Iata cum se pot face averi cu bunurile municipalitatii!

Florin Mihai Popa, referent superior in cadrul Serviciului de

Administrare a Spatiilor cu Destinatie de Locuinta din cadrul Directiei de Administrare a Patrimoniului Public si Privat (DAPPP) a Primariei, a fost retinut ieri de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi sub acuzatia de luare de mita si trafic de influenta.

El a fost prins in flagrant luand 10.000 de lei drept mita de la un chirias al Primariei, banii reprezentand jumatate din suma ceruta de functionar pentru a-i facilita chiriasului incheierea unui contract de inchiriere a unei locuinte sociale. Cine urma sa primeasca ceilalti 10.000 de lei?

Avea dreptul la o locuinta, dar era plimbat pe drumuri

Ieri, la ora 12.45, Florin Mihai Popa a intrat pe usa Parchetului, cu catuse la maini. Dupa un flagrant care s-a intins pe durata a mai mult de trei ore, incepand de la ora 9.00, procurorii au avut dovada ca functionarul a pretins si a luat mita.

Flagrantul a fost organizat de Parchetul de langa Tribunal, cu tehnica SIIPI, intr-un apartament din Lunca Cetatuii, inchiriat de unul dintre miile de chiriasi ai locuintelor sociale oferite de Primarie. Vasile Bangau, pensionar, a figurat in luna iulie a acestui an pe lista schimburilor de locuinte aprobate de Consiliul Local.

Familia Bangau locuia intr-un apartament mic, igrasios, intr-o casa nationalizata din centrul orasului. De ani de zile, au tot facut cereri la Primarie pentru a primi tot o casa cu chirie, dar mai spatioasa. Dupa ce a primit aprobare, Vasile Bangau a inceput sa faca demersuri la DAPPP pentru a i se perfecta schimbul aprobat, urmand sa se mute intr-un apartament din Lunca Cetatuii.

Vasile Bangau s-a si mutat in acel apartament, dar inca nu intrase in posesia contractului de inchiriere, pe care trebuia sa-si puna semnatura mai multi functionari ai DAPPP. Numai ca s-a lovit de rezistenta acestora, fiind dus cu vorba de la o zi la alta. Pentru ca este de ani de zile chirias al Primariei, Bangau se cunostea cu functionarii DAPPP.

"A mai facut un schimb, s-a dat hotarare in Consiliul Local, dar hotararea nu s-a pus in aplicare. Cand a primit in sfarsit o hotarare noua, ajuns la capatul disperarii, a fost dispus sa faca noi demersuri pentru a obtine o casa", a explicat Cornelia Prisacariu, prim procuror adjunct al Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi.

Banii-mita au fost numarati de cinci ori

Vasile Bangau a intrat intr-o relatie directa cu Florin Mihai Popa. Acest lucru reiese din inregistrarea flagrantului. Banii au fost numarati in apartamentul lui Bangau de cinci ori. Pe inregistrarea video se vede clar cum Popa numara banii: "Unu, doi, trei, patru, ...", pana la "zece".

Vasile Bangau: "Nu trebuie sa iau declaratii, hartie scrisa de la mata. I-ai primit, sa ai grija, ca nu stii cine te aude sau te inregistreaza".

Mihai Florin Popa: "In ziua de azi trebuie sa te feresti de oricine. Nu mai am incredere in Boiciuc (un alt functionar al DAPPP - n.r.).

Vasile Bangau: "Ma bizuiam ca va cunoasteti, eu asa stiu".

Mihai Florin Popa: "Care-i explicatia, cand erai mata si era si el de fata nu am putut face nimic. Iaca, acuma am ajuns la liman. Nu a luat niciun ban... Nu are nicio treaba, parintii mei i-au botezat un copil, atata tot. Crezi ca imi spune ceva mie? Vezi de treaba. Te sfatuiesc sa te duci sa semnezi contractul. Hai ca trebuie sa merg la sedinta".

Procurorii urmeaza sa analizeze aceasta conversatie, din care presa a avut acces doar la o parte, pentru a determina cine era persoana la care se refera atat Popa, cat si Bangau. Nu este clar la cine se refera si care erau relatiile dintre Popa si ceilalti functionari ai DAPPP.

"Am imprumutat suma de 10.000 lei"

La iesirea din apartament, Mihai Florin Popa era asteptat de politisti si procurori. Procurorul Cornelia Prisacariu l-a intrebat daca are o suma de bani asupra lui. El a raspuns afirmativ. Banii erau in portofel. A fost prevenit ca este vorba de un flagrant realizat cu tehnica audio-video. Dar Mihai Florin Popa avea propria versiune.

