… sau despre cei trei magi de la Rasarit. Sau despre inteleptii de la Rasarit. Sau despre regii (craii) de la Rasarit. Despre care nu stim, de fapt, dac-au fost trei sau mai multi. Sau poate mai putini. Poate au fost doar doi. Evanghelia lui Matei 2, singura in care sunt pomeniti, nu le precizeaza numarul. In unele traditii se spune c-ar fi fost chiar doisprezece, precum apostolii. Le stim si numele – desi, de fapt, nu le stim numele, ca nu e pomenit nicunde in Evanghelii: Melchior, Caspar (sau Gaspar) si Baltazar. In majoritatea traditiilor apar drept “martori” ai nasterii lui Iisus, in grajd, desi Matei ne spune limpede ca au ajuns de-abia dupanastere, intr-o casa din Betleem. Nici despre pastori nu stim cati erau. Iar despre numele lor nu s-a sinchisit nicio traditie.
Iata, am putea spune, un caz de “fake news” avant-la-lettre.
Stim doar ca magii au fost “de la Rasarit”. Chinezii crestini sustin c-au fost chinezi, indienii crestini sustin c-au fost indieni. Toata lumea si-i revendica. In lumea anglo-americana sunt cunoscuti drept cei trei intelepti (wise men), pentru ca asa “traduce” Biblia Regelui James (King James’ version), desi originalul in greaca scrie limpede μάγοι, magoi. Magi. Vrajitori. In alte traditii sunt prezentati drept “regii de la Rasarit”, probabil datorita referintelor din Vechiul Testament la conducatorii care se vor inchina viitorului Mesia (vezi bunaoara Isaia 60:3, sau Psalmii 68, 72, etc). Dar vrajitorii, aveau pe atunci o reputatie mai proasta. Pana la dez-vrajirea lumii moderne, de care vorbea Max Weber si la contra-reactia Harry Potter, Lord of the Rings, etc mai aveau sa treaca vreo trei secole. Nimeni nu se inghesuia sa-i laude, ci mai degraba, in lumea catolica cel putin, sa-i arda pe rug. Ba chiar si in cea Puritana (procesul vrajitoarelor din Salem s-a petrecut spre sfarsitul secolului al XVII-lea). Asa ca mai bine le spunem “intelepti” sau “regi”. Pare-se ca ortodocsii, mai toleranti sau mai incapatanati, au fost singurii care au continuat sa-i numeasca “magi”. Sa fim seriosi: Cati ortodocsi au o problema cu horoscopul, ghicitul in cafea sau chiar in deschisul Evangheliei, pe de-o parte, dar si cu evolutionismul lui Darwin, dinozaurii, sau cu faptul ca pamantul e rotund si se invarte in jurul soarelui, nu invers, pe de cealalta parte ? Inchizitia? Sa fim crestini seriosi! Fiecare cu ale lui.
Realitatile paralele nu deranjeaza. La urma urmelor pe asta se bazeaza atat crestinismul cat si fizica moderna – pe depasirea logicii binare, in alb sau negru, Iisus doar om sau doar Dumnezeu, fotonul doar unda sau doar particula. Nu, zice crestinul. Nu “sau-sau” ci “si-si”. Tocmai de aceea, spunea Denis de Rougemont, fizica moderna n-ar fi fost posibila decat in lumea crestina, antrenata mental sa accepte de-ne-acceptatul: ceva poate fi in acelasi timp si doar alb si doar negru. Nu cenusiu, nu Yin and Yang. Ci doar alb si doar negru, concomitent. Dumnezeu si om.
Asa ca sa ne intoarcem la magii pe care-i cantam la fiecare Craciun, dimpreuna cu pastorii, dar la care ne gandim prea putin.
Cu pastorii e mai usor de rezonat – ei cred fara sa se intrebe de ce. Pastorilor li se da mura-n gura informatia de catre ingerul Domnului (Luca 2), se sperie, sunt linistiti de catre o intrega “oaste cereasca”, dar – dupa ce au fost parasiti de ingerii care s-au intors inapoi in ceruri – verifica “in graba” informatia, merg in grajd, se bucura si se inchina.
