Afirm încă o dată că statul nu este în stare să asigure necesarul de energie pentru cetățeni. Trebuie atrasă atenția că până în 2031, conform RET Transelectrica, consumul de energie electrică va crește cu 1,5% pe an. Asta înseamnă că în 2031, necesarul de energie electrică va crește cu aproximativ 11%, până la 65,25 TWh.
În articolul de săptămâna trecută spuneam că decidenții nu se îndreptă spre realele probleme ale consumului energetic național, rămânând cramponați în "înverzirea" producției de energie electrică. Reamintesc că problema principală a mixului primar energetic este energia termică casnică care reprezintă 35% din totalul consumului de energie al României, după care urmează transporturile și deabia pe locul trei consumul industrial și casnic de energie electrică. Dar începem totuși cu energia electrică.
Energia electrică în marile aglomerări urbane
Vis-a-vis de "inverzirea" mixului electro-energetic, nu pot să spun decât că România este pe locul doi, după Suedia, în topul celor mai puțin poluante națiuni. Nu înțeleg de unde vine acest avânt ecologist al decidenților, atât timp cât ne îndreptăm spre un black-out. Energiile regenerabile sunt instabile atât timp cât nu avem posibilitatea de stocare, subiect despre care colegul de contributors.ro, Cătălin Dragostin, a scris.
Mai amintesc că într-un viitor apropiat cărbunele va dispare din mixul electro-energetic, capacități de aproximativ 4000 MW, ceea ce reprezinta 20% din total producție. În primul rând deoarece instalatiile sunt uzate fizic și moral și deabia în al doilea rând că UE militează pentru dispariția cărbunelui. Într-o situație asemănătoare se află și capacitățile de productie pe gaz, cam 600 MW vor dispare, ceea ce reprezintă aproximativ 5% din producția totală. Ministerul Energiei are în plan să investească în două capacități pe gaz la Ișalnița (850 MW) și Turceni (475 MW). Iernutul (430 MW) este eșalon în incapacitatea statului roman de a nu face nimic. Chiar dacă aceste trei capacități s-ar pune în funcțiune în trei ani (ceea ce este o ficțiune) tot vom avea lipsă aproape 3000MW.
Adaugăm că din 1 ianuarie 2026, Reactorui 1 de la Cernavodă (720 MW – aprox. 9% din producție), va intra în reparații capitale timp de trei ani. Lipsa a 3700 MW din SEN e mai mare dacat capacitatea de import despre care se spune ca ar fi puțin peste 3000 MW. Ministerul Energiei și ANRE vor fi obligate să puna o hârtie pe ușă pe care să scrie "Avem curent doar în zilele însorite și cand bate vântul!". Toate datele calculate de mine sunt apropiate de scenariul negru (adică "critic", în care deja am intrat) prezentat în Planul de Dezvoltare a RET (vezi pag. 139 – 140 aici). Scenariu în care se spune explicit: "SEN nu mai dispune de resursele necesare acoperirii consumului de energie electrică, cu utilizarea la maxim a capacității transfrontaliere de import."
Ce înseamană cest lucru?
Avem câteva mari aglomerări urbane. București – Ilfov, zona Brăila – Galați, Cluj Napoca – Florești, Constanța, Iași, Timișoara – Arad, Brașov, Sibiu sau Craiova sunt câteva din acestea. Tot aici este comasată cam toata activitatea economică a României. Cu alte cuvinte, sărăcia energetică afectează grav economia și dezvoltarea acesteia.
Decidenții ne anunță cu surle și fanfare că vor atrage fonduri importante din PNRR și multe investiții străine, companii care doresc relocarea din zonele cu grad mare de risc. Cu ce va fi acoperit necesarul energetic al acestor noi investiții? Nu cred că utopia eolienelor din Marea Neagră va fi răspunsul, cu care ne pisează la cap Energy Policy Group de doi ani (ultima dată în ianuarie 2023) și care ne face să ne întrebăm ce interese ascunse se află în spatele acestei potențiale mega-afaceri, atât timp cât seful ONG-ului este și consilier al ministrului.
