Am fost la cumparaturi in mall-ul Primavara si am avut si de aceasta data surprize neplacute. Se presupune ca la supermarket poti face cumparaturile lipsit de grija verificarii produselor sau a calitatii lor pentru ca ar trebui ca angajatii magazinului sa se ocupe de acest aspect.

In plus, mall-ului cu pricina este recunoscut ca un magazin de „fite”, preturile produselor fiind destul de piperate fata de alte centre comerciale. Pe rafturile intesate de marfa am gasit, insa, fursecuri si dropsuri expirate.

Astfel, fursecurile "Delice Primavara” erau expirate inca de pe data de 27 februarie 2007, iar dropsurile cu lapte „Yoyo” din 2 noiembrie 2006, adica de acum patru luni si jumatate (?!) Am cumparat produsele fara sa am probleme la casa, vanzatoarea verificand codul de bare, nu si termenul de garantie aflat chiar sub ochii ei.

In cazul produselor expirate, Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului aplica amenzi de pana la 4.000 de lei pentru fiecare caz. Asta deoarece sanatatea cumparatorului este pusa in pericol, acesta putand suferi grave intoxicatii.