Internationalul roman Paul Codrea - unul dintre principalii autori ai promovarii echipei AC Torino in prima divizie italiana - e cunoscut ca un sportiv de mare valoare, serios, diferit de cei din gasca lui Mutu, Lobont, Pancu & Co.

Spre deosebire de colegii sai de nationala care "investesc" banii in stripteuze si pornostaruri, sustinand serios si industria alcoolului, banateanul Codrea a ales sa investeasca intr-un teren de fotbal cu gazon artificial, ca-n Italia, pe care l-a amenajat acasa, in Ghiroda.

S-au bucurat prietenii, s-au bucurat copiii, care au terenul la dispozitie in fiecare dimineata, s-au bucurat amatorii de miute fericiti ca pot face miscare pe un teren "ca-n Occident". Terenul i-a adus insa lui Codrea si necazuri, tanarul fotbalist ajungand chiar la Politie.

Disconfort

Sorin Lamureanu, vecinul din Ghiroda al lui Paul Codrea, s-a mutat de circa un an in localitate. Casa cumparata de el se afla chiar langa terenul de fotbal sintetic ridicat de Codrea. Desi gardul terenului e destul de mare (la inaltimea standard pentru un teren sintetic), uneori mingea ajunge si in curtea casei lui Lamureanu.

Sau pe acoperis, unde - spune el - mai sparge cate o tigla. Vecinul fotbalistului e nemultumit si de galagia facuta de cei care joaca fotbal pana la miezul noptii. "E nemultumita toata strada, dar eu sunt cel care am depus plangere la Primarie si la Politie.

Am inteles ca mai sunt inca doi vecini care s-au adresat Primariei pe aceasta tema. Cei care vin la teren sar gardul cu tupeu, la mine in curte, dupa minge, masinile sunt parcate peste tot... e un mare disconfort", declara Lamureanu.

Injurii si pietre

"Toti vecinii sunt disperati. Am tot lasat, ca suntem oameni, dar toate au o limita. Mi-a zis ca si in Italia se face la fel. Nu stiu cum e in Italia, dar eu zic ca ar trebui sa existe un program.

Nu imi convine sa vina la 12,00 - 01,00 noaptea sa-mi strige cineva la poarta sa-i dau mingea", spune Lamureanu, indignat.

In Italia

Paul Codrea s-a aratat nedumerit si descumpanit de atitudinea vecinilor sai. "In Italia e o alta mentalitate. Sportul e incurajat mai mult. Pe acest teren joaca, in fiecare dimineata, copiii gratuit. Duminica vin copiii cu dizabilitati si fac sport aici. Eu am facut o investitie la Ghiroda pentru ca aici imi sunt prietenii.

Puteam sa o fac in alta parte", ne-a declarat tanarul international, vizibil afectat de atitudinea vecinilor de acasa, opusa celei a italienilor, care se simt onorati sa aiba un vecin cunoscut si se comporta foarte bine cu el. "La restaurantul unui suporter din Torino nu plateam niciodata mancarea.

Imi refuza efectiv banii! Chiar si daca veneam cu zece prieteni... Nici nu mai m-am dus prea des in acel local, de rusine... Oricum, au un alt stil de a vedea lucrurile. E mai liniste acolo. Sper sa ajungem si noi, candva, asa...".

In Consiliul Local

Politistii din Ghiroda cred ca singura problema e programul terenului. "Oamenii sunt nemultumiti pentru ca nu exista un program concret. Deocamdata nu avem plangeri pentru loviri sau injurii. Noi ne-am sesizat si am vrut sa preintampinam o eventuala altercatie", ne-a declarat agentul sef adjunct Ionel Matei.

"E cam urat pusa problema de vecinii lui Codrea", sustine viceprimarul Ghirodei, Ion Bontea. "E adevarat ca se mai striga, iar mingea mai ajunge prin curti pe la oameni, chiar daca gardu' e mare. In mare parte, solicitarile vecinilor sunt indreptatite.

Si doamna greseste, pentru ca ii trateaza cu superioritate pe oameni, de parca ar fi pe o treapta sociala mult superioara. Atunci apar si ambitii... Eu nu sunt impotriva desfasurarii activitatii. Problema e insa ca nu exista un orar. Si nici acceptul vecinilor.

Imi pare rau pentru baietii care vor sa se simta bine la o miscare. O sa o punem in discutia Consiliului Local problema", a conchis viceprimarul.

...................................................................................................

"Pe acest teren joaca, in fiecare dimineata, copiii gratuit. Duminica vin copiii cu dizabilitati si fac sport aici. Eu am facut o investitie la Ghiroda pentru ca aici imi sunt prietenii. Puteam sa o fac in alta parte"

Paul Codrea

"Eu cred ca cei din familia Codrea gresesc ca nu stau de vorba cu fiecare in parte, sa-i intrebe ce ii nemultumeste si sa mai lase de la ei. Ca nici noi nu am cerut sa se inchida maine terenul! Il intelegem, ca a investit bani, dar nici noi nu ne putem odihni"

Sorin Lamureanu, vecin cu Paul Codrea