Catacombele de sub schitul Brazi, cele mai importante complexe religioase subterane din Romania, au fost distruse aproape ireversibil. Originea bisericii de sub pamint se pierde in istoria precrestina a acestor locuri. Pestera a fost utilizata de calugari pina la inceputul secolului al XIX-lea. Monahii care s-au stabilit aici au gasit tunelurile si le-au dat o uzanta crestina, construind o biserica si chilii sub pamint.

Din complexul subteran a ramas doar o chilie si un paraclis, acestea fiind folosite ca groapa de gunoi sau adapost pentru zilierii de la vie.

Daca hrubele Panciului au devenit celebre in toata lumea datorita "sampaniei" in varianta lui Ion Pusca, "hrubele" Schitului Brazi au fost acoperite cu moloz si pamint. Nici macar in istoriile bisericesti scrise de istoricii ortodocsi nu sint pomenite. Peste distrugerile pricinuite de cutremurul devastator din anul 1940 a venit colonizarea acestor locuri cu zilierii care munceau pentru "sampania" din hrubele statului. Acestia au folosit chiliile subterane drept depozite de gunoi menajer si WC.

Dupa 1989, specialistii din fostul Inspectorat de Cultura Vrancea au dat OK-ul ca aceste constructii unicat in acest colt de Romanie sa fie acoperite cu moloz, fara ca acest lucru sa fie comunicat Oficiului National al Monumentelor Istorice. Mai mult, aceeasi specialisti au acoperit cu ciment pictura din Paraclisul subteran, semnata de marele pictor bisericesc Nicolae Teodorescu.

In acest material vom prezenta cum a fost distrus singurul complex religios subteran din Vrancea, datorita ignorantei specialistilor din Inspectoratul de Cultura.

Putine sint asezamintele monahale din Romania care se pot lauda cu o istorie atit de bogata si trista in acelasi timp ca Schitul Brazi de linga orasul Panciu. Nimeni nu-si poate imagina ca dincolo de privelistea paradisiaca a unui asezamint religios nascut din ruine se afla o incredibila lume subterana despre care vorbesc doar citeva insemnari istorice, marturisiri ale pelerinilor si tunelurile de sub schit. Nici despre cele sapte biserici distruse de-a lungul secolelor.

Printre putinii istorici care au sesizat aceasta lume din adincuri se numara Gion D. Ionescu si mai ales neobositul preot si istoric Grigore Popescu, originar din partile Panciului. Cei doi au scos inca din 1991 o monografie a schitului cu misterele sale. Cit despre proprietarii acestor asezaminte, in speta Episcopia Buzaului si Vrancei, aceasta a editat de curind un luxos album-monografie despre Schitul Brazi, in care accentul cade pe imagini ale noilor constructii si ale oamenilor zilei.

Orbiti de verticalitatea noilor constructii ridicate dupa 1990 uitam ca buna parte din trecutul dureros al Schitului de la Valea Brazilor se gaseste sub pamint. Cel putin doua secole de vietuire a monahilor de la Valea Haulitei s-au derulat sub pamint. Daca Hrubele din Panciu au inspaimintat pina si pe Nicolae Ceausescu - prin hatisul culoarelor si lungimea acestora - complexul subteran al Schitului Brazi nu a sensibilizat nici un reprezentant al statului sau al Bisericii si risca sa fie uitat definitiv daca nu se vor face cercetari amanuntite, acum cit mai este posibil.

Dupa revenirea maicilor la schit, in septembrie 1990, s-a trecut practic la ridicarea unui nou asezamint, acoperind prea repede lumea subterana.

"Chipurile ctitorilor" acoperite cu ciment

Dincolo de constructia propriu-zisa, despre care vorbeste cu admiratie Anton Paragina in raportul final al cercetarilor efectuate incepind cu 1989 la Schitul Brazi, unul din elementele cele mai importante ale perioadei de sfirsit a subteranelor a fost pictura care se afla pe peretii "Pesterii", cum se numeste paraclisul subternan. Aceasta a fost realizata de unul din marii pictorii bisericesti din secolul al XVIII-lea, Nicolae Teodorescu.

"Impresionante erau chipurile ctitorilor acestui schit, Teofilact, Sava si Teodosie, pictate sub pastorirea staretului Dimitrie in 1835 de marele pictor bisericesc Nicolae Teodorescu. Daca aceste picturi au rezistat pina in 1989, specialistii de la Inspectoratul de Cultura, care au dat aprobarile refacerii schitului, au considerat ca tablourile votive nu sint importante si au fost acoperite cu ciment", ne-a spus Maica Eusebia, secretara schitului Brazi.

O asemenea crima culturala nu s-a intimplat decit pe timpul lui Nicolae Ceausescu, cind se acopereau cu var tablourile votive ale regelui Carol de prin biserici si manastiri. "Nu am facut parte din echipa care a facut sapaturi la Schitul Brazi, dar am fost alaturi de profesorul Anton Paragina. Acoperirea picturilor cu ciment este o mare eroare. Nu s-a procedat corect. Pictura trebuia curatata si restaurata", ne-a precizat istoricul Victor Bobi, unul din patriarhii santierelor arheologice din Vrancea.

Situatia Schitului de la Brazi nu a fost macar comunicata la Bucuresti la inceputul anilor 90. "La Serviciul Monumentelor Istorice nu avem nici un raport privind aceste probleme de la Schitul Brazi", a aprecizat arhitectul Dan Kisilevici, reponsabilul Directiei Generale de Patrimoniu Cultural National din Ministerul Culturii si Cultelor, specialistul care are in subordine si situatia din Vrancea.

