Ziua națională a lecturii - propusă pentru ziua 15 februarie, începînd cu acest an - ar trebui să fie, de fapt, imboldul lecturii zilnice. Căci cititul este pretextul cel mai bun de a te întîlni cu tine însuţi. Cînd citim, de fapt, intrăm în garderoba cîtorva suflete. Încercăm nostalgic cîteva umbre purtate. Cititul este procesul prin care transformăm viaţa în cuvinte şi cuvintele în viaţă. Cititul nu e decît un mod de a dialoga cu cărţile.
Din cărţi trebuie reţinută mai mult gîndirea care le mobilizează. A citi înseamnă a-ţi învecina ideile, gîndurile, proiecţiile ideatice. A împrumuta un destin preţ de cîteva pagini. Cititul adevărat e acela în care o carte o citeşti cu alte sute de cărţi, cu cîteva culturi. Lectura tot inaugurează suspansul lumilor interioare. Le oglindeşte o clipă în absolut. Înţelegi un autor doar cînd îl poţi reduce la o propoziţie, la un cuvînt, la o tăcere… Citirea este gîndire paralelă cu o altă gîndire. Scrisul – gîndire paralelă cu ea însăşi. Orice am citi, noi ne citim doar pe noi înşine. Chiar şi scrisul este un fel de citire a ego-ului. Pînă la urmă, toate cărţile te ajută să ajungi la o carte. După cum toate vieţile te ajută să înţelegi cît de cît o viaţă. Cititul şi scrisul sînt modurile esenţiale de a te împrieteni cu o limbă. Celelalte forme sînt doar simple amiciţii. Limbajul articulat este cel mai direct atribut al inteligenţei. El este inteligenţă în sine. Cititul înseamnă o educaţie continuă a admiraţiei, o empatie profundă cu textul, o re-scriere paralelă a lui. Sub vraja cărţilor poţi sta ca sub umbra unui copac imens. Paginile adie ca nişte frunze mişcate de vînt, cuvintele aşteaptă tresăririle unei raze de lumină. Lectura nu înseamnă automat şi creativitate culturală. Ea e doar o bună promisiune, un modus vivendi. Nu orice parcurgere de rînduri scrise poate fi numită lectură. Cititul înseamnă o empatie profundă cu textul, ba chiar o re-scriere paralelă a lui. Cititul trebuie să fie cel puţin la acelaşi nivel de comunicare cu scrisul. Lecturii nu trebuie să-i destinăm doar o zi, ci o întreagă viaţă. Cititul şi scrisul sînt ca inspiraţia şi expiraţia – un tot. Nu există ceva mai captivant, atunci cînd nu ai ce face, cînd fiinţa se umple cu stihiile propriei inutilităţi, cu ablaţiunea şi lava golului existenţial, decît dulcea zăbavă a cititului. Cititul presupune cu metodă vocaţia răgazului, a contemplării şi a nefăcutului, el duce contrafactualitatea în specializarea sa ultimă. Căci, citind, îndeplineşti atît de multe fără să faci mai nimic. Aproape fără să te clinteşti poţi muta din loc munţii cuvintelor, poţi întoarce filele îngălbenite ale timpului, poţi topi coordonatele spaţiului cu o străfulgerare de gînd. Cititul este singurul mod de a locui toate lumile, de a trăi toate vieţile. Chiar şi moartea poate fi citită printre rînduri.Citeste continuarea pe Contributors.ro