Cu alte cuvinte, primarii și președinții de consilii județene trebuie să accepte că vor avea o problemă. Bucureștiul nu poate să-și acopere necesarul de energie electrică nici măcar 25%, în zonele Brăila – Galați, Cluj Napoca – Florești și Sibiu nu există nici o capacitate securitară de producție de energie electrică iar capacitățile existente în Constanța, Iași și Timișoara – Arad de asemenea nu acoperă necesarul de consum.
Soluția este democratizarea producției de energie și câștigarea autosuficienței energetice locale.
Transporturile în marile aglomerări urbane
Transportul reprezintă al doilea mare consum energetic al Romaniei. Transportul este și prima mare sursă de poluare în marile aglomerări urbane.
Trebuie sa descurajăm transportul cu autoturismele personale. Acum mulți ani am văzut o statistică care arăta că mai mult de jumătate din mașinile personale care circulă nu au decât un utilizator. Trebuie să descurajăm posesia a mai multor mașini. Trebuie să încurajăm transportul în comun. Asta este practica occidentală!
Să începem cu parcările: dacă în București – Ilfov sunt 1.800.000 autoturisme și câteva zeci de mii de mașini de transport marfă, autobuze și autocare avem o problemă cu parcarea acestora. Daca 1% din acestea își caută loc de parcare în fiecare zi timp de 10 minute avem deja câteva tone de combustibil irosit în fiecare zi și câteva tone de particule și CO2 emanate anual. Problema parcărilor și a numărului mare de mașini este o problemă nerezolvată de majoritatea primarilor din marile orașe. Este destul de greu de a face noi locuri de parcare. Nu există spațiul necesar.
Ce s-ar întâmpla dacă ar crește impozitele la mașinile personale? Ce s-ar întâmpla dacă s-ar dubla impozitele pentru a doua mașină sau s-ar tripla impozitele pentru cei ce dețin a treia masină? Ce s-ar întâmpla dacă ar crește taxa de concesiune a fiecărui loc de parcare? Într-unul din sectoare, locurile de parcare se scot la licitație! Și acesta este un mijloc de reducere a numărului de autoturisme!
Se vorbește din ce în ce mai mult de electro-mobilitate. Pe piață au apărut fel de fel de mărci și modele de masini care se alimenteză cu energie electrică. Nu acesta este viitorul! Ce-ar fi dacă cele 1.800.000 automobile din Bucuresti – Ilfov ar fi electrice? (Ca să nu mai adăugam mașinile celor care stau cu chirie si cele în tranzit!) Nu am avea capacitatea de a le alimenta, rețelele de transport și distribuție de energie electrică nu ar face față!
Viitorul este transportul ce foloseste drept combustibil hidrogenul. Acum mai bine de doi ani am scris despre această solutie. Nu s-a făcut mai nimic. Doar la Cluj Napoca a început să circule un autobuz (sau două) avănd combustibil hidrogenul. (Stau și mă întreb de unde se aprovizionează.)
Hidrogenul este scump deoarece se produce cu randamente mici la care se adaugă depozitarea și transportul acestuia și este necesarăa o infrastructură specifică. Poluarea și sănătatea cetățeanului este importantă și cred că este mai ieftin să reduci poluarea decât să plătești pentru cei care se vor îmbolnăvi din cauza poluării. (Aceasta este socoteală pragmatică dar viața oricărui om este mai importantă decât orice!) Măcar transportul în comun și de marfă putem să-l trecem pe hidrogen, neputând obliga cetățeanul să-și schimbe mașina personală ce poluează.
Pentru această tranziție către hidrogen nu s-a făcut nimic. Numai gargară. Producția de hidrogen este aceeași iar distribuția aparține a două mari companii străine. În pricipiu nu este greu de obținut. Există posbilitatea de producere a hidrogenului "la pompă", adică cu niște containere ce produc H2 și care se aprovizionează cu curent și apă, acestea putand fi amplasate cam oriunde și aprovizionarea se aseamană cu cea cu GPL. Sursă de apă avem, problema este sursa de energie electrică de care vorbim mai sus.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
