Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Cavalerilor de Malta) a transmis că Paul Phillipe al României nu are nicio legătură cu ei, după ce avocatul aşa-numitului prinţ declarase în faţa instanţei că clientul său se afla în La Valletta ca invitat la un eveniment organizat de Cavalerii de Malta, iar în momentul arestării acesta a fost „umilit în faţa unor demnitari din toată Europa”.

Prințul PaulFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

În comentariile făcute în urma cazului, Ordinul Cavalerilor de Malta a ţinut să precizeze că prinţul nu are nicio legătură cu ei. „Prinţul Paul nu este membru al ordinului nostru şi nu a fost niciodată invitat la niciunul dintre evenimentele noastre”, a declarat ambasadorul Ordinului Suveran, Augusto Ruffo di Calabria, pentru publicaţia Times of Malta, citează News.ro.

Ordinul Suveran Militar de Malta revendică continuitatea ordinului original al Cavalerilor Ospitalieri (Cavalerii de la Malta).

În vârstă de 75 de ani, Paul de România a fost arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, şi a fost dus luni în faţa instanţei, unde i s-a refuzat eliberarea pe cauţiune din cauza gravităţii acuzaţiilor care i se aduc.

Prinţul Paul-Philippe a fugit din România în 2020, când a fost condamnat la peste 3 ani de închisoare pentru corupţie legată de restituirea ilegală a unor bunuri imobiliare din apropierea Bucureştiului, cărora le-a pretins în mod fals proprietatea, menţionează Times of Malta.

Prezent în instanţă însoţit de soţia sa, Lia, acesta a fost întrebat ce profesie are şi a răspuns că este „membru al familiei regale” şi că locuieşte la Paris.

El s-a opus extrădării.

„Umilit în faţa unor demnitari din toată Europa”

Inspectorul de urmărire penală Roderick Spiteri a prezentat documente, inclusiv mandatul european de arestare, copii digitale ale hotărârilor judecătoreşti şi certificatul procurorului general care a dat undă verde cererii. Procurorul a prezentat o mostră de amprente digitale trimisă de autorităţile române împreună cu o fotografie a bărbatului căutat pentru a dovedi că cel arestat este prinţul Paul. Inspectorul a declarat în faţa instanţei că inculpatul este căutat pentru corupţie pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea de trei ani şi patru luni.

Avocatul lui Paul de România, Jason Azzopardi, a declarat în faţa instanţei că acesta se afla în Malta pentru un eveniment organizat de Cavalerii de Malta şi că a fost „umilit în faţa unor demnitari din toată Europa” în timpul arestării sale de duminică seara.

Avocatul a mai spus că prinţul înţelege pentru ce este căutat, dar, deşi documentele spun acest lucru la prima vedere, „acel document este motivat politic”.

Mandatul european de arestare, „un act de răzbunare”

De asemenea, avocatul a argumentat că mandatul european de arestare se bazează pe acuzaţii de corupţie formulate în România şi a prezentat o decizie a Curţii de Apel din Paris de anul trecut care a concluzionat că în România a existat un eşec sistematic al sistemului.

În iunie 2022, Paul-Phillipe a fost prins pe stradă la Paris, dar Curtea de Apel din Paris a refuzat extrădarea sa în România, amintește de asemenea Times of Malta.

Avocatul Jason Azzopardi a descris mandatul european de arestare ca fiind un act de „răzbunare” din partea duşmanilor prinţului din România. Apărarea a prezentat, de asemenea, dovezi ale unor decizii pronunţate de instanţele din Paris de anul trecut şi a declarat că mandatul de arestare este „un nonsens”.

„Acest lucru arată modul în care o ţară europeană serioasă, şi anume Franţa, a tratat cererea ilegală de arestare a acestui domn”, a spus el.

O decizie pronunţată de Curtea de Apel din Paris a fost confirmată de Curtea de Casaţie, iar acest lucru în sine a fost „cu totul excepţional”, a arătat avocatul.

Dispus să se prezinte la poliție „şi de trei ori pe zi”

Avocaţii săi au oferit şi o adresă fixă pentru clientul lor, la o reşedinţă din La Valletta aparţinând unui marchiz. Aceasta se află chiar după colţ de secţia de poliţie, iar prinţul ar fi fost dispus să meargă să semneze carnetul de cauţiune „chiar şi de trei ori pe zi”, dacă este necesar.

Dar instanţa prezidată de magistratul Caroline Farrugia Frendo a respins totuşi cererea de eliberare, după ce procuratura a obiectat cu privire la gravitatea acuzaţiilor şi la faptul că se doreşte ca acuzatul să execute pedeapsa.

Prinţul, vizibil tulburat când cererea sa de eliberare pe cauţiune a fost respinsă, a fost arestat preventiv până la continuarea procedurilor. Cazul va fi acum repartizat unui alt magistrat pentru o primă audiere pe 9 mai, precizează Times of Malta.

CITEȘTE ȘI: