Erdoğan este pe punctul de a pierde controlul marilor orașe, dar alianța cu ultra naționaliștii de la MHP îi asigură mai bine de 50% din totalul voturilor la nivel național. Pe fondul unei situații economice dificile, baza conservatoare a partidului din marile orașe s-a erodat. Istanbul și Ankara au fost câștigate de opoziție. Antalya, Mersin sau Adana la fel. Un semn că popularitatea sultanului scade, dar are încă puteri depline în controlul Turciei.
Erdoğan și al său Partid al Justiției și Dezvoltării (AKP) renunță cu greu la controlul capitalei Ankara și, în special, a Istanbulului, după ce opoziția a câștigat alegerile locale în cele două orașe cheie ale Turciei. Secretarul General al AKP reclamă nereguli grave în Ankara, iar în Istanbul încă se caută formula câștigatoare pentru ca Binali Yildirim, fostul prim ministru și candidatul AKP, să iasă câștigător.
Șocul pierderii alegerilor din Istanbul, oraș dominat până mai ieri de AKP și pe care Erdoğan l-a condus în calitate de primar între anii 1994-1998, pare să fi avut replici importante în rândul establishmentului turc. Oficiosul guvernului, Anadolu Agency, a „înghețat” publicarea de date privind numărătoarea voturilor la Istanbul timp de mai multe ore, după ce devenea clar că Imamoglu, candidatul Partidului Republican, va câștiga.
Dacă opoziția turcă, strânsă în jurul Partidului Republican (fondat de Ataturk), câștigă în final și la Istanbul, cele trei mari orașe turcești vor fi dominate de opoziție – Ankara, Istanbul, Izmir. Iar printre marile orașe care au schimbat tabăra se număra și Antalya, Mersin sau Adana. Doar Bursa a mers tot pe mâna AKP-ului.
Este o lovitură puternică dată AKP-ului și lui Erdoğan, dar spune doar jumătate de poveste. Cealaltă jumătate arată alianța dintre AKP și naționaliștii din MHP asigurându-și peste 50% din numărul total de voturi la nivel național (44% AKP, 7% MHP), nivel similar cu datele de la ultimele alegeri parlamentare din 2018. Partidul Republican a reușit un scor de 30%, İyi Parti de 7,5%, iar-Partidul Democrat al Poporului (HDP) – partidul comunității kurde, aflat sub atacul constant al regimului, de 4%.
A fost al treilea rând de alegeri din ultimul an (după cele din 2018 ce i-au conferit lui Erdoğan puteri depline în controlul țării), sub auspiciile unei situații economice tensionate – recesiune, lira turcească este în cădere liberă, inflația depășește 20%, iar rata șomajului este la peste 12% (aproape 25% în rândul tinerilor). De vină, desigur, în ordinea numerelor de pe tricou – agenturile străine, Statele Unite, Gulen-„ trădătorul din Pennsylvania”, cum îl numea recent Devlet Bahçeli, liderul partidului ultra naționalist MHP.
Următorul rând de alegeri va fi abia în 2023, ceea ce îi conferă lui Erdoğan timp suficient și să depășească criza economică și să-și întărească sultanatul. Presupunând că opoziția este lăsată să-și primească mandatele și preia controlul orașelor (nu ar fi caz singular, numai peste Prut nu au fost anulate alegerile de la Chișinău casigate de opoziție anul trecut), imaginea de ansamblu rămâne totuși sumbră. Erdoğan deține suficiente pârghii să rămână în control, se poate replia (discursul său de după aflarea rezultatelor a fost unul mai degrabă împăciuitor pentru un autocrat ce a găsit dușmani peste tot în timpul campaniei electorale) și ulterior poate continua nestingherit politica de erdoğanizare a Turciei.
După puciul eșuat din 2016, Erdoğan a schimbat zeci de primari și consilieri locali, în special din sud-estul kurd, bănuiți de legături cu „teroriștii kurzi”, numind în schimb apropiați ai regimului. Amenințarea a fost repetată deseori, inclusiv în timpul campaniei electorale. Partidul kurd HDP domină trei regiuni mari și mai bine de cinci orașe importante din sud est.
Liderii europeni nu s-au înghesuit să-l felicite pe Erdoğan. Anadolu Agency, într-un exercițiu continuu de lingușeală, încă ține la rubrica de „Breaking news” cine l-a felicitat deja: se remarcă desigur Vladimir Putin, dictatorul din Azerbaijan, Ilham Aliyev, prim ministrul albanez Edi Rama, dar și liderul sârb Aleksandar Vucic sau președintele din Guineea – Alpha Conde.
Rămâne de văzut care vor fi următorii pași ai regimului de la Ankara. Aflat între două punți, în relații cordiale cu Rusia și tensionate cu aliatul tradițional, Statele Unite, în special pe fondul achiziției de armament rusesc (sistemul de apărare anti aeriană S 400). suportul acordat de SUA kurzilor în Siria și, desigur, situația celui mai detestat om de la palatul prezidențial din Ankara – Gulen-, Erdoğan va continua cartea naționalismului și nevoii de a vinde politica otomanistă, a trecutului glorios al Imperiului.
Pe plan extern, trebuie urmărite și discursurile din ce în ce mai virulente ale partidului naționalist MHP, cel căruia Erdoğan i-a lăsat controlul în nu mai puțin de 10 orașe (unele dominate anterior de AKP). Recent, Ciprul era înfățișat cu un steag turc, Ministrului Grec al Apărării i se sugera că are nevoie de tratement clinic, iar deprecierea lirei era, desigur, opera Statelor Unite.
În bucătăria internă, dacă și cum atacurile asupra kurzilor se vor înteți și ce se va întâmpla cu alegerile câștigate în provinciile dominate de HDP rămâne de văzut. Nici relația cu Partidul Republican de opoziție în marile orașe nu va fi una prea plăcută, rețelele de putere create de AKP în teritoriu putând fi afectate prin pierderea controlului local în majoritatea orașelor importante. Asta dacă opoziția și primește mandatele.
Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro
