Pentru Romania nu a fost niciodata usor sa construiasca relatia cu Rusia tarista sau sovietica. Nici raporturile Romaniei cu Rusia post-sovietica in perioada post-decembrista nu reprezinta o exceptie in acest sens. Cu mare grad de probabilitate se poate spune ca misiunea va ramane una dificila in viitorul apropiat. Desi comportamentul Rusiei deseori este unul destructiv decat constructiv, Romania trebuie sa insiste.
Nu din frica pentru consecinte adverse, setea dupa ambitii regionale abstracte sau dorinta de a se razbuna pentru tratament ”discriminatoriu” aplicat recent de marile puteri Europene. Insistenta trebuie sa fie rezultatul unuei analize atentate a evoluțiilor in spatiul trans-atlantic si definirii la rece a intereselor nationale pe termen mediu si lung.
In 2005-07 au existat asteptari moderate ca Romania realizand al doilea obiectiv major al politicii externe si fiind la adapostul NATO si UE, va reusi sa cladeasca o relatie constructiva, sustenabila si lipsita de complexe cu Rusia.
In 2011 constatam ca Romania este departe de acest deziderat. Ori acest lucru afecteaza in mod direct capacitatea Romaniei de a-si realiza obiective majore de politica externa, in particular cele in vecinatatea estica. Unii oficiali de la Bucuresti dau asigurari ca relatia nu merge chiar atat de prost cum se prezinta in mass media.
Recenta intalnire presedintelui Basescu cu patronul companiei private Lukoil (Vagit Alekperov) care a beneficiat de sprijin financiar substantial pe timp de criza din partea guvernului rus este adusa drept exemplu.
Insa mai degraba raspunsul presedintelui Romaniei la intrebarea reprezentantului Rusiei in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei despre posibila anexare a Moldovei reflecta mai bine actuala atmosfera si calitatea dialogului bilateral. Desi ofera o satisfactie morala, aluzia presedintelui la trecutul glorios imperial si probabil mai nou neo-imperial (Abhazia si Osetia de Sud) al Rusiei, mentine Romania, asa cum isi doreste Kremlinul, in capcana jocului cu suma nula in triunghiul Romania-Rusia-Moldova.
Fara indoiala Romania si Rusia, doi actori cu pondere diferita pe scena internationala, au agende concurente in Moldova. Aceasta realitate s-a accentuat in 2009-2010, Romania fiind deseori adusa de diplomati rusi pe agenda Europeana ca un factor iritant pentru relatia UE-Rusia. Moscova preocupata de vigoarea Romaniei a inceput sa calculeze numarul de burse oferit de Romania studentilor din Moldova si a decis la randul sau cresterea locurilor alocate tinerilor din Moldova.
Ultima dovada a competitiei acerbe intre cei doi reprezinta discutia telefonica purtata de presedeintele parlamentului Marian Lupu cu omologul sau rus Boris Grizlov pe 2 februarie 2011 si intalnirea a doua zi intre Marian Lupu si ambasadorul Romaniei la Chisinau Marius Lazurca. Intamplator sau nu, partile s-au exprimat pentru extinderea dialogului inter-parlamentar si au convenit sau au salutat vizite deja convenite la Moscova si Chisinau.
Deci, la prima vedere, suntem in prezenta unui meci „cine pe cine”, care la Bucuresti deseori este interpretat ca succesul Romaniei in Moldova automat inseamna relatia proasta cu Rusia, si invers, o relatie normala cu Rusia este imposibila fara ridicarea piciorului de pe accelerator in Moldova.
Este o simplificare paguboasa a realitatii internationale. Prin urmare, o astfel de interpretare, alimenteaza discurs si politica in spiritul jocului cu suma nula in triunghiul Romania-Rusia-Moldova, submineaza pozitia Romaniei in cadrul UE, o plaseaza in afara tendintei generale in spatiul trans-atlantic, reduce capacitatea Romaniei de a sprijini Moldova in UE.
In vara 2010 secretarul Departamentului de Stat Hillary Clinton referindu-se la „resetarea” relatiei cu Rusia si parteneriatul SUA cu Georgia a declarat ca Washington-ul le poate face pe ambele in acelasi timp („to walk and chew the gum”). Prin extrapolare, Romania trebuie sa tinda spre o relatie normala cu Rusia si sa continue sa sprijine Moldova in parcursul sau European. Desi cele doua obiective la suprafata par a fi incompatibile, vecinii Romaniei demonstreaza contrariul.
Cum procedeaza vecinii?