Desi pare neverosimil, cu exceptia paraclisului "Pestera", ansamblul subteran de la Brazi nu figureaza pe Lista Monumentelor Istorice. Chiliile subterane acoperite cu pamint dupa 1989 "Pestara" este unul din putinele ansambluri de chilii subterane din zona Vrancei si o constructie insolita prin complexitatea galeriilor si a tunelurilor de comunicare. "Dupa 1990, cind au inceput lucrarile de refacere a Schitului Brazi, aceste chilii sutbterane au fost, in parte, decopertate si lasate ani de zile sub cer deschis.

Le-am acoperit cu pamint intr-un tirziu pentru ca devenisera locul unde se intimplau accidente. Specialistii de la Focsani au sapat si le-au lasat ca pe niste gropi", ne-a mai spus Maica Eusebia prezenta la Schitul Brazi de la inceputurile sale in 1990. De altminteri cercetarile la acest ansamblu monahal s-au efectuat semi-oficial.

"Dupa cunostintele mele, cercetarile la Schitul Brazi s-au efectuat la cererea Bisericii care dorea sa demareze lucrarile de reconstructie si nu mai cunostea bine pozitionarea fostului asezamint. Nu a fost vorba de un santier arheologic care sa urmareasca o cercetare in amanunt a sitului. De aici si eventualele erori, lipsuri in evaluarea monumentului, etc", ne-a mai spus istoricul Victor Bobi. Asa se explica de ce, dupa sapaturi, locul a fost lasat ca dupa bombardament.

Conform informatiilor pe care ni le ofera mai multe documente care se gasesc in "Fondul Brazi" de la Arhivele Nationale din Bucuresti, aceste constructii subterane sint anterioare crestinismului si pot avea legatura cu celelalte constructii subterane din zona Panciului, cunoscute ascum sub numele de "Hrubele lui Stefan Cel Mare". La aceasta ora, in Romania, nici un istoric nu poate explica cu exactitudine cine se afla la originea lumii subterane de sub dealurile Panciului.

La instalarea pustnicilor pe aceste locuri este posibil ca ei sa fi descoperit tunelurile care le-au servit ca adapost. Dupa ce pustnicii Teofilact si Sava au incropit primul asezamint la Brazi, aceste incaperi subterane au fost puse in valoare si chiar dezvoltarea ulterioara a schitului a tinut cont de pozitia in teren a subteranelor.

In timpul invaziilor calugarii traiau sub pamint

Pentru ca Tarile Romane erau vizitate des de tatari si mai tirziu de turci, tunelurile au fost folosite pentru refugiu, avind intrarile disimulate. Practic se putea trai zile in sir aici, chiar saptamini. Pentru acest scop s-a zidit bisericuta cunoscuta sub numele de "Pestera", s-a amenajat o fintina si chiliile de o parte si de alta.

Acest ansamblu subteran a functionat pina in secolul al XIX-lea. Dupa aceasta data schitul s-a dezvoltat la suprafata. Conform unei ipoteze lansate de arheologii care in anii 90 au efectuat cercetari la fata locului este posibil ca "una din cauze sa fi fost un puternic incendiu care a distrus ansamblul subteran", scrie in Raportul istoricului A. Paragina, seful echipei de arheologi.

De la aceste chilii situate undeva la intrarea in schit, se putea ajunge la Schitul Sfintul Ioan, la 500 de metri, in virful colinei. "Din subteranele de la Brazi se putea iesi pe un gang si se ajungea in Susita", spune fostul staret al schitului Teodosie Filimon. Este posibil ca tunelul sa fi fost construit de monahi, dar nu este exclus ca acesta sa fie fost descoperit de cei din urma.

In acest caz si constructia schitului Sfintul Ioan a fost conditionata de drumul tunelului. La citeva zeci de metri erau alte incaperi subterane din care nu a mai ramas decit o mica parte folosita azi ca beci. Exista marturii de la inceputul secolului trecut de la persoane care au vizitat aceste hrube si care vorbesc de complexitatea lumii de sub pamint a Schitului Brazi.

Schitul Bisericilor celor 7 biserici distruse

Nu mai putin de 7 biserici au fost ridicate in ultimele secole la Schitul Brazi, dintre care cel putin trei de piatra si toate au fost, rind pe rind, dintr-un motiv sau altul arse, demolate de mina omului s-au distruse de cutremur.

De la prima biserica de piatra din secolul al XV-lea, descoperita de Anton Paragina, ale carei coloane se gasesc astazi in Paraclisul subteran si bisericile de lemn ale primilor monahi din aceeasi perioada pina la biserica distrusa de muncitorii zilieri dupa 1959, un blestem nescris a distrus din temelii fiecare edificiu religios ridicat la intrarea pe Valea Haulitei.

Primele trei biserici fiind de lemn au murit de moarte buna. A patra, cea ridicata de staretul Dimitrie, a fost mutata la Schitul Brazi si a sfirsit arsa de nemti in 1918. Biserica de zid ridicata de staretul Dimitrie in 1836 a fost distrusa in 1838 de un cutremur. Ridicata din nou, a cazut definitiv la cutremurul din 1940. Cea ridicata de monahii si monahiile dupa 1944 a sfirsit ca toate celelalte, in ruine, iar lemnul a fost pus pe foc.

Putine asezari monahale din Romania se pot lauda cu un asemenea trist bilant: cel putin sapte biserici distruse si un ansamblu subteran acoperit in mare parte cu pamint, din care nu au mai ramas decit Paraclisul ale carui picturi originale sint acoperite cu ciment si o chilie nefolosita acum.

In timp ce romanii merg la Roma sa admire catacombele crestinilor din primele secole, la noi, in Vrancea, din ignorata am acoperit aceste catacombe cu pamint si moloz, am zidit gurile tunelurilor de legatura, fara sa realizam ca am sters astfel cu buretele doua milenii de istorie a vietuirii umane in dealurile de la Valea Haulitei.