ANAF-ul este pe cale de a-şi crea o direcţie care să verifice averilor oamenilor cu bani mulţi. Ştiu ca s-au făcut demersurile iniţiale, nu ştiu dacă structura a devenit operaţională, dacă are posturile ocupate şi s-a apucat de anchete. Ştiţi unde este remarcabilul şi grozavul care reies din prima propoziţie? Nu este vorba de bogătaşii din top 300 vor fi luaţi la puricat, ci de faptul că FISCUL DUPA 20 DE ANI VA APLICA METODE DE CONTROL INDIRECTE.
Adică nu se va mai baza pe ce pui tu sau eu sau ea/el în declaraţia fiscală ci se va uita în ce casă stai şi cu ce mașină mergi şi pe unde te plimbi în vacanţă. Şi va mai arunca un ochi şi peste conturile bancare (asta a mai făcut dar sporadic).
Acesta este doar un început şi încep cu oamenii cu bani mulţi pentru că ei sunt cei mai vizibili (politica este de a descuraja nedeclararea veniturilor) şi pentru că este mai eficient să colectezi mai mult de la mai puţini.
Din punctul meu de vedere o astfel de politică este absolut necesară şi asta nu pentru că sunt invidios pe oamenii bogaţi ci pentru că eu refuz să prezum faptul că averea oricui este dobândită licit. Da ştiu, dobândirea averii pe căi murdare şi dobândirea averii pe căi curate dar nedeclararea ei pentru a nu fi impozitat sunt două lucruri diferite. Una este să faci o afacere curată, să munceşti, şi să nu-ţi declari venitul ca să scapi de impozite şi taxe şi alta este să vinzi carne vie, să truchezi licitaţii publice şi să mituieşti funcţionari.
Tocmai de aceea şi spun că această politică trebuie să reprezinte doar un început. Acum este limitată la a descoperi evazioniştii şi la a-i face să plătească ce datorează statului şi plus ceva amendă acolo. Ştim, la buget e foame mare, dar nu este suficient să te mulţumeşti cu recuperarea datoriilor. Trebuie mers mai departe în penal şi la confiscarea totală sau parţială a averii. Pentru mine o politică de toleranţă zero în acest domeniu ar echivala, acum după 20 de ani de tranziţie, cu o a doua lustraţie.
(deşi prima, cea politică, nu a existat). De ce lustraţie? Pentru că distanţa socială dintre cei puţini foarte bogaţi şi cei mulţi săraci nu poate fi explicată realist prin genialitate, muncă asiduă, merite reale, s.a.m.d. Poate în schimb să fie explicată prin contracte preferenţiale cu statul, corupţie generalizată şi de toate felurile şi speculă.
Criza l-a făcut mai atent pe stat cu privire la cat colectează şi de la cine colectează.
Dar în afară de ţinta primordială de a pune în buzunarul statului ce i se datorează, se simte nevoia acută de a pune societatea pe baze competiţionale sănătoase.
Pariul evazionistului
Dacă a fi evazionist înseamnă ca ai nevoie de un câştig bun. Nu merită să fi evazionist pentru o sumă de nimic. Oricum, evazionistul are acum cele mai mari şanse să câştige pariul. De ce? Pentru următoarele motive:
- Riscă puţin, cel mult să dea banii pe care nu i-a dat în ultimii 5 ani statului (peste 5 ani se prescrie) şi eventual o amendă.
- ANAF-ul nu are resurse suficiente pentru un control eficient. Chiar dacă are suficienţi oameni, mulţii sunt birocraţi prost alocaţi fără să fie suficienţi pe control.
- Superavocaţii evazionistului cu bani mulţi sunt mai buni decât cei ai statului, se pricep la tertipuri legale şi constituţionale şi până se termină procesul trec 5 ani şi scapă. Asta dacă nu iese din procese cu faţa curată, cerând şi daune pe nu ştiu ce viciu de procedură.
Juriştii statului câştigă în jur de 2000 lei pe lună, cam cât taxează marile case de avocatură pe oră.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
