Serviciul Roman de Informatii recunoaste, pentru prima data, intr-un document oficial, ceea ce ziarul "Gardianul" a dezvaluit inca de acum o luna. Pe teritoriul Romaniei, activeaza nuclee ale unor organizatii teroriste fundamentalist-islamice si etnic-separatiste, ce au influente previzibile asupra securitatii nationale.

Aceasta concluzie a fost prezentata in cadrul evaluarii pe trimestrul al treilea al acestui an al Centrului de Coordonare Operativa Antiterorista.

In urma cu o luna, SRI vorbea, intr-un alt document, dar voalat, despre "prezenta pe teritoriul national a unei importante comunitati de cetateni straini, in randul carora desfasoara activitati membri ori simpatizanti ai unor grupari cu preocupari sau antecedente teroriste".

De data aceasta, SRI o spune pe sleau: in Romania, activeaza nuclee teroriste. Principalul nostru serviciu secret deruleaza masuri ofensive de control si supraveghere a mediilor de interes pe profil antiterorist.

Baze de sprijin pentru organizatiile teroriste

Activitatile acestor nuclee teroriste sunt non-operative si sunt axate pe coordonate propagandistice si de prozelitism, sustinute, mai ales, prin mijloace de autofinantare, legale sau ilegale. Activitatile de criminalitate organizate adiacente terorismului (migratie ilegala, trafic de droguri, estorcari de fonduri etc.

), pe care unele dintre aceste structuri le angajeaza sau le favorizeaza, evidentiaza accentuarea caracterului transfrontalier al fenomenului.

Mediile de interes pe profil antiterorist din tara noastra au tendinta de a se transforma in baze de sprijin pentru organizatiile teroriste internationale. Aceasta situatie este generata de intensificarea, pe teritoriul Romaniei, a activitatilor de emisariat specifice unor grupari transnationale care promoveaza ideologia fundamentalist-islamica sunnita.

Acest fapt poate constitui o modalitate de revitalizare a comunitatilor musulmane din statele est-europene, relativ dezbinate si macinate de lupte interne pentru influenta si control.

Revigorarea unor formatiuni teroriste

Succesiunea fara precedent a actiunilor teritoriste, din ultima perioada, din Israel si Rusia, criza ostaticilor din Osetia de Nord si amplificarea rapirilor in scop terorist din Irak evidentiaza accelerarea evolutiei in diversitate a acestui fenomen.

Dramaticele evenimente teroriste demonstreaza cresterea gradului de clandestinitate si fanatism al actiunilor de aceasta natura, amplificarea utilizarii tacticilor sinucigase si perpetuarea unei stari conflictuale, cu impact destabilizator major in randul populatiei civile, devenita tinta predilecta a teroristilor.

Totodata, este pregnanta revigorarea unor formatiuni teroriste islamice de mici dimensiuni, sub influenta generalizarii interpretarii extremiste a islamului, orientare care poate favoriza proliferarea manifestarilor teroriste pe plan mondial.

Masuri ofensive adoptate de SRI

Importanta de remarcat este metoda adoptata de SRI fata de aceasta situatie.

Astfel, in raport cu factorii generatori de risc terorist la adresa securitatii nationale a Romaniei, SRI deruleaza, in cooperare cu toate institutiile din Sistemul National de Prevenire si Combatere a Terorismului (SNPCT), masuri ofensive de control si supraveghere a mediilor de interes pe profil antiterorist (declararea ca persoane indezirabile pentru Romania, nepermiterea intrarii in tara etc.

).

Aceste masuri au ca scop diminuarea capacitatilor organizatorice ale gruparilor teroriste cu reprezentare pe teritoriul romanesc si descurajarea intentiilor acestora de a sprijini sub orice forma activitatile organizatiilor de care apartin.

In finalul documentului SRI, se arata ca evaluarile informatiilor obtinute de catre institutiile din SNPCT, coroborate cu cele rezultate din actiunile de cooperare internationala, impun pastrarea nivelului curent de alerta terorista: precaut-albastru.