Multi dintre cititorii serialului nostru despre spionajul romanesc, mai ales cei mai tineri, isi imagineaza - conform mesajelor pe care ni le trimit -, ca relatarile despre agenti secreti ar trebui sa aiba in prim-plan modul in care acestia obtineau informatiile necesare regimului pe care-l serveau.

Trebuie sa precizam ca, in realitate, lucrurile nu stateau nici pe departe precum in filmele sau cartile de spionaj.

Pentru o mare parte dintre spionii Directiei de Informatii Externe (DIE) - personajele principale ale serialului nostru -, mai important decat informatiile pe care le obtineau din strainatate sau decat legaturile pe care si le creau, in timp, era modul in care isi multumeau sefii de la Bucuresti cu «atentii» costisitoare.

De fapt, de aceste cadouri depindea ramanerea la post a unuia sau altuia dintre agentii DIE. Istoria recenta a spionajului romanesc e plina de paradoxuri, pe care altii nu s-ar sfii sa le numeasca, de-a dreptul, acte de coruptie.

Gheorghe Predescu provenea din armata. S-a transferat la DIE, iar la inceputul anilor ’70, era deja ofiter deplin conspirat al spionajului romanesc si seful agentiei economice romane de la Milano. Pentru Centrala, era o adevarata mana cereasca. "Inventase" modul de a obtine cadouri costisitoare "fara efort valutar".

Dupa Milano, Predescu a fost transferat la Roma, tot ca sef de agentie economica. Tot "fara efort valutar" avea sa procure zeci de cadouri pentru sefii spionajului romanesc sau pentru demnitarii comunisti, in primul rand pentru cei responsabili cu relatiile externe.

Ranchiuna lui Gheorghe Stanciu

Acest "fara efort valutar", consemnat in documentele Securitatii, insemna fie favorizarea unor oameni de afaceri aflati in relatii cu Romania - cum ar fi italianul Malaspina Longhi -, care apoi "cotizau", fie, pur si simplu, cersetorie pe fata la anumite firme care aveau interese comerciale la Bucuresti.

Chiar daca Predescu a fost reclamat destul de des Centralei din Strada Batistei, pana si de catre cel care-i luase locul la Milano, acuzandu-l, de pilda, ca lua masa in permanenta la un restaurant din Roma, iar notele de plata erau achitate de catre firme care aveau relatii de afaceri cu Romania, Bucurestiul a tacut malc.

Nici nu putea proceda altfel, din moment ce, in primul rand, factorii de decizie ai DIE erau aprovizionati constant de catre Predescu cu tot felul de "atentii" costisitoare.

Pana la urma, in 1976, Predescu a fost retras de la post, tot din cauza unei turnatorii, de altfel, adevarata. Ea venea de la Gheorghe Stanciu, alt agent DIE aflat in Italia sub acoperirea de delegat al intreprinderii "Fructexport".

Din invidie sau din alte motive care nu sunt consemnate in arhive, Stanciu a mers pana acolo, incat a trimis o anonima Politiei italiene, in care semnala faptul ca seful agentiei economice de la Roma era mituit de catre Emilia Bosco, administratorul unei firme din Torino, "Stal" S.A., aflata in cercetari.

E limpede ca Stanciu dorea sa provoace un scandal din care seful agentiei de la Roma sa iasa mai mult decat sifonat. Asa a si fost, insa denuntatorul lui Predescu a fost retras de la post, dupa ce contrainformatiile romane l-au descoperit. CI-ul DIE fusese alertat de catre Predescu, care, la randul lui, fusese informat de catre italianca despre denuntul lui Stanciu.

O lupta crancena intre doi agenti romani, care a pornit, probabil, dintr-o ranchiuna. Nu este exclus insa ca Stanciu sa fi fost indignat de faptul ca Predescu, ignorandu-si statutul, precum si ratiunile pentru care se afla in Italia, se comporta ca un bisnitar de doi bani.

Paradoxul lui Predescu

Sa nu credeti ca fostul sef al agentiei economice romane de la Roma a patit ceva dupa ce a fost rechemat in tara. Dimpotriva, a fost numit director in Ministerul Comertului Exterior si al Cooperarii Internationale.