Recent, Polonia a fost acuzata ca a sacrificat Ucraina si Georgia pentru reapropierea cu Rusia. Insa la o privire mai atenta Ucraina si Georgia in primul rand poarta responsabilitatea pentru dezinteresul relativ din partea Poloniei.
Varsovia nu mai este interesata sa sprijine neconditionat declaratiile uneori bombastice a liderului de la Tbilisi, deoarece nu crede ca asta ar servi nici Poloniei si nici Georgiei. De asemenea, performanta democratica a Ucrainei lui Ianukovici si pozitia intransigenta in cadrul negocierilor pentru crearea zonei de comert liber cu UE, complica enorm sarcina Poloniei de principalul avocat al Kievului in UE.
Asta nu inseaman ca Polonia a renuntat la obiectivele sale strategice in vecinatatea estica si s-a retras din Georgia si Ucraina. Societatea civila si comunitatea de afaceri din Polonia ramane activa in cele doua tari. Pe modelul „grupului inteleptilor” (wise-men-group) o delegatie compusa din fosti diplomati si experti din think-tankuri poloneze a vizitat Georgia in 2010, avand acces direct la presednitele tari si membri ai guvernului.
Asadar, canalele de legatura nu doar ca se pastreaza dar se multiplica.
In timp ce si-a redus relativ ”turatii” in Georgia si Ucraina, Polonia a refocalizat temporar atentia asupra Moldovei si Belarusului. Dar Varsovia gandeste in continuare regional. Asa-cum mi-a marturist un prieten polonez memebru al ”grupului inteleptilor”: „Moldova este marea noastra speranta in est, care daca resuseste va avea efecte si asupra altor state din zona.
” Nici voiajul ministrului de externe Radek Sikorski impreuna cu omologul sau german la Minsk inainte de alegeri prezedentiale din Decembrie 2010 in tentativa de apropia Belarusul de UE nu trebuie omis din aceasta schema. Dupa reprimarea demonstratiilor si arestarea liderilor opozitiei in Belarus, Varsovia a fost prima care a reactionat inainte ca Consiliul pentru Afaceri Externe UE sa ia vre-o decizie.
Prin urmare, Polonia lui Tusk a devenit mult mai flexibila, oportunista si mai ambitioasa in sens pozitiv la cuvantului. Polonia „reseteaza” relatia cu Moscova cu toate dificultatile inerente acestui proces (de pilda, ancheta prabusirii avionului prezidential la Smolensk), dar in acelasi timp incurajeaza guvernul de la Chisinau sa depuna cererea de aderare la UE in timpul presedentiei Poloniei in a doua jumatate anului 2011, ridica taxe de viza si deschide universitatile pentru Belarusi, dubleaza asistenta financiara pentru societatea civila din Belarus.
Nu exista nici o garantie ca tentativa Poloniei initiata inca in 2008 de a redresa relatiile cu Rusia va avea pana la urma succes. Cat de sustenabila este dorinta Moscovei de reapropiere cu Polonia sau Occidentul in general, ramane o incertitudine. Insa se poate observa ca pe termen scurt si mediu acest proces suprapus cu schimbarea accentelor in politica externa si perfomanta economica pe timp de criza (de remarcat cat mult a afectat performanta economica a Spaniei statutul sau in UE) a permis Poloniei sa-si sporeasca considerabil greutatea pe plan European, multplicand capacitatea Varsoviei de a-si promova si atinge obiectivele in exterior, inclusiv in vecinatatea estica.
Indubitabil, din perspectiva normativa, Romania este perceputa ca fiind mult mai periculoasa decat Polonia pentru interesele Rusiei in Moldova. Romania este principala amenintare la adresa integritatii a ceea ce Dmitri Trenin a numit „sfera geoculturala” a Rusiei in Moldova. Insa acelasi lucru este valabil si in cazul Poloniei in Belarus, unde traieste o comunitate poloneza importanta (a doua ca numar dupa cea rusa), iar Varsovia incearca sa extinda prezenta in spatiul cultural prin intermediul bisericii catolice si posturilor TV poloneze inclusiv cele care emite in limba belarusa.
Datorita naturii regimului de la Minsk, „amenintarea” poloneza este dubla: pentru presedintele Lukasenko si Kremlin. Pana de curand, Romania la fel a fost perceputa ca dubla amenintare: la adresa guvernarii comuniste si Kremlinului. Deci argumentul ca imaginea Romaniei raportata la actiunile sale in vecinatatea estica in perceptia Rusiei difera de cea a Poloniei nu este valida si nu poate servi drept scuza pentru relatia disfunctionala Romaniei cu Moscova.
Va urma: E posibil un "reset" al relatiilor cu Rusia?
