Ieri, la ora pranzului, romii domiciliati pe strada Calarasilor, in cladirea de langa Evidenta Informatizata a Populatiei, au iesit in strada pentru a protesta impotriva deciziei Primariei de a-i evacua din casele in care locuiesc de peste 10 ani.

Amenintau cu greva foamei si cu sinucidere prin aruncare de pe acoperisul cladirii, daca primarul va refuza dialogul cu ei.

In aceasta casa, la numarul 24, locuiesc in total 10 familii formate din 21 de adulti si 19 minori. In cei 10 ani de cand locuiesc aici, nici unul dintre ei nu a avut macar un contract de inchiriere. "Am fost de multe ori in audienta la primarie sa ne ia in evidenta, dar niciodata nu ne-au bagat in seama.

Stiau ca, atunci cand o sa ne evacueze, o sa le fie mai usor asa. Acum cateva zile am fost toti in audienta la Guvernul Romaniei, la Bucuresti, si de acolo ne-au trimis acasa, spunandu-ne ca situatia noastra se va rezolva. Nu s-a rezolvat nimic, pentru ca aici in oras, nu ne-au mai primit in audienta.

Acum am intrat in greva si, daca nu ni se rezolva cererile, cei care s-au urcat pe cladire se vor arunca in gol", a amenintat Maier Laszlo, unul din locatarii casei. Problemele au aparut atunci cand Szekely Miklos, unul din oamenii de afaceri din oras, a cumparat casa in care locuiesc romii.

Atunci li s-a pus in vedere ca la 21 martie, vor trebui sa paraseasca camerele in care locuiesc. Unde vor merge si ce vor face, nimeni nu stie.

Szabo Jozsef Atilla nu stie nici el. Nu a avut alta casa pana acum, iar cei doi copii mici, nu vor avea nici un viitor. Omul se teme ca odata cu evacuarea vor aparea si cei de la Protectia Copilului.

"Cei care se ocupa cu audientele au ordin sa nu ii primeasca pe cei care vin de pe strada Calarasilor…, am insistat totusi si ne-au primit, dar ne-au spus ca nu au ce face pentru noi si nu avem decat sa mergem in chirie. Noi nu furam, nu talharim, lucram cu ziua si banii de abia ne ajung.

De unde sa platim chirie? Acum asteptam sa vina primarul si sa vedem ce va face pentru noi. Daca nu vine, cei care sunt pe acoperis au amenintat ca se arunca in gol", ne-a spus Szabo Jozsef Attila. Primarul nu a venit pentru ca nu a aflat din timp de protestul locatarilor de pe Calarasilor.

A venit in schimb comandantul Politiei Comunitare, Viorel Filip, care nu a reusit sa se impuna in fata unor oameni care vroiau sa discute doar cu primarul. "Vrem case!", "Nu plecam de-acasa", "Sariti jos si ne dam foc", "Sa vina primarul", erau cateva sloganuri si indemnuri care circulau printre protestatari.

Iar atunci cand cel care a cumparat casa a aparut la fata locului, protejat de fortele de ordine, potop de blesteme si amenintari s-a abatut asupra lui. Protestul a inceput in jurul orei 12.00 si, desi oamenii stiau ca "in 20 de minute primarul va veni", acesta nu a aparut nici la ora 13.20.

In ultimul timp proteste ale comunitatilor rome din judet s-au intensificat. Ar trebui ca cineva in sfarsit sa ii ia in seama si sa incerce sa le acorde credit.

Acesti oameni de pe Calarasilor, in ciuda faptului ca de ani de zile nu au apa, lumina sau gaze, sunt foarte curati, iar atunci cand vorbesc, cel putin cei care s-au detasat ca lideri, o fac elocvent, privindu-si in ochi interlocutorii. Ei nu cer imposibilul.

Un loc de munca, o casa si daca acest lucru este imposibil, un loc pe care sa isi construiasca casele in care sa isi creasca copiii. Minimul necesar.