Cu magii e ceva mai complicat. Magii nu cred. La ei nu vine niciun inger. Magii nu au revelatii. Magii “citesc semnele” cu mult inainte de nastere. Ei interpreteaza si anticipeaza.
In colindele noastre “trei pastori se intalnira si asa se sfatuira: haideti, fratilor sa mergem”. Magii nu se sfatuiesc, fiecare dintre ei stie. Ei cum vad Steaua si pornesc. (“Magii cum zarira Steaua si pornira…”) Ei stiu, nu dezbat – o fi, n-o fi asa? Cati ingeri sa fie pentru a ne convinge si pentru a nu ne fi teama? Ei stiu, asa ca pornesc dupa raza.
Nascandu-Se intr-un grajd din Betleem, Iisus ii aduce si pe pastori si pe magi in oras. Pe unii ii scoate din salbaticie, pe ceilalti, din monarhie. Iisus face susul jos, si josul, sus. Pastorii coboara de pe dealuri in oras, dar, de fapt, urca, mutandu-se de la traitul sub cerul liber la “oras”, unde si grajdul are macar un acoperis. Magii, intelepti si regi daca vor fi fost (oricum, bogati) coboara din imparatie intr-un orasel pierdut in mijlocul lui nicaieri, dar urcand din desertul bogat in oraselul sarac.
Si pastorii si si magii se bucura – dar se bucura separat. Pastorii si magii se bucura dar nu se intalnesc – nici in timp, nici in spatiu.
Pastorii cred cand sunt pusi in fata faptului implinit. Pastorii staulanga oras, pazindu-si turmele, iar ingerul vine la ei si le spune ca s-a nascut Iisus. Mura-n gura.
Magii stiu cu mult mai devreme. Ei isi lasa imparatiile si se pornesc la drum cu mult inainte de nastere. Se caznesc. Magii se screm, pastorilor le vine.
Dar magii ajung mai tarziu decat pastorii.
Asta li se intampla frecvent intelectualilor: anticipeaza, pornesc din vreme, dar fac cumva si ajung mai tarziu, pentru ca sunt intotdeauna mai departe de centrul actiunii (magii sunt din Rasarit, pastorii pazesc turmele pe langa Betleem). Jospeh Bottum ii numeste pe magi “sfintii intelectului”. Dar, ca orice intelctuali, magii pot face – neintentionat – tampenii majore (sa ne gandim doar la Revolutia Franceza sau la Marx). Magii merg direct la Irod si, presupunand probabil ca un conducator stie ce stie tot satul, il intreaba unde este Imparatul de curand nascut al Iudeilor. Ca orice conducator, Irod nu stie de fapt ce stie tot satul (pastorii au dat deja sfoara-n tara), dar se preface ca stie. “Se turbura”, dar nu o recunoaste. Ii cheama insa atat pe “preoti” cat si pe “carturari”. S-o recunoastem: Irod e ticalos, dar prost nu e. Intelege instinctiv ca are nevoie atat de religie cat si de stiinta pentru a putea interpreta mesajul. Si unii si altii confirma informatia – Hristosul se va naste in Betleem. La oras, dar un oras mai mic, nu in Ierusalim. La oras, dar in grajd.
Locatia exacta, insa, nu se cunoaste. Pentru acest fel de GPS e nevoie de magi. Irod ii cheama asadar “in ascuns” si le cere sa-L gaseasca, sub pretextul ca abia asteapta sa i se inchine. Magii – naivi ca toti intelectualii – il cred. Pornesc din nou dupa Stea care ii conduce pana la casa cu pricina. Atunci se bucura foarte, ca orice intelectual caruia i se confirma ipotezele la care a lucrat o viata-ntreaga. Se arunca la pamant, se inchina, si isi ofera darurile – aur, tamaie si smirna – in aceasta ordine. E limpede ca darurile sunt simbolice – trei daruri, trei magi – daca nu de altceva atunci macar pentru ca-i limpede din ce urmeaza ca Iosif si Maria nu s-au imbogatit peste noapte cu aurul. Aurul e doar o recunoastere a faptului ca ceva mai valoros nu se poate. Tamaia e pentru nastere. Smirna, pentru ingropaciune.