Paradoxul, in toata aceasta poveste, nu e ca doar Predescu a cazut in picioare, ci faptul ca, in tinerete, atunci cand si-a satisfacut stagiul militar, a avut atitudini ostile impotriva regimului comunist, consemnate la dosarul de cadre.

La acea vreme, o asemenea pata era de neconceput pentru un om care urma sa detina fie si o modesta functie intr-o fabrica de marmelada, darmite pentru un ofiter de cariera, numit apoi sef de agentie economica in Italia, pe deasupra si agent DIE.

Mobila din fonduri operative

Metoda "fara efort valutar" a fost preluata si de catre cei care i-au urmat in Italia lui Gheorghe Predescu.

Arhivele Securitatii au inregistrat faptul ca, in vara lui 1977, Ion Margineanu, ambasadorul Romaniei la Roma, si consilierul acestuia, Titus Dumitrescu (colonel DIE), au facut eforturi mari pentru ca pe adresa lui Stefan Andrei de la Bucuresti - in acel moment responsabil cu relatiile externe ale partidului - sa soseasca o garnitura de mobila stil din Italia.

Pretul acesteia a fost "varsat" fondului operativ al rezidentei romane din Italia de catre mai multe firme italiene care aveau relatii comerciale cu Romania. Dupa cum va imaginati, fondurile operative nu erau destinate, sub nici o forma, achizitionarii de mobila, fie ea si stil, insa se aflau sub controlul colonelului Titus Dumitrescu.

O sursa si mai multi spioni

Italia era o atractie deosebita pentru multi dintre ofiterii DIE, care uneori se calcau pe picioare in peninsula. Un exemplu elocvent este cel al generalului Teodor Sarbu. El a cerut conducerii DIE, in toamna anului 1977, permisiunea de a se intalni, in nordul Italiei, cu un agent acoperit.

Mare i-a fost mirarea insa cand a fost intrebat de catre seful spionajului: "Cati vreti sa mergeti la Sandrino, sa va intalniti cu aceeasi sursa?".

Sarbu a ramas fara grai atunci cand a aflat ca si generalul Ion Mihai Pacepa urma sa se intalneasca cu agentul din Italia. Ba, mai mult, acesta cunostea amanunte despre locul si data intalnirii. Sarbu nu a aflat niciodata de unde stia Pacepa numele agentului din Italia, despre care credea ca se afla doar in legatura sa.

Datorita acestui carambol, la intalnirea respectiva nu a mai plecat nimeni, ea fiind amanata pana la noi ordine, care n-au venit insa prea curand. Peste mai putin de un an de la aceasta intamplare, Pacepa a defectat si e foarte probabil ca agentul din nordul Italiei sa fi fost deconspirat serviciilor secrete occidentale.

***

Un raport al DIE, din 1978, semnat de catre generalul Gheorghe Manea, mentiona ca maiorul Dumitru Tatu din rezidenta de spionaj din Italia nu raportase Centralei faptul ca functionarii ambasadei si agentiei economice romane de la Roma ori ofiteri si colaboratori ai rezidentei DIE din Italia se aprovizionau direct de la o fabrica de imbracaminte din Arezzo, unde li se acordau importante

facilitati.

Imbracamintea obtinuta de catre cei aflati in misiune in Italia era insa un fleac pe langa afacerile pe care Licio Gelli, proprietarul fabricii de confectii, totodata seful Lojii masonice "Propaganda Due" (despre care am scris pe larg in paginile noastre), le facea cu Romania.

Mituirea unor functionari ai ambasadei sau agenti ai Bucurestiului era o bagatela pe langa banii si cadourile primite de autoritatile de la Bucuresti de la apropiatii lui Gelli pentru a-i facilita afaceri extrem de profitabile.

Lui Dimitru Tatu i se mai reprosa si faptul ca nu a raportat ca un alt ofiter deplin conspirat, Alexandru Dragomirescu, consilier la Ambasada de la Roma, avea relatii suspecte cu diplomati sovietici si albanezi. Era vorba tot despre afaceri, de asta data cu aparatura casnica sau electronica destinata unor mahari de la Bucuresti, printre care figura si celebrul general Mihai Caraman.

In ce-l priveste pe Tatu, se pare ca omul nu avea nici o vina.

De toate acuzatiile indreptate impotriva lui ar fi trebuit de fapt sa raspunda sefii sai directi, care au pus propriile afaceri mai presus decat culegerea de informatii.