"Acum o luna de zile am avut o problema legata de bani, am o problema cu leasing-ul. Am imprumutat de la domnul Bangau suma de 10.000 lei. Vreau sa fac un imprumut la banca si apoi sa-i dau inapoi", a sustinut, sigur pe sine, functionarul.

Aceasta versiune a sustinut-o si pe parcursul celor patru ore de audieri la Parchet. "A declarat ca l-a consiliat timp de patru ani cum sa faca dosarul de schimb si ca a luat banii cu imprumut. A spus ca nu a luat bani in numele unei alte persoane de la DAPPP. El detine un Nissan Primera si avea nevoie de bani pentru plata leasing-ului", a mai relatat Cornelia Prisacariu.

"Eu i-am dat ca m-a servit cu locuinta"

Vasile Bangau a spus, in momentul flagrantului continuat in scara blocului din Lunca Cetatuii, fraza care l-a infundat pe inspector: "Eu i-am dat ca m-a servit cu locuinta", iar asta la capatul a trei ore de negocieri asupra sumei.

"Mai intai, denuntatorul a vrut sa-i dea 5.000 lei, dar inspectorul nu a vrut. A spus ca a cerut cat a cerut si asa ramane. De la ora 9.00 dimineata, noi ne-am chinuit sa facem flagrantul. Denuntatorul s-a dus si s-a imprumutat pe la toti cunoscutii sa faca rost de toata suma.

Parchetul de pe langa Tribunal, care realizeaza un flagrant de acest tip, nu are fonduri, spre deosebire de DNA, care ar trebui intrebati cate cazuri de flagrant au avut. Asa ca a trebuit sa apelam la denuntator pentru a avea banii, altfel nu duceam ancheta pana la capat", a mai spus Cornelia Prisacariu.

Procurorul a subliniat perseverenta de care a dat dovada functionarul, acesta nedorind in ruptul capului sa negocieze asupra sumei. Mihai Florin Popa a spus ca are un salariu de 700 lei, dar si-a permis sa achizitioneze in leasing un Nissan Primera. "In fisa postului, din cate am vazut, inspectorul raspundea de evacuari.

Avea acces la baza de date privind oamenii care vor fi evacuati pentru ca nu isi platesc chiria si care sunt dispusi sa faca orice ca sa nu fie dati afara. Se stie ca aceste locuinte sociale pot fi cumparate cu un pret foarte mic de la Primarie, iar apoi sunt vandute la pretul real al pietei.

El a cerut mita de la un pensionar cu venituri modeste, bolnav, care creste doi copii infiati", a mai spus Cornelia Prisacariu.

De la inregistrarea denuntului lui Vasile Bangau, pe 23 iulie, procurorii au adunat probe si au calculat momentul flagrantului.

Functionarii DAPPP "lucrau" cu ponturi

Numele persoanei din conducerea DAPPP care urma sa primeasca cealalta jumatate din mita, adica 10.000 lei, nu a fost divulgat, insa procurorii stiu cine este aceasta persoana. De asemenea, procurorii mai detin acte din care ar rezulta ca inspectorul Mihai Florin Popa a mai primit mita si de la alte persoane.

In aceasta ancheta se vehiculeaza si numele Letitiei Palaga, sefa DAPPP, care isi punea semnatura pe contractele de inchiriere si care trebuie sa explice acum de ce functionarii din subordine puneau in aplicare hotararile Consiliului Local dupa bunul lor plac.

Chiar daca un chirias, cum este cazul lui Bangau, figura pe lista de schimburi, se pare ca trebuia, intr-o forma sau alta, "sa-i imbuneze" cumva pe cei de la DAPPP sa le semneze contractul de inchiriere.

Anchetatorii spun ca functionarii Primariei stateau cu ochii pe "ponturi", punand semnatura pe un contract de inchiriere a unei locuinte sociale la un pret modic numai la persoane alese "pe spranceana".

Astazi, Mihai Florin Popa trebuie sa apara in fata instantei cu propunere de arestare preventiva. Avocatul sau, Bogdan Tufeanu, a spus ieri ca "suma nu a fost solicitata, ci a fost oferita, clientul meu nu putea oferi absolut nimic, nu avea competenta".

Ieri, procurorii au sigiliat biroul din DAPPP unde lucra Mihai Florin Popa, iar astazi urmeaza sa faca o perchezitie pentru a cauta si alte documente care ar putea avea legatura cu acest caz.