Dar magii “n-au mai putut de bucurie”. Au asistat la schimbarea lumii pe care o anticipasera inca dinate de-a se urca (probabil) pe camile. N-o inteleg, de aici incolo nu mai stiu cum s-o interpreteze, dar stiu ca e acolo – si I se inchina. Magii se inchina in fata schimbarii lumii de catre un prunc. Ei vad in prunc semnul a ceea ce va veni. Lumea lor va disparea, dar ei se bucura. Din cate ne putem da seama, Dumnezeu-Tatal se bucura si El, pentru ca ii instiinteaza in vis sa nu se mai intoarca la Irod, ci sa mearga in tara lor pe un alt drum. Ceea ce, ascultatori, intelectualii si fac.
Atata doar ca asta declanseaza un macel.
Evenimentele se precipita. Un inger al Domnului il instiinteaza pe Iosif despre ceea ce va urma si il trimite in refugiu in Egipt (paralelele dintre Vechiu si Noul Testament sunt cunoscute; n-o sa le mai discut aici). Frustrat de ceea ce percepe ca pe o tradare a magilor, Irod ordona, ca sa fie sigur, uciderea tuturor pruncilor sub doi ani. Prea tarziu, insa. Istoria era de neoprit.
Schimbarea la fata a lumii incepuse.
Magii, precum maurul, isi facusera datoria. Pe cand macelul pruncilor incepe, magii erau deja acasa, ca orice intelectual norocos si nevinovat. La caldurica desertului sau a bibliotecilor.
Istoria, insa, nu se opreste aici. Magii, vrajitorii, mai apar de doua ori in Noul Testament (apar si in Vechiul, dar sa ne limitam deocamdata la Noul). Primul vrajitor, Simon Magul, apare in Faptele Apostolilor 8. Pe vremea cand Saul (viitorul Pavel) inca mai persecuta crestinii, Filip (nu apostolul!) merge in Samaria si, aducand vestea cea buna, converteste multi locuitori ai Samariei, y compris pe Simon. Ba chiar il si boteaza, alaturi de multi altii. Problema e ca Filip, nefiind apostol, nu are harul Duhului Sfant. Auzind acestea, Petru si Ioan merg in Samaria, isi pun mainile peste cei proaspat botezati si le dau Duh Sfant. Simon, unul dintre “recipienti” e impresionat. Dar e mag. Cum imi spunea deunazi un prieten, Zbengu, Simon gandeste rational: oamenii astia au un software mai bun decat al meu; de ce sa nu-l cumpar? Asa ca, precum orice negustor de isprava, merge la Petru cu o punga de bani si-l roaga sa-i dea si lui puterea de-a putea imparti Duhul Sfant. Quid pro quo, ca tot e la moda.
De buna seama, Petru se enerveaza si-l ameninta cu iadul, pentru ca si-a putut imagina ca harul acesta se poate cumpara. De aici si pacatul “simonismului” de care Luther sau Calvin aveau sa se foloseasca secole mai tarziu. Dar tot de aici si ideea ca nu toti au acces la acest har – desi Filip face minuni, tamaduieste, s.a.m.d. Cine are urechi de auzit sa auda, iar cine nu intelege, sa nu inteleaga. Simon Magul mai apare si evanghelia apocrifa a lui Petru, dar acolo leviteaza iar Petru da cu el de pamant si-n sfarama – la propriu.
Al doilea mag apare in Faptele Apostolilor 13, un prooroc mincinos cu numele Bar-Isus, care era cu “un om intelept”, Sergius Paulus. Omul intelept ii asculta – si-i crede! – pe Barnaba si Saul care se convertise deja si devenise Pavel. Alte vremuri! Dar vrajitorul (al carui nume s-ar talcui Elima) incearca sa-i surpe credinta lui Sergius Paulus, ceea ce-l intarata pe Pavel, care-l pedepseste cu o orbire temporara. In jurul vrajitorului – dar doar in jurul lui – se face pentru o vreme noapte si trebuie dus de mana de colo pana colo. Asta – un vrajitor in jurul caruia pentru o vreme se face noapte si trebuie calauzit de mana – il convinge pe dregator de adevarul propovaduit de catre Pavel.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
