Matematica nu este deloc punctul forte al elevilor sibieni. Au demonstrat negru pe alb, prin teza cu subiect unic, unde doar 4 din 10 scolari au obtinut note de trecere.

Desi profesorii au considerat cele 11 subiecte ca fiind "de nivel mediu", iar copiii au iesit de la teza fara prea multe griji, rezultatele i-au descumpanit pe toti. Sibiul are rezultate chiar mai proaste decit media de promovabilitate inregistrata pe tara, de 56%.

Pe cei care au dat gres acum ii asteapta, la anul, Testarea Nationala.

Note de toata jena pentru scolarii sibieni. Peste 4.300 de elevi de clasa a VII-a au sustinut, vineri, proba la matematica, din cadrul tezelor cu subiect unic. In ciuda supozitiilor conducerii Inspectoratului Scolar Judetean Sibiu, rezultatele au fost de-a dreptul dezastruoase. Atit de proaste, incit Inspectoratul s-a codit sa le anunte.

"La ora actuala, noi cunoastem doar o statistica generala partiala a acestor rezultate. Data limita a transmiterii acestora catre ISJ a fost 8 mai, dar din diferite motive, mai mult sau mai putin obiective, s-a aminat pentru astazi (ieri - n. red.)", s-a eschivat Nicolae Suciu, inspector de matematica. Cifrele spun totul. La nivelul judetului Sibiu, rata de promovabilitate a elevilor din mediul urban a fost de 45 %, iar a celor din mediul rural de 30 %. Mai rau decit la nivel national, unde procentajul elevilor care au luat note peste 5 este de 56 %.

Majoritatea, sub 5

Copiii s-au straduit din greu sa obtina note de trecere. Au fost si note de 10, desigur. Intr-un proportie mai mica de 1 %. N-au lipsit nici elevii care au primit doar punctajul din oficiu. „Cu parere de rau trebuie sa spun ca cele mai multe note au fost sub 5. Cea mai mica medie inregistrata a fost de 1,20, ceea ce duce la concluzia ca elevii care au obtinut sub 5 nu au nici macar cunostinte minime la aceasta materie", recunoaste inspectorul Suciu.

Saptamina aceasta, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Sibiu va trimite datele centralizate la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Lucrarile au fost corectatede comisiile de profesori de matematica din judetul Sibiu, care s-au constituit in cele sapte centre de evaluare, care au fost stabilite, in Sibiu, la Colegiul Economic "Gheorghe Baritiu", Colegiul National Pedagogic "Andrei Saguna", Colegiul Tehnic Textil, Grupul Scolar Independenta, Grupul Scolar Energetic, iar in Medias, la liceul „Stephan Ludvig Roth" si la Scoala Nationala de Gaz.