"Am mai primit semnale"

Vestea ca Florin Mihai Popa, referent superior in cadrul Serviciului de Administrare a Spatiilor cu Destinatie de Locuinta, din cadrul Directiei de Administrare a Patrimoniului Public si Privat (DAPPP), a fost "saltat" de procurori pentru luare de mita a starnit furtuna in Primarie. Reactiile

sefilor municipalitatii s-au lasat asteptate, din cauza lipsei unei adrese oficiale care ar fi trebuit sa le parvina din partea Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, prin care sa li se aduca la cunostinta in mod oficial fapta pentru care functionarul a fost retinut. "Fiecare dintre angajatii Primariei

trebuie sa raspunda pentru faptele lor. Pentru o reactie oficiala, asteptam o confirmare de la Parchet, pentru a fi siguri ca, intr-adevar, angajatul nostru se face vinovat de vreo fapta anume. E drept ca am mai primit semnale cum ca anumite persoane din aparatul propriu al Primariei ar fi

luat foloase necuvenite de la anumiti cetateni pentru a le facilita obtinerea unei locuinte", a declarat ieri viceprimarul Constantin Adascalitei, printre ale carui atributii se numara si coordonarea activitatii DAPPP.

"Un semnal de alarma pentru toti functionarii care au mana lunga"

Pe de alta parte, primarul Gheorghe Nichita s-a aratat aproape incantat de bomba cazuta in curtea DAPPP. "Am avut in acest an trei-patru runde de discutii cu inspectorii de la DAPPP, in care le-am atras atentia ca vin oameni la audiente care reclama faptul ca le sunt cerute anumite sume de bani pentru a li se rezolva anumite probleme ce tin de spatiile locative.

Le-am atras atentia inspectorilor de acolo sa nu umble cu acte de coruptie, in caz contrar voi fi de o intransigenta maxima cu cei care vor fi descoperiti ca fac acte de fentare a cetateanului. Nu am structuri de

ancheta in cadrul propriului aparat, dar ma bucur ca organele de ancheta au reusit sa isi faca treaba. Acest lucru este un semnal de alarma pentru toti functionarii care au mana lunga", a declarat primarul Gheorghe Nichita.

"Este o demnitate sa lucrezi in Primarie"

Potrivit edilului-sef, pe numele referentului Florin Mihai Popa s-au mai primit si in trecut semnale din partea cetatenilor cum ca ar fi pretins sume de bani pentru solutionarea grabnica a unor probleme privind spatiile locative. Din pacate, sefii Primariei nu au luat nicio masura, iar Mihai

Florin Popa nu a dat socoteala niciodata in fata Comisiei de Disciplina a municipalitatii. "Este o demnitate sa lucrezi in Primarie, fapt pe care unii functionari nu l-au inteles prea bine. Nu pot sa le ofer aceleasi salarii ca la privati, in schimb m-am preocupat sa le asigur anumite sporuri care sa

compenseze salariile mici. In ce priveste DAPPP, i-am dat o dispozitie interna directoarei Letitia Palaga, de a schimba toti sefii de servicii, pentru ca unii s-au invatat cu impartirea locuintelor", a afirmat Gheorghe Nichita. Primarul a facut referire la Adrian Grigorovschi, fost sef al Serviciului de Autorizari la taxiuri. "Un alt functionar al Primariei de care

se ocupa in prezent organele de ancheta este Grigorovschi, care a facut vraiste in acte, o vraiste special creata pentru a da autorizatii de taxi cui vroia", a mai spus primarul.

"Nu pot sa comentez"

Ieri, dupa izbucnirea scandalului legat de luarea de mita, sefa DAPPP, Letitia Palaga, a carei activitate a intrat in vizorul sefilor Primariei in mai multe randuri, parea debusolata si pierduta. "Nu pot sa comentez acuzele

care i se aduc domnului Florin Popa. Ceea ce pot sa va spun este faptul ca acesta nu avea atributii in ce priveste vanzarea apartamentelor. Dumnealui se ocupa doar de evacuarea silta a celor care ocupa abuziv spatiile aflate in administrarea Primariei. Nu pot sa stiu pana nu se

finalizeaza ancheta si nu ni se spune si noua ceva oficial. Ceea ce pot sa va spun cu siguranta este faptul ca flagrantul nu s-a desfasurat in institutia noastra. Pe de alta parte, seful sau direct este doamna Hostiuc Mariana, sef Serviciul de Administrare a Spatiilor de Locuinta", a declarat,

contactata telefonic, Letitia Palaga.