legea a suferit completari si modificari ulterioare, ea n-a schimbat in bine nimic esential in peisajul turistic de altfel subteran pe alocuri. Bineinteles, unii vor spune ca, intr-o economie de piata concurenta este litera de lege.

Corect, dar in cazul de fata asa-zisa concurenta este de fapt o forma generoasa de evaziune fiscala, pe care organele abilitate trebuie sa o sesizeze si sa o reprime. Suntem constienti ca acest fenomen nu poate fi exterminat in totalitate, dar ele pot fi controlate intr-o buna masura. Daca se doreste lucrul acesta.

Si uite asa, ajuns la mult ravnita mare, zicerea straina e deosebit de cordiala: „fratioare, pentru trei zile la vila cu apa calda si cu trei camere imi dai 350.000 lei pe camera/zi”. Asta daca esti norocos, caci oferta se duce pana la 500.000 pe camera.

Si uite asa, ca sa para treaba serioasa, ti se mai ataseaza o mana pe umar, simtindu-te atat de fericit si plin de siguranta, de parca ai fi fraternizat cu el o viata intreaga.

Legile, facute la misto

Iata ca si acest tip de evaziune are un caracter subiectiv, dornic sa salveze buzunarele turistilor golindu-l pe cel al statului. Aceeasi mentalitate se insala ori de cate ori crede ca evaziunea fiscala inseamna tot de depaseste 100 milioane lei.

„Este foarte limpede ca aceste gazde clandestine, nedeclarandu-si si aceste venituri pentru a se impozita, practica evaziunea fiscala, iar institutia noastra este mai limitata in atributiuni, ocupandu-ne in primul rand de evaziunile cu multe cifre, avand pe deasupra si personal redus”, ne-a declarat Cornel Garimovici, seful Garzii Financiare Constanta.

Intrebarea care totusi se impune este: daca ar fi fost prinsa si taxata intr-un fel sau altul persoana care a furat un ou, maine poate evazionistul miliardar n-ar fi apucat sa atenteze la furtul unui bou. Asadar, cica nu se fura inca suficient de mult ca sa se simta la si-asa vlaguitul buzunar al statului.

Dar daca ne aducem aminte de proverbul romanesc anacronic pentru vremurile actuale „unde-i lege, nu-i tocmeala”, ne dam seama ca actualele legi sunt facute la misto sau aplicabilitatea lor sunt de rasul popoarelor.

„Orice persoana fizica ce inchiriaza contra-cost imobilul sau o parte din el, chiar si pentru o noapte trebuie sa declare veniturile la Fisc”(Administratia Financiara din localitatea din care face parte), spune negru pe alb legea 571/2003 din Codul Fiscal.

Daca legea ar spune si cum sa fie implementata ea la nivelul societatii, incat omul sa constientizeze importanta acestui gest, fara sa-i diminueze prea mult veniturile, atunci succesul legii ar fi imediat.

Insa legea continua sa afirme ceea ce realitatea infirma: „orice persoana fizica va trebui sa depuna o declaratie referitoare la veniturile si cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal respectiv, in termen de 15 zile de la data producerii evenimentului”.

In caz contrar, „nerespectarea obligatiilor declarative in termenele prevazute de lege de catre contribuabili(persoane fizice), privind bunurile supuse impozitelor, constituie contraventie si se amendeaza cu sumele cuprinse intre 500.000-15.000.000 lei”.

Ciudat ca pana acum Administratia Finantelor Publice Constanta n-a intalnit nici macar o amenda in acest sens, indrumandu-ne spre „inspectorii fiscali”. Ce observam? Ca institutiile statului, platite din bani publici, nu-si coreleaza activitatea cu „profesionistii” din alte institutiile menite sa sanctioneze aceste ilegalitati.

Oricum, un lucru este clar: daca autoritatile n-au vocatia dreptatii si a corectitudinii in paralel cu dorinta de a aplica legea, este indoielnic ca vreo specializare intelectuala ar putea sa le implanteze in fibra mai marilor nostri.