O fabrica de cafea din municipiul Aiud (judetul Alba), in valoare de aproape 30 de miliarde lei, proprietate a unei societati la care este actionar si controversatul om de afaceri Sever Muresan, a fost executata silit in contul unui credit acordat de fosta Banca "Dacia Felix" in 1995 unei firme din Bucuresti.

Societatea lui Muresan ‹ "SM Invest Holding" SA Cluj-Napoca - a garantat cu activele firmei "Caffe Emilia" SRL Aiud un credit in valoare de 13,5 milioane dolari, acordat de banca catre o alta firma a afaceristului - SC "East Europ Trading" SA Bucuresti.

Dupa mai multi ani de procese si fara a exista o hotarare judecatoreasca definitiva, activele firmei aiudene au fost vandute, iar noii proprietari au intrat cu "forta", la sfarsitul anului 2005, in posesia lor.

Sever Muresan a fost obligat de instantele de judecata sa platesca sume de peste 100 de milioane de dolari catre fosta Banca "Dacia Felix", insa a fost achitat penal pe motiv de prescriere a faptelor. El a fost, insa, condamnat la inchisoare de justitia din Franta pentru activitati economice ilegale derulate pe teritoriul acestui stat.

Active gajate pentru un credit de 13,5 milioane $

Povestea a inceput in anul 1996, cand a fost pronuntata, de Tribunalul Cluj, o sentinta prin care "East Europ Trading" SA Bucuresti si "SM Invest Holding" SA Cluj au fost obligate sa achite in solidar Bancii "Dacia Felix" (in prezent "Eurom Bank") 73,8 de miliarde lei si 15,7 milioane dolari.

Sumele reprezinta, de fapt, credite care nu au mai fost returnate institutiei bancare de cele doua firme.

Pentru recuperarea sumelor imense, reprezentantii "Dacia Felix" au initiat proceduri de executare silita a activelor imobilare cu care au fost gajate creditele contractate de societati. Printre acestea s-au regasit si imobilele, respectiv instalatiile de productie, aflate in patrimoniul SC "Caffe Emilia" SRL Aiud.

De mentionat ca dupa transformarea Bancii "Dacia Felix" in "Eurom Bank", creanta in valuta, cifrata la 15,7 milioane dolari, a fost cesionata catre compania "Kolal BV Amsterdam". Compania olandeza detine in prezent 90 la suta din pachetul de actiuni al "Eurom Bank".

In 2001, creanta respectiva a fost cesionata din nou. "Kolal BV Amsterdam" a transmis drepturile pentru recuperarea milioanelor de dolari unei societati din Bucuresti ‹ "MKW Publicitate" SRL - reprezentata de persoana fizica Nicolae Caragheorghe. Aceasta firma a demarat procedurile juridice de executare silita a societatii "Caffe Emilia" in 2003.

Judecatoria Aiud a incuviintat, la vremea respectiva, vanzarea activelor fabricii de cafea.

In iunie 2003, executorul judecatoresc a intocmit un proces-verbal de sechestru pe bunuri mobile si imobile, respectiv centrala termica, atelier de intretinere, alei si platforme betonate, imprejmuire, hala industriala, linie completa de fabricare cafea.

Bunuri vandute la licitatie

In luna iulie 2003 a fost organizata o licitatie, in urma careia bunurile au fost adjudecate la valoarea de 27,4 miliarde lei de catre "MKW Publicitate" in contul creantei preluate de la "Eurom Bank". Ulterior, reprezentantii SC "Caffe Emilia" SRL Aiud au contestat executarea silita si au obtinut, in octombrie 2003, o sentinta favorabila.

Judecatoria Aiud a admis in parte contestatia la executare formulata de firma din localitate. Societatea care a administrat fabrica de cafea nu a mai avut, insa, succes in demersurile juridice sustinute la Tribunalul Alba si Curtea de Apel Alba Iulia.

Procesul nu a fost finalizat nici pana la ora actuala, un dosar aflandu-se in prezent pe rolul Curtii de Apel Alba Iulia. Reprezentantii "Caffe Emilia" au sustinut permanent ca executarea silita este ilegala atata vreme cat activele aflate in patrimoniul societatii nu sunt in proprietatea "SM Invest Holding".

De asemenea, ei au contestat asimilarea terenului si a halei in categoria bunurilor mobile, lucru care a permis executarea silita a intregului patrimoniu al firmei.

De mentionat ca in a doua parte a anului trecut, fabrica din Aiud a obtinut o hotarare judecatoreasca prin care i se recunoaste proprietatea asupra terenului si a cladirii. De altfel, terenul, in suprafata de 7.800 metri patrati, a fost adus ca aport la capitalul social de catre unul din actionarii societatii, persoana fizica Popa Olivia.

Ceilalti actionari ai firmei sunt "Fibelfin" SA Luxembourg (72,8%), "SM Invest Holding" (17%) si alte 10 persoane fizice din judetele Cluj si Alba.

La infiintarea societatii, in 1994, pachetul detinut acum de "Fibelfin" SA se afla in proprietatea "Astra Romana Capital SAH" Luxembourg, reprezentata de omul de afaceri Sever Muresan. La inceputul lunii noiembrie 2005, cumparatorul activelor de la "MKW Publicitate" a patruns in incinta fabricii de cafea si a demontat o parte din utilajele utilizate in procesul de productie.

Intrarea in "forta" s-a transformat intr-un veritabil scandal, aplanat prin interventia Politiei. Un deznodamant in acest complicat dosar va putea fi cunoscut doar dupa ce instanta de judecata isi va spune ultimul cuvant.